Războiul din Ucraina continuă și în ziua cu numărul 343.
UPDATE Lawrence Freedman, un istoric britanic specializat în relații internaționale, politică externă și strategie a scris mai multe lucrări despre Războiul Rece și operațiuni militare. Într-un interviu dat la Radio Europa Liberă, el consideră că un acord de pace complet în Ucraina este aproape imposibil în acest moment, iar Putin nu are nicio șansă să câștige războiul, notează Ziare.com.
UPDATE Ministrul rus de externe rus Serghei Lavrov a confirmat marţi că omologul său american Antony Blinken i-a transmis un "mesaj" în care cere Moscovei să-şi retragă trupele din Ucraina şi să pună capăt campaniei militare în ţara vecină, relatează EFE, potrivit Agerpres. Mesajul lui Blinken i-a parvenit prin intermediul şefului diplomaţiei egiptene, Sameh Shoukry, care s-a întâlnit marţi cu Lavrov la Moscova, după ce luni avusese o întâlnire cu Blinken la Cairo. "Confirm. Am auzit din nou că Rusia trebuie să înceteze, că Rusia trebuie să plece şi atunci totul va fi bine", a afirmat Lavrov într-o conferinţă de presă după întâlnirea cu ministrul egiptean de externe. Potrivit acestuia, 'Rusia este pregătită să asculte orice propuneri serioase menite să rezolve situaţia actuală în cel mai larg context'.
UPDATE Forțele ruse au continuat atacurile terestre limitate pentru a recâștiga pozițiile pierdute de-a lungul liniei Svatove-Kreminna pe 31 ianuarie.
UPDATE Statele Unite vor anunța "în curând" un nou ajutor de securitate pentru Ucraina, a declarat marţi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Olivia Dalton, anunță CNN, potrivit Rador.
UPDATE Fost ministru al Apărării în Republica Moldova, Anatol Șalaru a declarat marți, la Antena 3, că Rusia este interesată de răsturnarea Guvernului de la Chișinău și instalarea unui nou Guvern „obedient Moscovei”.
UPDATE Cel mai devastator război din ultimii 80 de ani a fost declanșat de Putin în Ucraina, unde s-au pierdut zeci de mii de vieți omenești, iar distrugerile sunt catastrofale. Însă, acesta produce și un efect de bumerang, în care președintele rus a deschis calea pentru aderarea Ucrainei la NATO, susține Boris Johnson, fostul prim-ministru al Marii Britanii.
UPDATE Forțele ruse au continuat operațiunile ofensive în jurul orașului Bakhmut pe 31 ianuarie. Purtătorul de cuvânt al Grupării de forțe de Est al Ucrainei, Serhiy Cherevaty, a raportat că au avut loc 42 de angajamente între forțele ucrainene și cele rusești în zona Bakhmutului în ultimele 24 de ore.
UPDATE Ucraina a protestat marți pe lângă ambasadorul Ungariei în privința comentariilor „disprețuitoare” pe care le-a făcut premierul ungar Viktor Orban, îndemnând Budapesta să înceteze ceea ce Kievul a numit retorică anti-ucraineană, transmite Reuters.
UPDATE Premierul ucrainean Danîs Şmîhal confirmă marţi organizarea unui summit Ucraina-Uniunea Europeană (UE) - vineri -, la Kiev, la o zi după ”consultări interguvernamentale” între Kiev şi Comisia Europeană (CE), care vor avea loc ”pentru prima oară în istoria noastră”.
UPDATE Pe 5 decembrie 2022, țările UE, G7 și Australia au plafonat prețul petrolului rusesc exportat, în plus față de interzicerea livrărilor de țiței ale Moscovei în Europa. Acum, pe 5 februarie, mașina de făcut bani a lui Putin primește o nouă lovitură puternică din partea Occidentului prin interzicerea importurilor de produse petroliere din Rusia și a limitării prețului acestora, notează Ziare.com.
UPDATE Bulgaria și Turcia discută problema livrărilor de gaze către Macedonia de Nord, România și Moldova prin hub-ul de gaze propus de Rusia în Turcia, relatează Agenția Anatolia, citată de Interfax, scrie publicația Dnevnik, potrivit HotNews.