Război în Ucraina, ziua 337: Atac cu rachete, lista dorințelor și pregătiri de ofensivă masivă. Zelenski: „Putin este un nimeni”

/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 327: Tribunal special, exerciții alarmante și morți la Dnipro. Putin dă ultimatum și se plânge lui Erdogan

16 ianuarie 2023, ora 22:36

Războiul din Ucraina continuă și în ziua cu numărul 327. Rusia şi Belarus vor începe luni exerciţii comune ale forţelor aeriene, care au declanşat temeri la Kiev şi în Occident că Moscova s-ar putea folosi de aliatul său pentru a lansa o nouă ofensivă terestră în Ucraina, scrie Reuters. Minskul spune că exercițiile sunt defensive.

Zeci de civili sunt în continuare daţi dispăruţi la o zi după ce o rachetă rusească a lovit un bloc înalt de apartamente din oraşul ucrainean Dnipro, a afirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în mesajul său zilnic, în timp ce numărul morților a crescut la 35.

UPDATE Rusia își intensifică utilizarea sistemelor de apărare aeriană S-300 și S-400 pentru a efectua lovituri asupra țintelor terestre, ceea ce sugerează că stocurile de rachete balistice ale Moscovei sunt pe sfârșite, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ucrainene, citat de Reuters, notează HotNews.

UPDATE În cadrul unui editorial exclusiv pentru „Adevărul”, ministrul britanic de externe James Cleverly argumentează că este momentul propice să fie accelerat sprijinul militar pentru Ucraina.

UPDATE Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, s-ar pregăti pentru un „război de uzură pe termen lung” după ce şi-a dat seama că nu va putea prelua rapid controlul asupra Ucrainei, scrie publicaţia Ukrainska Pravda, citând Direcţia principală de informaţii de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării (GUR).

UPDATE Ministerul rus al Apărării a anunţat, luni, că a trimis un avion de vânătoare pentru interceptarea unei aeronave de recunoaştere a Germaniei, într-un incident produs în spaţiul aerian internaţional, deasupra Mării Baltice.

UPDATE Uniunea Europeană va interzice majoritatea importurilor de produse petroliere ruseşti pe cale maritimă începând cu data de 5 februarie 2023. Între timp, traderii europeni se grăbesc să îşi umple tancurile petroliere cu motorină rusească, scrie Adevărul.

UPDATE Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a prezentat luni un nou pachet de sprijin militar pentru Ucraina, confirmând furnizarea către Kiev a 14 tancuri Challenger 2. 

UPDATE În contextul în care Marea Britanie se pregăteşte să livreze tancuri Kievului, Vladimir Putin, a denunţat luni, într-o discuţie la telefon cu Recep Tayyip Erdogan, livrările în creştere de arme occidentale către Ucraina.

UPDATE Pe de altă parte, ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a cerut luni constituirea unei instanţe judiciare internaţionale pentru judecarea crimelor de război atribuite Rusiei. "Avem nevoie de această soluţie specială deoarece legislaţia internaţională are anumite lacune. Trebuie să transmitem un mesaj foarte clar Rusiei că acest război de agresiune nu va rămâne nepedepsit", a afirmat Annalena Baerbock, potrivit publicaţiei Die Welt, în discursul rostit la Academia pentru Drept Internaţional de la Haga, notează Mediafax.

UPDATE Președintele rus, Vladimir Putin, l-a instruit pe noul comandant al grupării trupelor ruse din Ucraina, Valeri Gherasimov, să ocupe Donbasul până în martie. Despre aceasta a declarat reprezentantul Serviciului de presă al Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, Andrii Iusov, comunică RBK-Ucraina.

UPDATE Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acuzat ţările occidentale că alimentează confruntările militare prin furnizarea de armament Ucrainei, în timp ce ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a cerut crearea unui tribunal internaţional pentru judecarea crimelor de război atribuite Rusiei, potrivit Mediafax.

UPDATE Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au coborât luni la cel mai redus nivel de după luna septembrie 2021, în condiţiile în care depozitele pline din China îi obligă pe furnizori şi îşi trimită cargourile încărcate cu gaze lichefiate spre continentul european, transmite Bloomberg.

UPDATE Veniturile bugetare ale Rusiei din petrol şi gaze au crescut anul trecut cu 28%, la 2.500 miliarde de ruble (36,71 miliarde de dolari), a anunţat, luni, vicepremierul Alexander Novak.

UPDATE Forțele Navale Române au determinat că elementul dintr-o rachetă descoperit duminică pe o plajă în zona Gura Portiței „reprezintă un tub al unui motor de start de la o rachetă antiaeriană sol-aer de tipul 57E6, lansată de un sistem de rachete antiaeriene de tip Panțir S-1 (clasificare NATO SA-22 Greyhound), produse în Federația Rusă”, conform News.ro.

UPDATE Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, va dezbate tăierea scenelor cu „actori trădători” din filmele rusești, relatează Lenta.

UPDATE Premierul polonez Mateusz Morawiecki a îndemnat luni, 16 ianuarie, guvernul german, să furnizeze toate tipurile de arme Ucrainei. Totodată, a afirmat că nu există niciun motiv pentru a bloca sprijinul acordat Kievului, informează EFE.

UPDATE Vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, a declarat luni că obiectivul Comisiei Europene este ca ţările UE să înceapă să cumpere în comun gaze "cu mult înainte de vară", în încercarea de a ajuta ţările să îşi refacă stocurile şi să evite o criză de aprovizionare iarna viitoare.

UPDATE Respingerea de către Uniunea Europeană a produselor energetice ruseşti ca urmare a invaziei Moscovei în Ucraina nu va dura la nesfârşit, a declarat ministrul Energiei din Qatar în cadrul unei conferinţe pe teme energetice, notează Mediafax.

UPDATE Rotirea şefilor pe fondul luptei pentru putere de la Moscova. La numai trei luni după ce a fost însărcinat să conducă războiul în Ucraina, Serghei Surovikin a trebuit să-şi cedeze locul, miercuri, 11 ianuarie. Şi nu oricui. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a ales să încredinţeze soarta "operaţiunii sale speciale" în Ucraina lui Valeri Gherasimov, şeful statului major al armatei. Este deci "al treilea om cel mai important în ierarhia militară rusă - după Vladimir Putin şi ministrul apărării, Serghei Şoigu - care trebuie să redreseze situaţia în Ucraina", rezumă Jeff Hawn, spécialist în chestiuni militare ruse şi consultant extern pentru New Lines Institute, un centru american de cercetări de geopolitică, potrivit France 24 citat de Rador.

UPDATE Suedia condamnă atacurile rusești împotriva infrastructurii ucrainene și a unor obiective civile, inclusiv un atac împotriva unui bloc de apartamente din Dnipro, a declarat luni premierul suedez, Ulf Kristersson, în cadrul unei conferințe de presă cu președintele Consiliului European, Charles Michel, potrivit Rador.

UPDATE Echipele de intervenţie au reuşit să scoată de sub dărâmături o femeie surdă. Ea a supravieţuit deşi a stat sub resturile clădirii timp de 20 de ore, potrivit Sky News.

UPDATE „Acum există doar două opțiuni: să alunecăm într-un război mondial și un conflict nuclear sau să începem din nou procesul de dezescaladare, pentru care trebuie luate în considerare interesele tuturor părților. Dar, pentru aceasta, este necesar să recunoaștem politic că Rusia are interese care trebuie luate în considerare în construcția unei noi dezescaladări”, susține Viktor Medvedciuk, un politician pro-rus, al cărui naș al fiicei sale este președintele rus Vladimir Putin a scris un articol despre războiul din Ucraina în care a dat vina pe Occidentul colectiv pentru tot ceea ce s-a întâmplat și amenință cu un război extins, notează NewsWeek. Medvedciuk crede că "conflictul ucrainean" poate "să crească și mai mult, revărsându-se în Europa și în alte țări".

UPDATE Kremlinul a ameninţat luni că tancurile pe care Marea Britanie intenţionează să le trimită în Ucraina "vor arde", avertizând Occidentul că furnizarea de noi arme mai avansate nu va schimba cursul războiului, relatează The Guardian, potrivit News. "Se folosesc de Ucraina ca de un instrument pentru a-şi atinge obiectivele antiruseşti", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat despre tancurile britanice. "Aceste tancuri ard şi vor arde la fel ca restul", a adăugat Dmitri Peskov.

UPDATE Proprietarul şi preşedintele clubului Şahtior Doneţk, Rinat Ahmetov, a donat peste 20 de milioane de lire sterline pentru armata din Ucraina, după transferul lui Mykhaylo Mudryk la Chelsea pentru 87 de milioane de lire sterline.

UPDATE În pofida mărturiilor din interior și criticilor mercenarilor Wagner la adresa Ministerului rus al Apărării, Kremlinul neagă informaţiile că ar exista un conflict între cele două părți, calificându-le drept o invenţie a presei, notează Adevărul.

UPDATE Actorul rus Artur Smolyaninov, cândva un favorit al lui Putin și descris deseori drept "Rambo al Rusiei", spune că ar lupta pentru Ucraina și că simte "doar ură pentru țara natală", scrie CNN, notează Digi24.

UPDATE Directorul portalului militar Defense Express, Serhi Zgureț, a declarat că în timpul atacului de la Kiev din 14 ianuarie, când alerta aeriană a fost activată după explozii, Federația Rusă a atacat capitala ucraineană cu ajutorul unei noi rachete S-400. Zgureț scrie că atunci când este folosită împotriva țintelor terestre, racheta are o rază de acțiune de aproximativ 230 de kilometri, iar greutatea focosului său este de 180 de kilograme, potrivit Ziare.com.

UPDATE ISU Dobrogea a anunțat găsirea unei componente dintr-o rachetă rusească pe plaja de lângă Gura Portiței. Oficialii din România spun că e vorba o parte din sistemul de propulsie și că nu prezintă niciun pericol.

UPDATE Rusia a încasat în 2022, din vânzarea petrolului și gazului, cu peste 2,5 trilioane de ruble mai mult decât în 2021.  Creșterea de peste 28%, adică circa 36,5 miliarde de dolari, a fost prezentată de ministrul energiei de la Moscova în ultima ședință de guvern, notează Digi24.

UPDATE Olena Zelenska, prima doamnă a Ucrainei, a declarat, într-un interviu difuzat duminică de CNN, că femeile au dus greul invaziei ruse din țara sa, scrie Politico.

UPDATE Rusia a produs primele focoase nucleare pentru super torpilele autopropulsate Poseidon, care sunt dezvoltate pentru a fi utilizate pe submarinul nuclear Belgorod, a anunțat luni agenția rusă de stat TASS, citând o sursă neidentificată din domeniul apărării, potrivit Reuters, notează Libertatea.

UPDATE Ministrul german al Apărării a demisionat după ce a postat un mesaj controversat despre Ucraina. Oficiala a fost vizată de critici aspre în ţară legate de competenţa sa, dar şi de comentariile sale publice, printre care mesajul de Anul Nou, postat pe Instagram, în care Lambrecht vorbea despre invazia Rusiei în Ucraina în timp ce în spatele ei explodau artificii. Lambrecht face parte din Partidul Social-Democrat (SPD), de centru-stânga, al cancelarului Olaf Scholz. În acest scandal, Scholz a declarat deja că are în continuare încredere în Lambrecht, notează Realitatea.

UPDATE Kremlinul a negat luni orice atac al forţelor ruse asupra unui imobil rezidenţial din oraşul Dnipro, în estul Ucrainei, unde un bombardament care a avut loc sâmbătă s-a soldat cu cel puţin 36 de morţi, şi a susţinut din nou că Moscova nu vizează decât ţinte militare, informează AFP. "Forţele armate ruse nu bombardează imobile rezidenţiale, nici infrastructurile civile, ele bombardează ţinte militare", a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, sugerând apoi că o rachetă a apărării antiaeriene ucrainene ar fi căzut peste imobil, scrie Agerpres.

UPDATE Guvernatorul instalat de Rusia în Crimeea, peninsulă anexată de Moscova în 2014, a anunţat luni că apărarea antiaeriană rusă a doborât o dronă deasupra oraşului-port Sevastopol, în ceea ce el a sugerat că a fost cea mai recentă tentativă de atac ucrainean asupra portului unde se află baza Flotei Rusiei la Marea Neagră, informează Reuters. Mihail Razvojaev, guvernatorul susţinut de ruşi, a făcut această acuzaţie pe serviciul de mesagerie Telegram, notează Știripesurse.

UPDATE Cargobotul MKK 1, care se deplasa din Ucraina spre un port din Turcia şi transporta mazăre, a eşuat luni în Strâmtoarea Bosfor din Istanbul, iar traficul a fost suspendat, relatează Reuters.

UPDATE Rusia a pierdut 116.080 de soldați, 3.118 tancuri și 2.099 de sisteme de artilerie în războiul declanșat împotriva Ucrainei, indică Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei în ultima actualizare a situației de pe front.

UPDATE Forţele ucrainene şi-au menţinut "aproape sigur" unele poziţii în Soledar, cel puţin până duminică dimineaţă, în faţa asalturilor continue din partea grupului de mercenari Wagner. potrivit evaluării pe care o face, luni dimineaţă, Ministerul britanic al Apărării.

UPDATE Nu există un pericol iminent de escaladare a conflictului în regiunea transnistreană, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, aflat la București cu ocazia spectacolului dedicat Zilei Culturii Naționale, scrie Agerpres. Precizările au venit după ce Igor Grosu a fost întrebat care este situaţia în regiune, în contextul declaraţiilor din decembrie ale directorului SIS al Republicii Moldova, Alexandru Musteaţă, care spunea că Rusia ar avea în plan să invadeze Transnistria.

UPDATE Autoritățile ucrainene au decretat 3 zile de doliu naţional pentru ceea ce numesc cel mai cumplit "atac terorist asupra orașului Dnipro" de la debutul invaziei ruse. 

UPDATE Putin caută probabil să „desfăşoare o acţiune decisivă în următoarele şase luni” pentru a recâştiga controlul în Ucraina, după o serie de eşecuri şi contraofensive ucrainene de succes, a raportat Institutul pentru Studiul Războiului, luni dimineaţa. Rusia nu a reuşit să îşi atingă majoritatea obiectivelor sale majore în Ucraina de la începutul invaziei sale, pe 24 februarie 2022. Forţele ruseşti nu au reuşit să captureze Kievul în primele zile ale invaziei, precum şi întreaga regiune Luhansk şi Doneţk. Forţele ucrainene au eliberat mai mult de 50% din teritoriul ocupat de Rusia din februarie, inclusiv Kherson, singura capitală regională pe care Rusia a reuşit să o cucerească, notează Mediafax.

UPDATE De la începutul războiului la scară largă, militarii ruși au omorât în Ucraina 454 de copii, iar alții 894 copii au fost răniți, a comunicat Oficiul Procurorului general, citat de Ukrinform. 

UPDATE Numărul persoanelor ucise în atacul cu rachete ruseşti asupra unui bloc de locuinţe din Dnipro a crescut la 35, potrivit oficialilor ucraineni, anunţă The Guardian.

UPDATE Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, care a fost prezent duminică la Bucureşti, spune că cel mai mare pericol pentru ţara sa vine dinspre Marea Neagră, iar de câte ori Federaţia Rusă scoate flota în larg se aşteaptă la surprize, potrivit Digi24.

UPDATE În estul Ucrainei a fost declarată alarmă aeriană. Sirenele se aud în regiunile Poltava, Harkiv și Dnepropetrovsk, informează Rador. Anterior, alarma aeriană s-a dat pe data de 14 ianuarie. Din cauza tirurilor, metroul din Harkiv și-a încetat circulația.

UPDATE Analiștii militari consideră că, pentru a scoate rușii din țară, ucrainenii au nevoie de 500 de tancuri moderne și în jur de 1.000 de mașini blindate de luptă ale infanteriei de fabricație occidentală, dar și de o aprovizionare constantă cu muniție, notează Adevărul.

UPDATE Circa 100 de militari ucraineni au ajuns în SUA, unde urmează să fie instruiți privind folosirea sistemului de apărare antiaeriană Patriot. Instruirea poate dura luni de zile, fiecare sistem necesitând zeci de soldaţi pentru a fi operat.

UPDATE Prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki a cerut lumii să acţioneze pentru a "face ca Rusia să se oprească" după atacul cu rachete asupra unui bloc din Dnipro, în urma căruia au murit peste 30 de persoane. "Rusia continuă în mod intenţionat să comită crime de război împotriva civililor. Este inuman. Trebuie să acţionăm acum şi să îi facem să se oprească", a scris Morawiecki pe Twitter, potrivit Mediafax.

UPDATE Partenerii și aliații trebuie să continue să ofere sprijin pentru ca Ucraina să poată învinge complet forțele ruse pe câmpul de luptă, comunică  RBK-Ucraina cu referire la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). „Occidentul va trebui să ajute Kievul pe termen lung, chiar dacă ofensiva rusă din 2023 eșuează, deoarece Kremlinul se pregătește pentru un război îndelungat”, au opinat analiștii. Raportul ISW a indicat că Moscova nu și-a abandonat obiectivele maximaliste, în ciuda pierderilor și eșecurilor colosale pe câmpul de luptă. „Se presupune că armata rusă își păstrează dreptul de vot asupra mersului războiului, în ciuda slăbiciunilor sale și creează în mod activ condițiile pentru desfășurarea unor operațiuni majore pe măsură ce războiul intră în al doilea an”, au avertizat experții. De aceea, Institutul pentru Studierea Războiului accentuează că statele care fac parte din coaliția anti-Putin ar trebui să acționeze rapid și să nu întârzie cu luarea unor decizii importante, notează Libertatea Cuvântului.

UPDATE "Bătălia pentru Soledar, pentru Bahmut, pentru întreaga regiune Doneţk, pentru regiunea Lugansk continuă fără niciun răgaz, fără nicio oprire", a spus Zelenski, referindu-se la teritoriile estice care au cunoscut unele dintre cele mai aprige lupte din conflict. Rusia susţine că forţele sale au cucerit oraşul Soledar după săptămâni de confruntări brutale, ceea ce Kievul a negat. Liderul grupului de mercenari Wagner şi-a asumat meritele, scrie Mediafax.

UPDATE Șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, este convins de importanța strategică a rețelelor de tuneluri și minelor din Soledar și Bahmut, dar experții îl contrazic. Experții citați de New Voice of Ukraine au explicat de ce aceste afirmații nu se susțin, în timp ce responsabili ucraineni din Donețk spun că ce spune Prigojin sunt niște „aiureli”, notează Adevărul.

UPDATE O școală și o grădiniță au fost avariate în urma bombardamentelor care au vizat regiunea nord-estică Sumî pe 15 ianuarie, relatează The Kyiv Independent. Forțele ruse au atacat regiunea de 44 de ori în ultimele 24 de ore, spune guvernatorul Dmitro Zhivitskii. Nu au fost raportate victime în urma bombardamentelor. Cu o zi înainte, forțele rusești au bombardat patru comunități de frontieră din regiune, rănind un vârstnic.

UPDATE Forțele ruse au lansat rachete asupra centrului și suburbiilor orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei în cursul nopții de 16 ianuarie, a anunțat guvernatorul regiunii cu același nume, Oleksandr Starukh, pe Telegram, relatează The Kyiv Independent. În urma atacurilor a fost avariată infrastructura civilă, rezidențială și industrială, precizează oficialul. Trei persoane au fost transportate la spital, inclusiv doi copii de nouă și 15 ani, a anunțat primarul interimar din Zaporojie, Anatoli Kurtev. Orașul Zaporojie a fost atacat ultima dată de forțele ruse pe 14 ianuarie.

UPDATE „Noi suntem în proximitatea războiului, Federația Rusă duce un război nedrept împotriva Ucrainei. Republica Moldova este periodic afectată, cred că este al treilea incident. Pentru noi este un semnal în plus că trebuie să ne consolidăm capacitățile de apărare, inclusiv de apărare antiaeriană. Noi anul ăsta am dublat bugetul pentru apărare, nu este mult dar este mai mult decât a fost timp de 30 de ani de la declararea independenței”, a precizat Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova.

