Război în Ucraina, ziua 466: Tragedie la Dnipro, întâlnire secretă, aerodrom atacat și un nou indiciu înainte de contraofensivă

Președinta Sandu, interviu pentru AFP: „R. Moldova vrea să adere cât mai rapid la UE pentru a se proteja de amenințarea rusă”

18 mai 2023, ora 13:27

Republica Moldova vrea să intre „cât mai rapid posibil” în Uniunea Europeană (UE), pentru a se proteja de ameninţarea rusă şi speră la o decizie, „în lunile următoare”, cu privire la deschiderea negocierilor de aderare. Declarația a fost făcută de preşedinta Maia Sandu într-un interviu acordat AFP, preluat de News.ro.

„Noi credem că nu ne putem salva democraţia decât făcând parte din UE”, declară Maia Sandu.

„Rusia va continua să fie o mare sursă de instabilitate în anii viitori, iar noi trebuie să ne protejăm”, subliniază preşedinta.

Maia Sandu acuza Rusia, în februarie, de urzirea unei lovituri de stat, cu scopul de a răsturna puterea actuală de la Chişinău. Șefa statului a îndemnat la o mare adunare în favoarea Uniunii Europene - duminică - 21 mai, care să arate susţinerea Republicii Moldova faţă de aderarea la Uniune.

„Războiul din Ucraina a pus lucrurile în alb şi negru. Acum vedem foarte clar ce înseamnă pentru noi lumea liberă şi ce înseamnă lumea autoritaristă”, declară șefa statului.

Invazia rusă a Ucrainei a relansat ipoteza - până atunci improbabilă - a unei aderări la UE a Ucrainei şi a Republicii Moldova, pe termen mediu.

Cutia Neagră PLUS: Gropile de împrumut. Cratere uriașe și pagube de milioane, apărute după reparația unor drumuri din R. Moldova
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Gropile de împrumut. Cratere uriașe și pagube de milioane, apărute după reparația unor drumuri din R. Moldova
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
O minoră, lovită în timp ce traversa strada: „Mi-a zis să beau o pastilă și să mă culc”. La 10 zile, șoferul nu a fost identificat
/VIDEO/ O minoră, lovită în timp ce traversa strada: „Mi-a zis să beau o pastilă și să mă culc”. La 10 zile, șoferul nu a fost identificat
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, cameraman, reporter TV sau editor imagine
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, cameraman, reporter TV sau editor imagine
Război în Ucraina, ziua 466: Tragedie la Dnipro, întâlnire secretă, aerodrom atacat și un nou indiciu înainte de contraofensivă
Război în Ucraina, ziua 466: Tragedie la Dnipro, întâlnire secretă, aerodrom atacat și un nou indiciu înainte de contraofensivă

/VIDEO/ Ambasadorul Ucrainei la Chișinău: „Urmărim îndeaproape evenimentele din Găgăuzia și procesul electoral”

04 iunie 2023, ora 20:40

Faptul că reprezentanții forțelor politice pro-ruse au câștigat alegerile din UTA Găgăuzia nu este o mare surpriză pentru Ucraina. O spune ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Marko Șevcenko, potrivit căruia Găgăuzia a votat în mod tradițional astfel de partide politice. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 31 mai a emisiunii „Alternativa” de la TV8.

„Urmărim îndeaproape evenimentele din Găgăuzia și procesul electoral care a avut loc acolo. Citim cu atenție rapoartele privind posibilele încălcări în timpul procesului electoral și așteptăm cu nerăbdare încheierea anchetei”, a spus Șevcenko. 

Ucraina urmărește îndeaproape situația din Moldova, potrivit ambasadorului.

„Rusia a declarat război Ucrainei, Ucraina se apără cu succes. În acest moment, există o regiune de partea Moldovei care este deja controlată de Rusia și unde sunt deja trupe rusești. 

Alegerile într-o altă regiune sunt câștigate de o forță politică care declară deschiderea reprezentanțelor sale la Moscova, deschiderea filialelor universităților rusești în Găgăuzia și așa mai departe”, a menționat diplomatul.

TV8.md reamintește că Evghenia Guțul a fost aleasă bașcană a Găgăuziei în urma turului doi scrutin, desfășurat în data de 14 mai. Candidata PP Șor a luat aproape 53% din voturi în timp ce contracandidatul său, socialistul Grigori Uzun - puțin peste 47% din voturile alegătorilor. 

Pe 22 mai, Curtea de Apel Comrat a decis validarea scrutinului electoral din Găgăuzia, în urma căruia candidata Partidului Șor, Evghenia Guțul, a acumulat cele mai multe voturi. 

Pe 16 mai, în cadrul perchezițiilor efectuate în UTA Găgăuzia, ofițerii CNA au ridicat documente în cadrul anchetei privind finanțarea ilegală a campaniei electorale pentru alegerea bașcanului din regiune, mai exact listele alegătorilor de la Judecătoria Comrat. 

Potrivit CNA, există bănuieli rezonabile, precum că în ele au fost incluse persoane decedate, dar și care se află peste hotare, iar voturile ar fi fost exprimate în numele acestora.

Totodată, în urma efectuării acțiunilor de urmărire penală, s-a conturat o suspiciune rezonabilă că un număr semnificativ de alegători ar fi fost aduși organizat din alte raioane cu scopul de a vota în favoarea candidatului susținut de Partidul Șor.

/VIDEO/ Zi istorică în Moldova! Maia Sandu, la finalul Summitului CPE: „Sunt mai multe rezultate concrete”
/VIDEO/ Zi istorică în Moldova! Maia Sandu, la finalul Summitului CPE: „Sunt mai multe rezultate concrete”
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
Cutia Neagră PLUS: Gropile de împrumut. Cratere uriașe și pagube de milioane, apărute după reparația unor drumuri din R. Moldova
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Gropile de împrumut. Cratere uriașe și pagube de milioane, apărute după reparația unor drumuri din R. Moldova
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, cameraman, reporter TV sau editor imagine
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, cameraman, reporter TV sau editor imagine
/VIDEO/ Interpreta și jurnalista TV8, Andreea Josan, ne bucură cu o nouă melodie - „Ты прости”: „Va răscoli amintiri”
/VIDEO/ Interpreta și jurnalista TV8, Andreea Josan, ne bucură cu o nouă melodie - „Ты прости”: „Va răscoli amintiri”
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram