Situația de securitate din regiune, măsurile de depășire a crizei energetice și parcursul de integrare europeană a țării noastre au fost principalele subiecte discutate în cadrul întrevederii prim-ministrei Natalia Gavrilița cu membrii delegației Comisiei pentru afaceri externe, condusă de Radosław Fogiel, și a Comisiei pentru afacerile Uniunii Europene din cadrul Sejm-ului Republicii Polone, în frunte cu Kacper Płażyński.
Părțile au discutat despre crizele generate de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, Republica Moldova și Polonia fiind statele care au primit cel mai mare număr de refugiați ucraineni.
Șefa Executivului s-a referit la planurile de consolidare a sectorului energetic al țării noastre și a reiterat necesitatea de a conecta Republica Moldova la mecanismele UE de procurare a gazelor naturale, care ar permite o mai bună gestionare a crizei energetice.
De asemenea, Natalia Gavrilița a vorbit despre proiectele Guvernului de dezvoltare a sectorului energiei regenerabile, în acest sens fiind ajustat cadrul legal și create premise favorabile pentru investiții în sector.
„Dacă în luna octombrie 2022, Republica Moldova era dependentă în proporție de 100% de livrările gazului din Federația Rusă, în prezent acest indicator a scăzut considerabil. Am reușit să creăm stocuri suficiente, pentru a suplini necesarul de gaze naturale pentru această iarnă. Pe termen mediu, ne propunem să finalizăm proiectul de interconectare energetică cu România și să creștem producția de energie regenerabilă de la 3% la 30%”, a menționat prim-ministra.
Președintele Comisiei pentru afaceri externe, Radosław Fogiel, a felicitat membrii Guvernului pentru obținerea de către Republica Moldova a statutului de țară candidat la aderarea la Uniunea Europeană și a reiterat că Polonia va susține plenar agenda europene a Republicii Moldova.
„Înțelegem bine situația în care s-a pomenit Republica Moldova, iar răspunsul comunității internaționale trebuie să fie - asistență și solidaritate. Să știți că Republica Polonă va continua să fie avocatul Republicii Moldova în Uniunea Europeană, până la finalul parcursului vostru european”, a conchis Kacper Płażyński, președintele Comisiei pentru afacerile Uniunii Europene.
Părțile au trecut în revistă aspecte privind asigurarea securității regionale, inclusiv pe platforma Hub-ului UE pentru securitate internă și managementul frontierelor.