UPDATE Occidentul resimte cu înfrigurare actualele succese tactice ale Federației Ruse în cursul operațiunii militare speciale din Ucraina. Acest lucru se vede din declarația comună a conducătorilor NATO și Uniunii Europene, semnată pe 10 ianuarie, la Bruxelles. În documentul comun, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului UE, Charles Michel, au înștiințat comunitatea mondială că aduc parteneriatul "la un nou nivel". Ce se află în spatele acestor cuvinte explicase Stoltenberg în ajun, spunând că NATO se va extinde pe seama Suediei și Finlandei și nu a exclus posibilitatea unor livrări de cele mai noi tipuri de armamente de înaltă precizie și de tehnică pentru Kiev și țările membre UE și ale Alianței Nord-Atlantice. Pe 10 ianuarie la Harkov a sosit ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, care a promis să crească livrările de arme pentru Ucraina, precum și să formuleze propuneri concrete în direcția sprijinirii intrării țării în U, relateaza Nezavisimaia Gazeta citata de Rador.

UPDATE Elitele politice şi economice mondiale se reunesc în această săptămână la Davos cu ambiţia de a „coopera într-o lume fragmentată” şi de a aborda războiul din Ucraina, dereglarea climatică şi globalizarea aflată într-o criză existenţială. Ediţia de anul acesta a Forumului Economic Mondial (WEF) în staţiunea de ski din Alpii elveţieni ”se desfăşoară în contextul geopolitic şi geoeconomic cel mai complex din ultimele decenii”, a remarcat la un briefing de presă preşedintele WEF, Borge Brende, citat de AFP, notează Spotmedia.

UPDATE Ministerul Apărării din Belarus a transmis luni dimineaţa un comunicat cu privire la exerciţiile comune pe care forţele sale aeriene le desfăşoară cu Rusia. "Astăzi a început un exerciţiu tactic comun de zbor al unităților de aviație ale forţelor armate ale Republicii Belarus şi ale Federaţiei Ruse, care fac parte din componenta de aviație a grupului regional comun", a anunţat ministerul, precizând că scopul principal al exercițiului este "creşterea compatibilității operaționale în îndeplinirea comună a sarcinilor de pregătire de luptă". Cei doi aliaţi vor efectua exerciții ale forţelor aeriene în perioada 16 ianuarie -1 februarie folosind toate aerodromurile militare din Belarus, iar exercițiile comune începute luni implică o "subdiviziune a brigăzii mecanizate", a anunţat Ministerul belarus al Apărării. Potrivit unei declaraţii publicate pe contul de Telegram al Ministerului Apărării din Belarus, unităţi ale forţelor aerospaţiale ale Rusiei au sosit pe aerodromurile din Belarus duminică seara târziu, potrivit Realitatea.

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, duminică, într-un nou discurs, că bilanţul deceselor după atacul ruşilor asupra unei clădiri din Dnipro a ajuns la 30.

„Astăzi am primit rapoarte de la Dnipro toată ziua. Soarta a peste 30 de persoane care ar fi putut fi în casă în momentul atacului teroriştilor cu rachetă rămâne necunoscută. Zeci de persoane au fost salvate de sub dărâmături, inclusiv şase copii. Luptăm pentru fiecare persoană! Operaţiunile de salvare va dura atâta timp cât va exista chiar şi cea mai mică şansă de a salva vieţi. În prezent, lista deceselor este de 30 de persoane, inclusiv un copil - o fată, ea avea 15 ani. Există rapoarte că doi copii şi-au pierdut părinţii. Condoleanţe tuturor celor care şi-au pierdut cei dragi...”, a spus Volodimir Zelenski.

„Vom face totul pentru ca sancţiunile să funcţioneze la cea mai mare scară posibilă. Toată lumea va fi trasă la răspundere pentru teroare: atât cei care ucid, cât şi cei care îi ajută”, a mai afirmat Zelenski.

Război în Ucraina, ziua 326: Explozie la Briceni, morți la Dnipro și zile dificile. Șeful NATO: "Războiul e într-o fază decisivă"
Război în Ucraina, ziua 325: Bucăți de rachetă la Briceni și bilanț macabru la Dnipro. Rusia atenționează Moldova
Sfârșit tragic pentru o femeie: A decedat la Autogara de Sud din Chișinău, după ce i s-a făcut rău. Ce spune Poliția
Sfârșit tragic pentru o femeie: A decedat la Autogara de Sud din Chișinău, după ce i s-a făcut rău. Ce spune Poliția
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
O altă capcană la Bismobil Kitchen? Avocat: "Era piramidă financiară clasică". Un client se plânge că a rămas fără 65.000 de euro
/VIDEO/ O altă capcană la Bismobil Kitchen? Avocat: "Era piramidă financiară clasică". Un client se plânge că a rămas fără 65.000 de euro
/VIDEO/ Prima campioană mondială la lupte din istoria Moldovei a rămas doar cu promisiuni: Unde locuiește Irina Rîngaci
/VIDEO/ Prima campioană mondială la lupte din istoria Moldovei a rămas doar cu promisiuni: Unde locuiește Irina Rîngaci
Război în Ucraina, ziua 337: Atac cu rachete, lista dorințelor și pregătiri de ofensivă masivă. Zelenski: „Putin este un nimeni”
Război în Ucraina, ziua 337: Atac cu rachete, lista dorințelor și pregătiri de ofensivă masivă. Zelenski: „Putin este un nimeni”

Tatiana Puiu din R. Moldova fost aleasă vicepreședintă a Comitetului European pentru Drepturile Sociale din Consiliul Europei

26 ianuarie 2023, ora 18:34

Tatiana Puiu din Republica Moldova a fost votată unanim și aleasă vicepreședintă a Comitetului European pentru Drepturile Sociale (ECSR) din Consiliul Europei, alături de Eliane Chemla din Franța. Astfel, acestea vor reprezenta și apăra Carta Socială în următorii doi ani.

Totodată, Aoife Nolan din Irlanda a fost numiră președintă a ECSR, iar Kristine Dupate din Letonia - raportor general.

Tatiana Puiu este avocată cu experienţă în jurisdicţia Curţii Europene a Drepturilor Omului și în 2019, a fost aleasă calitate de membru al Comitetului European pentru Drepturile Sociale pentru 6 ani.

Onorarea angajamentelor asumate în baza Cartei de către statele părți este supusă supravegherii Comitetului European al Drepturilor Sociale. 

Cei 15 membri ai săi independenți și imparțiali sunt aleși de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei pentru o perioadă de șase ani, care poate fi reînnoită o singură dată.

Comitetul European al Drepturilor Sociale monitorizează respectarea Cartei prin două mecanisme complementare: prin plângeri colective depuse de partenerii sociali și alte organizații neguvernamentale (Procedura de reclamații colective) și prin rapoarte naționale întocmite de părțile contractante (Sistemul de raportare).

În măsura în care se referă la dispoziții legale obligatorii și sunt adoptate de un organism de monitorizare instituit prin Cartă și protocoalele relevante, deciziile și concluziile Comitetului European al Drepturilor Sociale trebuie respectate de statele în cauză. Chiar dacă nu sunt direct aplicabile în sistemele juridice interne, ele stabilesc legea și pot oferi bază pentru evoluții pozitive în domeniul drepturilor sociale prin legislație și jurisprudență la nivel național.

Căutările Mădălinei, dispărută în SUA, continuă. Un psiholog legist intervine în anchetă: „Unul din cele mai mari semnale roșii”
Căutările Mădălinei, dispărută în SUA, continuă. Un psiholog legist intervine în anchetă: „Unul din cele mai mari semnale roșii”
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Proscrișii. Lista neagră secretă cu peste 300 de persoane și companii puse sub sancțiuni în R. Moldova
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Proscrișii. Lista neagră secretă cu peste 300 de persoane și companii puse sub sancțiuni în R. Moldova
Caz cutremurător în raionul Drochia. Cadavrul unei fete de 18 ani, găsit într-o fântână. Adolescenta a plecat de acasă
Caz cutremurător în raionul Drochia. Cadavrul unei fete de 18 ani, găsit într-o fântână. Adolescenta a plecat de acasă
Jurnalistul și astrologul Sergiu Sumcă s-a stins din viață: Ce vârstă avea
Jurnalistul și astrologul Sergiu Sumcă s-a stins din viață: Ce vârstă avea
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram