/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 467: Rusia susține că a respins o ofensivă majoră. ISW: Prima linie de apărare rusă a fost spartă

Schimbări în echipa lui Putin: Ministrul adjunct de Externe, care se ocupa de combaterea terorismului, demis din funcție

19 mai 2023, ora 12:47

Președintele rus Vladimir Putin a semnat vineri, 19 mai, decretul prin care l-a demis pe Oleg Syromolotov din funcția de ministru adjunct de Externe, care superviza problemele legate de combaterea terorismului, relatează publicațiile ruse Kommersant și Izvestia, citate de Libertatea.ro.

Decretul a fost publicat pe portalul oficial de informații juridice și intră în vigoare de la data semnării sale. În vârstă de 70 de ani, Syromolotov, care are gradul de general de armată, a lucrat, între anii 1979 și 1998, în poziții operaționale și de conducere în cadrul agențiilor de securitate de stat din Rusia. 

La începutul anilor 2000, a fost director adjunct al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), apoi a condus serviciul de contrainformații al FSB. 

Oleg Syromolotov a declarat, în vara lui 2022, despre compania americană Microsoft că îndeplinește o comandă a Pentagonului și vrea să preia controlul total asupra întregii infrastructuri informaționale din Ucraina, ca reacție la raportul Microsoft „Apărând Ucraina: Primele lecții ale războiului cibernetic”. 

Potrivit Microsoft, raportul „dezvăluie detalii despre operațiunile sofisticate și extinse de influență externă a Rusiei, folosite, printre altele, pentru a submina unitatea Occidentului și pentru a le susține eforturile de război”.

Cutia Neagră PLUS: Gropile de împrumut. Cratere uriașe și pagube de milioane, apărute după reparația unor drumuri din R. Moldova
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Gropile de împrumut. Cratere uriașe și pagube de milioane, apărute după reparația unor drumuri din R. Moldova
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
/VIDEO/ Cum Ucraina a învins propaganda rusă și a unit o națiune? Șevcenko: „Am început să luptăm cu ea încă din 2014”
/VIDEO/ Cum Ucraina a învins propaganda rusă și a unit o națiune? Șevcenko: „Am început să luptăm cu ea încă din 2014”
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, cameraman, reporter TV sau editor imagine
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, cameraman, reporter TV sau editor imagine
O minoră, lovită în timp ce traversa strada: „Mi-a zis să beau o pastilă și să mă culc”. La 10 zile, șoferul nu a fost identificat
/VIDEO/ O minoră, lovită în timp ce traversa strada: „Mi-a zis să beau o pastilă și să mă culc”. La 10 zile, șoferul nu a fost identificat

/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 467: Rusia susține că a respins o ofensivă majoră. ISW: Prima linie de apărare rusă a fost spartă

05 iunie 2023, ora 13:15

Forțele ucrainene au lansat atacuri terestre și au obținut mici câștiguri tactice în vestul regiunii Donețk și estul regiunii Zaporojie, transmite Institutul pentru Studiul Războiului. Rusia însă afirmă că forțele sale au împiedicat o ofensivă ucraineană majoră în cinci puncte de-a lungul frontului. Între timp, grupul de partizani pro-ucraineni care au înaintat 3,5 km în regiunea Belgorod, rămâne în localitate. 

Ucrainenii nu au comentat nicicum aceste informații, dar pe rețelele de socializare sunt confirmate lupte în zona respectivă, la granița dintre regiunile Zaporojie și Donețk. Analizând informațiile din spațiul informațional rus, ISW arată că ucrainenii au atacat într-adevăr și au capturat două localități, dar vorbește de o ofensivă localizată, nu de una “la scară largă”, cum spune Ministerul rus al Apărării, scrie Biziday. Totodată, mercenarii Wagner conduși de Evgheni Prigojin au luat prizonier un comandant al armatei ruse regulate, pe care îl acuză că, beat fiind, a tras într-o mașină aparținând PMC Wagner.

UPDATE Ministrul ucrainean al apărării, Oleksi Reznikov, a declarat că, în timpul contraofensivei din această vară, Ucraina nu va folosi avioane de vânătoare F-16, însă va implica în lupte toate armele terestre, scrie Rador.

