Război în Ucraina, ziua 472: Contraofensivă, atac mortal la Odesa și evacuare selectivă! Rusia se ia de Moldova, dar acuză Vestul

/VIDEO/ Cât de reală este începerea negocierilor de aderare a Moldovei la UE? Ambasadorul Țărilor de Jos: „Țara e văzută ca viitor membru”

20 mai 2023, ora 06:30

Obținerea statutului de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană este un pas politic foarte important pentru Republica Moldova, următorul fiind începerea negocierilor de aderare. O spune primul ambasador al Țărilor de Jos la Chișinău, Fred Duijn, potrivit căruia faptul că suntem deja stat candidat semnifică că Moldova este privită ca parte a familiei europene și ca un viitor membru al UE. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 18 mai a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

„Faptul că Moldova a devenit stat candidat pentru aderarea la UE este deja un pas politic foarte important. Aceasta înseamnă că Moldova este văzută ca parte a familiei europene, ca parte a Europei, ca viitor membru al UE și acest lucru nu trebuie subestimat. Acest lucru este foarte important și următorul pas pentru a deveni membru, asta înseamnă foarte mult lucru”, a spus Fred Duijn.

Potrivit ambasadorului, Moldova a demonstrat că este într-o mare măsură o democrație consolidată, cu un nivel crescut de libertate a presei și a exprimării. De asemenea, el a apreciat eforturile Guvernului  și a subliniat importanța mișcării din societatea civilă în sprijinul reformelor.

„Impresia mea este că Moldova, deja în mare parte, are o democrație la ea acasă. Cred că Moldova a crescut nivelul libertății presei, de expresie, când vine vorba de comunitățile diferite, precum LGBTQ+. Alegerile produc, de asemenea, politicieni impresionanți, care sunt cunoscuți la nivel global.

Ceea ce văd eu este că Guvernul lucrează asiduu și, de asemenea, este o mișcare importantă în societatea civilă pentru a sprijini reformele și nu doar spunând ceea ce îi place Guvernului să audă. E invers, de fapt, spune lucrurile pe care Guvernul nu vrea să le audă. Sunt domenii în care mai trebuie de lucrat și ele trebuie să fie discutate”, a menționat diplomatul.

În ceea ce privește momentul în care Moldova ar putea deveni membru al Uniunii Europene, ambasadorul nu a putut preciza o perioadă exactă, dar a subliniat că atunci când societatea moldovenească se va uni, obiectivul va fi realizat. 

„Mi-e greu să pun o perioadă de timp, dar atunci când moldovenii sunt împreună ca societate, aveți energie și încredere, atunci lucrul va fi realizat. Știu că Guvernul lucrează spre această dată și spune că va fi gata până în 2030. Eu cred că este bine să fii ambițios, eu încurajez acest lucru, hai să vedem”, a conchis Fred Duijn.

Cine este ambasadorul Țărilor de Jos în R. Moldova. A investigat doborârea avionului MH17 de către forțele ruse
/VIDEO/ De la filme dictate de partid, la producții selectate pentru Oscar. Drumul anevoios al cinematografiei moldovenești
/VIDEO/ De la filme dictate de partid, la producții selectate pentru Oscar. Drumul anevoios al cinematografiei moldovenești
„Psihologul meu” poate fi și al tău! Ai nevoie de un sfat? Lasă un mesaj, iar Maxim Orîndaș îți va răspunde
„Psihologul meu” poate fi și al tău! Ai nevoie de un sfat? Lasă un mesaj, iar Maxim Orîndaș îți va răspunde
/PROMO/ Cutia Neagră PLUS: Ex-demnitari vizați în anchete de îmbogățire ilicită, care își continuă traiul în lux și opulență
/PROMO/ Cutia Neagră PLUS: Ex-demnitari vizați în anchete de îmbogățire ilicită, care își continuă traiul în lux și opulență
Război în Ucraina, ziua 472: Contraofensivă, atac mortal la Odesa și evacuare selectivă! Rusia se ia de Moldova, dar acuză Vestul
Război în Ucraina, ziua 472: Contraofensivă, atac mortal la Odesa și evacuare selectivă! Rusia se ia de Moldova, dar acuză Vestul
Tragedie la Ghidighici: O femeie și fetița sa de numai 7 luni au decedat, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un BMW
/VIDEO/ Tragedie la Ghidighici: O femeie și fetița sa de numai 7 luni au decedat, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un BMW

/VIDEO/ Majorare justificată? Deputat PAS: „Foarte mulți au plecat din Guvern din cauză că remunerarea era mică”

10 iunie 2023, ora 23:00

Majorarea până la 50 de mii de lei, practic va dubla salariile miniștrilor. Deputatul PAS, Vitalie Jacot, a declarat aseară la emisiunea Întreabă Ghețu că este o decizie pentru a motiva specialiștii buni să vină să muncească în sistem. 

Potrivit lui Jacot, foarte mulți au plecat din Guvern din cauză că remunerarea era mică.

Este argumentul principal invocat de guvernare pentru decizia de a le majora lefurile miniștrilor până la 50 de mii de lei, adică în jur de 2500 de euro lunar. 

Potrivit unor experți economici, la salariu se adugă unele sporuri, inclusiv vechimea în muncă, supliment pentru grad științific, în cazul în care există sau premii. Anual, ar fi un plus de 20-30 la sută la salariu. Totodată, un ministru poate beneficia de mașină de serviciu la scară sau de o poliță medicală gratuită. 

Guvernul susține că rectificarea bugetului a fost determinată, în mare parte, de obținerea unor granturi și împrumuturi, în primul rând fiind vorba de finanțarea nerambursabilă de 86 de milioane de dolari de la Banca Mondială. Este aceeași sumă ce va fi cheltuită pentru majorarea lefurilor pentru 1300 de funcționari din Guvern. 

Salariul unui ministru va fi de cinci ori mai mare decât al unui profesor de exemplu, dar de trei ori mai mic decât cel al Guvernatorului Băncii Naționale care primește lunar în jur de 163 de mii de lei. În același timp, viceguvernatorii au în jur de 130 de mii de lei lunar, iar șefii de direcții și Departamente între 60 de mii și 90 de mii de lei pe lună.

Nina Crețu și-a sărbătorit ziua de naștere. Cum și-a felicitat Renato Usatîi iubita: „Ziua ta e importantă, dar gazul e scump”
/VIDEO/ Nina Crețu și-a sărbătorit ziua de naștere. Cum și-a felicitat Renato Usatîi iubita: „Ziua ta e importantă, dar gazul e scump”
„Psihologul meu” poate fi și al tău! Ai nevoie de un sfat? Lasă un mesaj, iar Maxim Orîndaș îți va răspunde
„Psihologul meu” poate fi și al tău! Ai nevoie de un sfat? Lasă un mesaj, iar Maxim Orîndaș îți va răspunde
Cutia Neagră PLUS: Gropile de împrumut. Cratere uriașe și pagube de milioane, apărute după reparația unor drumuri din R. Moldova
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Gropile de împrumut. Cratere uriașe și pagube de milioane, apărute după reparația unor drumuri din R. Moldova
/VIDEO/ De la filme dictate de partid, la producții selectate pentru Oscar. Drumul anevoios al cinematografiei moldovenești
/VIDEO/ De la filme dictate de partid, la producții selectate pentru Oscar. Drumul anevoios al cinematografiei moldovenești
Fericire fără margini în familia Cebotari: Bloggerița Katy Black este însărcinată pentru a patra oară. Cum a dat vestea cea mare
/VIDEO/ Fericire fără margini în familia Cebotari: Bloggerița Katy Black este însărcinată pentru a patra oară. Cum a dat vestea cea mare
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram