Atenție! S-a format ceață, care determină scăderea vizibilității. În acest context, Poliția recomandă șoferilor să conducă cu prudență, asigurându-se corespunzător și semnalizând intenția de schimbare a direcției. Iar pietonii ar trebui să traverseze carosabilul doar prin locurile special amenajate și după ce s-au asigurat temeinic că șoferii le-au înțeles intenția.
Conducătorii auto mai sunt îndemnați să crească distanța de siguranță între vehicule. Totodată, în condiții de ceață, ar trebui să fie folosite luminile de întâlnire, împreună cu cele anticeață, care sunt esențiale.
Șoferilor li se mai recomandă să evite depășirile riscante, care pot deveni extrem de periculoase în condițiile unei vizibilități diminuate.