UPDATE În ultimul său raport despre situația din Ucraina, Institutul pentru Studiul Războiului susține că în urma atacurilor la sol de ieri, Armata Ucraineană a obținut câștiguri mici, dar tactice pe frontul din vestul regiunii Donețk și estul regiunii Zaporojie. Instituția citează bloggerii ruși care susțin că forțele ucrainene au spart prima linie de apărare rusă și au avansat pe 4 iunie cu 500 de metri până la trei kilometri în zona respectivă. Pe de altă parte însă autoritățile de la Moscova susțin că pe 4 iunie, forțele militare ruse au zădărnicit o ofensivă ucraineană majoră în regiunea Donețk, din sudul Ucrainei, și au ucis sute de trupe pro-Kiev.

UPDATE „Peste 60 de nave de război şi nave de sprijin, aproximativ 35 de aeronave din cadrul aviaţiei navale, trupe de coastă şi mai mult de 11.000 de cadre militare sunt implicate în exerciţiul forţelor Flotei din Pacific”, a anunțat, pe Telegram, Ministerul rus al Apărării, scrie B1.

UPDATE Cardinalul italian Matteo Zuppi, căruia Papa Francisc i-a încredințat o misiune de menținere a păcii în Ucraina, va vizita Kievul în perioada 5-6 iunie – potrivit unui comunicat publicat de serviciul de presă al Sfântului Scaun. Vaticanul transmite că scopul principal al vizitei cardinalului la Kiev este acela de a „asculta cu atenție autoritățile ucrainene cu privire la posibilele modalități de a obţine o pace justă și de a sprijini gesturile de umanitate, care vor ajuta la atenuarea tensiunilor”, notează Rador.

UPDATE Guvernatorul regiunii Kaluga, care se află la sud de Moscova, a declarat că două drone au căzut pe autostrada M3, în apropierea orașelor Jizdra și Duminichi. Nu a avut loc nicio explozie, iar zona a fost izolată de anchetatori.

UPDATE Statul Major al Ucrainei nu menționează în actualizarea sa zilnică nimic despre ofensiva anunţată ca respinsă de ruşi, dar spune că au avut loc 29 de ciocniri în regiunile Donețk și Lugansk. În toată țara, Ucraina a lansat 15 lovituri aeriene asupra trupelor inamice, a interceptat șase drone inamice, a atacat mai multe posturi de comandă, depozite de arme și sisteme antiaeriene, potrivit Spotmedia.

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, duminică, într-un discurs, că va veni vremea când copiii din lume vor fi protejaţi de “un asemenea rău precum răul rusesc” şi de agresiuni, scrie Știripesurse.

UPDATE Armata ucraineană ar fi efectuat această ofensivă cu şase batalioane mecanizate şi două batalioane de tancuri. Iar un video postat pe Telegram arată ceea ce se menţionează că ar fi vehicule blindate ucrainene filmate din aer, fiind distruse de forţele ruse. Ministerul susţine că forţele ruse au ucis 250 de soldaţi ucraineni şi au distrus 16 tancuri şi peste 20 de vehicule blindate. Imaginile nu au fost verificate.

UPDATE Autoritățile belgiene intenționează să ceară explicații Kievului cu privire la utilizarea de arme de fabricație belgiană de către luptătorii anti-Kremlin din regiunea Belgorod, relatează ziarul Le Soir, citat de serviciul rusesc al BBC.

UPDATE După ce a dat lovituri importante cu dronele pe câmpul de luptă, Ucraina a lansat un program special de înzestrare cu astfel de aparate. Producătorii autohtoni își testează dronele într-un concurs organizat de guvern, iar câștigătorii primesc contractele și livrează aparatele armatei, notează Spotmedia.

UPDATE Letonia a pus gratuit la dispoziția Ucrainei 66 de mașini confiscate de la șoferi în stare de ebrietate, au anunțat autoritățile letone, citate de cotidianul ucrainean Pravda.

UPDATE Din perspectiva Kremlinului, zona din jurul Bahmut este doar o parte din linia frontului pe care armata rusă trebuie să o țină. Soldații ucraineni mențin presiunea și continuă lupta de pe pozițiile de la periferia vestică a Bahmutului. „Lupta evoluează spre o nouă fază”, a declarat ministrul adjunct ucrainean al apărării, Hanna Maliar, potrivit AlephNews.

UPDATE Rusia a afirmat că forțele sale au zădărnicit o ofensivă ucraineană majoră în cinci puncte de-a lungul frontului din regiunea Donetsk, în sudul Ucrainei, și au ucis sute de soldați ucraineni, relatează SkyNews. La ofensivă au participat şase batalioane mecanizate şi două batalioane cu tancuri, a adăugat ministerul rus. O înregistrare video postată de minister pe Telegram arată ceea ce este prezentat ca fiind vehicule blindate ucrainene filmate din aer pe cale de a fi distruse de forţele ruseşti, notează Digi24. Totodată, oficialii ruși au raportat drone pe o autostradă la sud de Moscova.

UPDATE Rusia are suficiente drone sinucigașe de fabricație iraniană pentru a lansa atacuri împotriva Ucrainei în fiecare zi, a declarat un oficial de la Kiev, în ceea ce experții consideră a fi o veste proastă pentru guvernul ucrainean în contextul în care forțele sale armate se pregătesc să lanseze o contraofensivă împotriva pozițiilor deținute de trupele lui Vladimir Putin, scrie G4media.

UPDATE Ucraina interzice exportul de zahăr pentru a-și asigura consumul. Iar România suferă cel mai mult din cauza acestei decizii. Din octombrie 2022 până în aprilie 2023, a importat aproape 85.000 de tone de zahăr din țara vecină, de 26 de ori mai mult decât în ​​aceeași perioadă a anului trecut, notează Cotidianul.

UPDATE Poliţia rusă a arestat, duminică, peste 100 de persoane care a au ieşit în stradă pentru a marca ziua de naştere a lui Alexei Navalnîi, a anunţat un grup care monitorizează protestele, potrivit Reuters, informează News.ro.

UPDATE Forțele ruse au vizat din nou Ucraina cu drone și rachete de croazieră de fabricație iraniană pe 4 iunie, marcând a patra zi consecutivă de atacuri în toată Ucraina. Statul Major ucrainean a raportat că forțele ruse au lansat cinci drone Shahed-136/131 din regiunea Briansk și șase rachete de croazieră Kh-101/Kh-555 de pe șase bombardiere strategice Tu-95 care au zburat deasupra Mării Caspice în dimineața zilei de 4 iunie. Forțele ucrainene au doborât trei drone Shahed și patru rachete de croazieră. Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene Ucrainene, colonelul Yuriy Ihnat, a declarat că două rachete rusești au lovit un aerodrom activ ucrainean în apropiere de Kropyvnytskyi din regiunea Kirovohrad. Ihnat a adăugat că două drone Shahed au lovit o infrastructură nespecificată din regiunea Sumy. Oficialii ucraineni au raportat că apărarea antiaeriană ucraineană a doborât toate dronele și rachetele care au vizat Kievul, scrie Adevărul.

Război în Ucraina, ziua 466: Tragedie la Dnipro, întâlnire secretă, aerodrom atacat și un nou indiciu înainte de contraofensivă
Război în Ucraina, ziua 465: Plan de pace, furia lui Soloviov și gluma lui Blinken. Zelenski: "Contraofensiva nu e film"
Cutia Neagră PLUS: Gropile de împrumut. Cratere uriașe și pagube de milioane, apărute după reparația unor drumuri din R. Moldova
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Gropile de împrumut. Cratere uriașe și pagube de milioane, apărute după reparația unor drumuri din R. Moldova
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
/VIDEO/ Zi istorică în Moldova! Maia Sandu, la finalul Summitului CPE: „Sunt mai multe rezultate concrete”
/VIDEO/ Zi istorică în Moldova! Maia Sandu, la finalul Summitului CPE: „Sunt mai multe rezultate concrete”
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, cameraman, reporter TV sau editor imagine
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, cameraman, reporter TV sau editor imagine
/VIDEO/ Interpreta și jurnalista TV8, Andreea Josan, ne bucură cu o nouă melodie - „Ты прости”: „Va răscoli amintiri”
/VIDEO/ Interpreta și jurnalista TV8, Andreea Josan, ne bucură cu o nouă melodie - „Ты прости”: „Va răscoli amintiri”
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram