Război în Ucraina, ziua 343: Summit UE la Kiev și o nouă lovitură pentru Rusia. Mesajul transmis de Blinken lui Lavrov

Surpriză în cursa pentru șefia PCCOCS: Ex-adjunctul procurorului general, Eduard Bulat, cere să fie numit fără concurs

24 ianuarie 2023, ora 16:00

O nouă turnură în competiția pentru fotoliul de șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Fostul viceprocuror general Eduard Bulat cere Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) să fie numit la conducerea PCCOCS fără concurs. Într-un demers adresat CSP, Bulat cere să fie suspendat concursul pentru selectarea procurorului-șef al PCCOCS, inițiat de CSP pe 10 noiembrie. 

Eduard Bulat argumentează că legea îi permite, odată ce a fost destituit din funcția de adjunct al Procuraturii Generale, să își aleagă orice altă funcție vacantă din cadrul Procuraturii.

„...Articolul 18 alineatul 6 din Legea cu privire la Procuratura, conform căruia după încetarea mandatului de Adjunct al Procurorului General urmează să fiu numit în orice altă funcție vacantă de procuror pentru care am optat, în speță, această funcție este cea de procuror-șef al PCCOCS și respectiv această funcție nu mai poate fi obiectul procedurii de concurs”, motivează Bulat în solicitarea înaintată.

Cererea a fost transmisă luni, 23 ianuarie, în ziua în care CSP a admis trei candidați pentru etapa interviului. Este vorba despre fostul procuror, în prezent avocat, Andrei Mațco, șeful Direcției urmărire penală din cadrul CNA Eugen Rurac și fostul procuror-șef interimar al PCCOCS Sergiu Russu. 

Am contactat-o pe președinta CSP, Angela Motuzoc, pentru a afla ce va întreprinde Consiliul pe acest caz.

„Hotărârea CSP-ului încă nu este finalizată. Respectiv, este o cerere din partea domnului Bulat ca să fie eliberată această hotărâre, deci procesul verbal. Ulterior, dumnealui este în drept de a contesta decizia de adjunct, dar nu este nemijlocit ceea ce ține de alegerea funcției de procuror-șef al PCCOCS ține de competența Procuraturii Generale, nu CSP-ului”, a declarat Angela Motuzoc pentru TV8.md.

TV8.md reamintește că funcția de șef al PCCOCS a fost scoasă la concurs pe 10 noiembrie 2022. Pretendenții la fotoliu au avut la dispoziție două luni să depună dosarele, din 10 noiembrie 2022 până în 10 ianuarie 2023. La această funcție aspiră trei candidați. Toți s-au înscris la concurs marți, 10 ianuarie, adică în ultima zi în care puteau fi înregistrate dosarele de participare. Printre ei și actualul șef interimar al instituției, Sergiu Russu. 

Toți candidații au fost admiși pentru etapa interviului. Aceasta va avea loc pe data de 1 februarie 2023, începând cu ora 10, în sediul Consiliului Superior al Procurorilor.

Rezultatele primei etape de preselecție a concursului privind funcția de șef al PCCOCS: Trei candidați, admiși
Concurs pentru șefia PCCOCS: Trei candidați aspiră la fotoliu. Toate dosarele, depuse în ultima zi
Alegerile locale - o repetiție a celor parlamentare? Negru: „Unele partide vor încerca să iasă din umbră sau să facă rebranding”
/VIDEO/ Alegerile locale - o repetiție a celor parlamentare? Negru: „Unele partide vor încerca să iasă din umbră sau să facă rebranding”
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
Război în Ucraina, ziua 342: Redislocare de forțe. Kievul susține că a spulberat un mit, iar SUA exclud livrarea de avioane
Război în Ucraina, ziua 342: Redislocare de forțe. Kievul susține că a spulberat un mit, iar SUA exclud livrarea de avioane
Republica Moldova va evolua în prima semifinală a Eurovision 2023: Țările cu care va concura și cine va cânta în a doua semifinală
/VIDEO/ Republica Moldova va evolua în prima semifinală a Eurovision 2023: Țările cu care va concura și cine va cânta în a doua semifinală
/VIDEO/ Petrecere grandioasă cu lacrimi și tort uriaș: Sandu și Gavrilița, printre invitați la aniversarea lui Nicolae Botgros
/VIDEO/ Petrecere grandioasă cu lacrimi și tort uriaș: Sandu și Gavrilița, printre invitați la aniversarea lui Nicolae Botgros

ULTIMA ORĂ! Percheziții în mai multe raioane și penitenciare din țară

01 februarie 2023, ora 08:10

Angajații Direcției investigații criminalitate organizată a INI în comun cu ofițerii de urmărire penală din cadrul DGUP și angajații Administrației naționale a penitenciarelor, sub conducerea PCCOCS, cu suportul angajaților BPDS „Fulger” și DDS „Pantera”, desfășoară percheziții în mai multe raioane și instituții penitenciare din țară.

Acțiunile sunt efectuate în privința subiecților vizați în comiterea unui șir de infracțiuni de șantaj, comise și dirijate din instituțiile penitenciare.

știre în curs de actualizare

/VIDEO/ Prima campioană mondială la lupte din istoria Moldovei a rămas doar cu promisiuni: Unde locuiește Irina Rîngaci
/VIDEO/ Prima campioană mondială la lupte din istoria Moldovei a rămas doar cu promisiuni: Unde locuiește Irina Rîngaci
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
/VIDEO/ Autocar din Republica Moldova, răsturnat pe o șosea înzăpezită din România: Sunt 3 răniți. Precizările oficiale
/VIDEO/ Autocar din Republica Moldova, răsturnat pe o șosea înzăpezită din România: Sunt 3 răniți. Precizările oficiale
Sfârșit tragic pentru o femeie: A decedat la Autogara de Sud din Chișinău, după ce i s-a făcut rău. Ce spune Poliția
Sfârșit tragic pentru o femeie: A decedat la Autogara de Sud din Chișinău, după ce i s-a făcut rău. Ce spune Poliția
Etapa audițiilor live s-a încheiat: Cine sunt cei 10 finaliști care luptă pentru a reprezenta Republica Moldova la Eurovision 2023
/VIDEO/ Etapa audițiilor live s-a încheiat: Cine sunt cei 10 finaliști care luptă pentru a reprezenta Republica Moldova la Eurovision 2023
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram