Mitropolitul Vladimir al Chișinăului și al Întregii Moldove s-a întâlnit, pe 13 ianuarie, cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov. Potrivit Ambasadei Ruse, aceștia au avut un schimb de opinii „substanțial pe subiecte de actualitate ale agendei pan-ortodoxe, ținând cont de specificul proceselor internaționale. S-a remarcat importanța eforturilor comune de păstrare a moștenirii culturale și a memoriei istorice a lumii ortodoxe”.
„Se subliniază imuabilitatea și unitatea poziției bisericilor ortodoxe locale în a ajuta la întărirea instituției tradiționale a familiei într-o epocă a substituirii deliberate a orientărilor valorice.
Șeful misiunii diplomatice ruse și-a exprimat recunoștința pentru înalta misiune spirituală și educațională a ierarhilor moldoveni, în frunte cu Primatul Mitropoliei Republicii Moldova”, se arată în comunicatul Ambasadei.
Mitropolia Moldovei nu a comunicat despre nicio întâlnire cu ambasadorul rus.
TV8 a încercat să afle detalii de la Secretarul Mitropoliei, Vadim Cheibaș. Acesta însă nu a răspuns la telefon.
Cu câteva zile înainte de Anul Nou, pe 28 decembrie, Înalt preasfințitul Vladimir a participat la ședința comună a Sfântului Sinod și Consiliului Suprem al Bisericii Ortodoxe Ruse. Adunarea a avut loc în sala patriarhală a Catedralei „Hristos Mântuitorul” din orașul Moscova.
Cu două luni mai devreme, în luna octombrie, a participat la o adunare a bisericii ortodoxe ruse și a condus o liturghie festivă la o mănăstire de lângă Moscova, în locul patriarhului Kiril. Atunci, la liturghie au răsunat rugăciuni pentru armata agresoare, dar şi pentru Vladimir Putin.
În luna aprilie 2022, mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, ÎPS Vladimir într-o nouă adresare publică, a condamnat războiul din Ucraina. Înalt Prea Sfințitul a menționat că Mitropolia Moldovei pledează pentru pace, dar a evitat să spună cu claritate cine a declanșat războiul.
TV8.md reamintește că Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Înalt Prea Sfințitul Vladimir a fost decorat de Patriarhul Kiril al Rusiei cu una dintre cele mai înalte distincții ale Patriarhiei Moscovei - Ordinul Patriarhal, „Cuviosului Serafim de la Sarov”, gr. I. Mitropolitul a fost decorat după finalizarea, în data de 13 octombrie a lucrărilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.
„Această deosebită decorație este o apreciere a eforturilor Înaltpreasfinției Sale de consolidare a societății moldovenești în jurul valorilor Ortodoxe, dar și a vrednicei și îndelungatei păstoriri a turmei încredințate spre oblăduire”, se menționează într-un comunicat al Mitropoliei Moldovei.
ÎPS Vladimir a mai fost decorat cu același ordin și în august, la aniversarea de 70 de ani.
De-a lungul timpului, a fost implicat în mai multe situații de scandal. În anul 2014, a fost surprins alături de o femeie la mare, pe o plajă din Turcia. Jurnaliștii de la Ziarul de Gardă au scris atunci că mai multe proprietăți ale ÎPS ar fi trecute pe numele femei cu pricina, Nelli Tcaciuc. Vara aceasta, a fost surprins într-un supermarket dintr-o zonă turistică din România alături de o femeie.