Cel mai căutat lider mafiot din Italia , Matteo Messina Denaro, a fost arestat în Sicilia după 30 de ani de fugă. Messina Denaro a fost reținut într-o clinică privată din Palermo, Capitala Siciliei. El a fost judecat și condamnat la închisoare pe viață în lipsă pentru numeroase crime, scrie bbc.com.
Printre acestea se numără uciderea în 1992 a procurorilor anti-mafia Giovanni Falcone și Paolo Borsellino, atacurile mortale cu bombă din 1993 de la Milano, Florența și Roma și răpirea, tortura și uciderea fiului de 11 ani al unui mafioso devenit martor de stat.
„Aceasta este o mare victorie pentru statul italian”, a spus premierul Italiei Giorgia Meloni.