Război în Ucraina, ziua 343: Summit UE la Kiev și o nouă lovitură pentru Rusia. Mesajul transmis de Blinken lui Lavrov

Opt ani de detenție pentru un tânăr „gelos”: Acesta și-ar fi snopit în bătaie vecinul, după ce l-a prins sărutându-se cu iubita sa

26 ianuarie 2023, ora 10:56

Un tânăr de 28 de ani a fost recunoscut vinovat de tentativă de omor și violență în familie, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de opt ani și încasarea în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în sumă de 5976 de lei.

Potrivit Procuraturii, crima a avut loc pe 24 iulie 2022. Învinuitul s-ar fi aflat la vecinul său de 43 de ani, în oralul Cimișlia. Fiind în stare de ebrietate, după ce ar fi văzut cum concubina sa, o femeie de 26 de ani, ar fi servit alcool și s-ar fi sărutat cu vecinul, din motive de gelozie față de acesta, i-ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii peste corp. Ulterior, ieșind din domiciliu, i-a mai aplicat acestuia lovituri cu coada unei sape, apoi cu tăișul ei în regiunea capului, acțiunile lui fiind curmate de către femeie.

În rezultatul loviturilor, victima a fost internată în cadrul Institutului de Medicină Urgentă din municipiul Chișinău, fiind în stare inconștientă gravă.

Tot atunci, aflându-se în domiciliul vecinului său, din motive de gelozie, a adresat cuvinte injurioase și în adresa concubinei sale, amenințând-o cu moartea și  lovit-o cu un obiect ascuțit, aplicându-i plăgi înțepătoare în regiunea claviculei, provocându-i leziuni corporale ușoare.

Tânărul și-a recunoscut vina pentru faptele de care a fost acuzat, prin urmare, judecarea cauzei în privința acestuia a avut loc în procedură simplificată.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Comrat.

Un bărbat ce zăcea la pământ, observat de polițiștii de frontieră de la Lipcani: Ce s-a întâmplat cu acesta
Un bărbat ce zăcea la pământ, observat de polițiștii de frontieră de la Lipcani: Ce s-a întâmplat cu acesta
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
Război în Ucraina, ziua 342: Redislocare de forțe. Kievul susține că a spulberat un mit, iar SUA exclud livrarea de avioane
Război în Ucraina, ziua 342: Redislocare de forțe. Kievul susține că a spulberat un mit, iar SUA exclud livrarea de avioane
Alegerile locale - o repetiție a celor parlamentare? Negru: „Unele partide vor încerca să iasă din umbră sau să facă rebranding”
/VIDEO/ Alegerile locale - o repetiție a celor parlamentare? Negru: „Unele partide vor încerca să iasă din umbră sau să facă rebranding”
Explicație oficială: De ce campioana mondială Irina Rîngaci nu a primit apartamentul promis
/VIDEO/ Explicație oficială: De ce campioana mondială Irina Rîngaci nu a primit apartamentul promis

/METEO/ Ultima lună de iarnă începe cu temperaturi negative, iar ghețușul de pe drumuri ne-ar putea da bătăi de cap: Unde va ninge

01 februarie 2023, ora 07:30

Pe 1 februarie, temperaturile vor urca până la 4 grade cu plus. Noaptea, temperaturile vor fi negative, termometrele indicând până la -7 grade. 

La nordul țării, vor cădea ninsori slabe, iar la sud și centru, cerul va fi noros. Pe arii restrânse, ghețușul de pe drumuri va continua să ne dea bătăi de cap. Vântul va sufla din sud-vest de la slab la moderat. 

La Nord, temperaturile maxime vor ajunge până la -1 grad, iar noaptea coboară până la -3 grade. 

În Centru, termometrele vor indica până la 1 grad Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la -5 grade.

În Sudul țării, vom avea parte de circa 4 grade pe timp de zi, iar noaptea vor fi maxim -7 grade.

În Capitală, maximele se opresc la 2 grade, iar noaptea vom avea în jur de -6 grade, iar cerul va fi noros.

/HOROSCOP/ Vărsătorii au nevoie de echilibru interior, iar Fecioarele - de o mai bună organizare: Ce prezic astrele celor 12 zodii
/VIDEO/ Prima campioană mondială la lupte din istoria Moldovei a rămas doar cu promisiuni: Unde locuiește Irina Rîngaci
/VIDEO/ Prima campioană mondială la lupte din istoria Moldovei a rămas doar cu promisiuni: Unde locuiește Irina Rîngaci
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
/VIDEO/ Autocar din Republica Moldova, răsturnat pe o șosea înzăpezită din România: Sunt 3 răniți. Precizările oficiale
/VIDEO/ Autocar din Republica Moldova, răsturnat pe o șosea înzăpezită din România: Sunt 3 răniți. Precizările oficiale
Sfârșit tragic pentru o femeie: A decedat la Autogara de Sud din Chișinău, după ce i s-a făcut rău. Ce spune Poliția
Sfârșit tragic pentru o femeie: A decedat la Autogara de Sud din Chișinău, după ce i s-a făcut rău. Ce spune Poliția
Etapa audițiilor live s-a încheiat: Cine sunt cei 10 finaliști care luptă pentru a reprezenta Republica Moldova la Eurovision 2023
/VIDEO/ Etapa audițiilor live s-a încheiat: Cine sunt cei 10 finaliști care luptă pentru a reprezenta Republica Moldova la Eurovision 2023
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram