Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a comentat decizia cu referire la suspendarea directorului Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă prespitalicească (CNAMUP) Natalia Catanoi pe perioada anchetei de serviciu.
Potrivit oficialei, șefa CNAMUP „nu a demonstrat abilități de a gestiona această instituție, ba mai mult, oferă protecție personală și menține în funcții penali, iar pentru ca să nu fie atinsă, și-a tras mai recent și un carnet de partid PAS, am luat decizia de a-i cere demisia, iar din moment ce a refuzat, am suspendat-o în condițiile legii, cu deschiderea anchetei de serviciu”,
Ala Nemerenco a precizat că la numirea în funcție ministerul în calitate de Fondator, luând în considerare faptul că țara se află în situație de urgență, cu un război alături, i-a înaintat obiective clare pentru un termen scurt - restructurarea și modernizarea instituției, îmbunătățirea calității serviciilor medicale, creșterea rapidității intervențiilor și curățirea de toate schemele vechi de corupție și elemente penale.
„CNAMUP este o instituție strategică, una din cele mai importante în țară, care gestionează serviciul național de ambulanță, cu un colectiv de circa 6000 personal și un buget de peste un miliard de lei. S-a făcut renumită prin mai multe dosare de corupție deschise în a.2017-2018 directorului de atunci Boris Golovin care activează bine-merci și astăzi cu suportul dnei director”, a conchis Nemerenco.
TV8.md reamintește că șefa Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), Natalia Catanoi, a fost suspendată din funcție. Un ordin în acest sens a fost semnat vineri, 13 ianuarie, de ministra Sănătății, Ala Nemerenco. Potrivit documentului, șefa CNAMUP ar fi gestionat fraudulos instituția. Ministerul Sănătății face trimitere la cazuri de deces ale pacienților, fapt care ar fi stârnit nemulțumiri inclusiv din partea unor angajați ai instituției.
Alte argumente ale Ministerului Sănătății sunt restructurarea lentă a instituției și lipsa unei viziuni strategice de dezvoltare și activitate a acesteia în situații de criză.