Cine are drum la sudul țării, trebuie să treacă neapărat și pe la muzeul de Istorie și Etnografie din localitatea Slobozia Mare, raionul Cahul. Chiar dacă se află într-o localitate rurală, acesta impresionează prin amploare, astfel că ar face cu cinste față și unui oraș. Are tocmai 6 săli de expoziții și peste 11 mii de materiale. Exponatele au fost colectate timp de cinci ani, iar acum sunt o atracție deosebită pentru toți cei care vizitează acest sat mare de pe malul Prutului.
Imediat cum treci pragul muzeului de Istorie și Etnografie din localitatea Slobozia Mare, ai senzația că ai ajuns într-o altă lume, care te îndeamnă să uiți de stres și agitație și te lași pradă contemplării.
Muzeul are șase săli tematice, fiecare unică în felul său. Aici suntem în sala de inițiere, locul în care vizitatorii muzeului pot afla un scurt istoric al satului, informații despre fondatorii muzeului și admira mai multe obiecte arheologice. Mergem mai departe și ajungem în sala de etnografie.
Aceasta include mai multe expoziții permanente, cum ar fi expoziția de covoare, prosoape, un vernisaj al portului popular din această zonă de sud a Moldovei, obiecte de ceramică și o expoziție a obiectelor folosite în gospodărie de localnici de-a lungul secolelor.
Directoarea muzeului spune că fabricarea ceramicii este una din îndeletnicirile vechi ale slobozenilor, fapt confirmat și de o legendă veche, povestită de bătrânii din localitate.
„O legendă interesantă povestește despre aceea că la noi a trăit un boier, Mihai, care se ocupa cu ceramica. Ceea ce vedeți acolo pe buturugă a fost găsită în cariera noastră de nisip”, a declarat directoarea Muzeului de Istorie și Etnografie, Maria Chiciuc.
Cea mai veche sală a muzeului este Casa țărănească, acel colț al istoriei, care simți că teleportează cu secole în urmă, în casele și curțile străbunilor noștri. Fiecare obiect de aici poartă o istorie.
„Este cel mai vechi colț din muzeu unde sunt redate mai multe expoziții. Aici avem dormitorul bunicilor, bucătăria bunicilor, avem un șopron cu toate piesele care erau folosite la prelucrarea pământului, la lucrările în câmp”, a menționat directoarea Muzeului de Istorie și Etnografie, Maria Chiciuc.
Acest colț al istoriei sătești arată că nimeni nu este uitat. O dovedește sala memoriei, care conține mai multe fotografii din diferite momente relevante din viața localității Slobozia Marecare, inclusiv din timpul celor doua războaie mondiale, a deportărilor, dar și din războiul din Afganistan, de unde doi săteni nu s-au mai intors acasă.
„Valizele vorbesc despre vagoanele care au fost îmbarcate în perioada deportărilor. Oamenii erau îmbarcați în vagoane pentru vite. Când li s-a dat un timp foarte mic ca să își strângă necesarul și un număr de kilograme... Aceste valize sunt anume de la familiile care au fost deportate”, a vorbit directoarea Muzeului de Istorie și Etnografie.
Contemplând la realitățile crude ale istoriei, ajungem în Casa Mare – bijuteria de preț a muzeului, unde sunt expuse obiectele, care, odinioară, reprezentau o adevărată comoară pentru săteni. Printre acestea- tradiționalul sunduc, zestrea miresei și garderoba acesteia.
„- Aici se plânge, aici se râde, aici se gătește mireasa, aici se petrece în armată, aici se botează un copil. Relicva principală este și patul nostru, foarte vechi. Este turnat.
- Cât este de vechi acest pat?
- Cred ca are peste 80/90 de ani”, a declarat directoarea Muzeului de Istorie și Etnografie, Maria Chiciuc.
Muzeul de Istorie și Etnografie din localitatea Slobozia Mare a fost înființat în anul 1993, printr-o hotărâre a Consiului local. Deschiderea oficială a avut loc în anul 1998, după ce, timp ce cinci ani, s-au colectat materialele și au fost studiate documentele din arhivă. În 2004, muzeul a fost înregistrat în Registrul Muzeelor din Republica Moldova.
