Război în Ucraina, ziua 459: Cel mai masiv atac asupra Kievului și număr record de drone doborâte. Prigojin e supărat

/VIDEO/ „Soarta” Partidului Șor, la Curtea Constituțională: Magistrații amână ședința privind examinarea constituționalității formațiunii

15 mai 2023, ora 17:16

Curtea Constituțională (CC) s-a întrunit luni, 15 mai, în ședință, pentru a continua deja a patra zi examinarea sesizării Guvernului Republicii Moldova privind verificarea constituționalității Partidului Șor.

UPDATE: Magistrații Curții Constituționale amână pentru ziua de marți, ora 10:00, ședința privind examinarea constituționalității PP Șor. 

UPDATE: Sesiunea de întrebări continuă.

UPDATE: Unul dintre reprezentanții Guvernului i-a întrebat pe avocații PP Șor dacă Federația Rusă sau careva structuri din Rusia, FSB au fost implicate în organizarea protestelor din Republica Moldova.

„La baza protestelor la care noi am participat sau pe care noi le-am organizat nu stă Federația Rusă, nu stă Franța, nu stă SUA, nu stă UE, nu stă Canada. Nu stă România și nici Ucraina. Stă criza acută și problemele economice din țara noastră și faptul că cetățenii noștri mor de foame. Cei care au contribuit la organizarea acestor proteste sunt oameni simpli, cetățenii țării noastre”, a spus Tauber.

UPDATE: Pe un ton ridicat, un avocat al PP Șor, Aureliu Colenco, a subliniat că se află în fața Curții „în baza sesizării Guvernului și nu Partidului Șor. Nu noi suntem obligați să-i dovedim ceva Guvernul, dar Guvernul urmează să dovedească cele relatate în sesizare”. 

Președintele CC i-a făcut observație avocatului să vorbească mai încet. Ulterior, Colenco și-a cerut scuze.

UPDATE: Deputata Marina Tauber califică drept „politice și speculative” întrebările adresate de reprezentanții Guvernului până acum și a cerut respingerea întrebării privind atitudinea Partidului Șor față de integrarea europeană.

„Întrebarea nu este scoasă, este formulată așa cum intenționează autorul, vrea să primească un anumit răspuns”, a spus președintele CC, Nicolae Roșca, care a mai rugat avocații care reprezintă Guvernului să adreseze întrebările fără aluzii.

UPDATE: Avocații PP Șor au refuzat să răspundă cine conduce la moment Partidul Șor, susținând că acest lucru e precizat în statutul partidului. Au evitat să răspundă și la alte întrebări, considerând că nu au legătură cu sesizarea.

UPDATE: Reprezentanții Guvernului adresează întrebări avocaților Partidului Șor.

UPDATE: Întrebați de președintele CC, Nicolae Rpșca, ce atitudine au față de sancțiunile aplicate de SUA și Marea Britanie împotriva lui Ilan Șor, reprezentanții PP Șor au declarat că „această listă de sancțiuni vizează nemijlocit treburile interne și opinia autorităților emitente. Consider că nu poate fi privită ca un argument sau probă în susținerea poziției expuse în sesizare. Eu nu pot să dau răspuns la acțiunile unor alte entități, inclusiv SUA sau Marea Britanie”.

„Considerăm pur juridic că restricțiile impuse de SUA și Marea Britanie nu puteau fi aplicate de către autoritățile Republicii Moldova în privința cetățenilor săi”, a spus unul din avocați.

„Organele colegiale nu au luat nicio atitudine față de aceste interdicții, pentru că ele sunt aplicate de alte state în alte state și noi nu credem că aceste state pot să se implice în afacerile interne ale Republicii Moldova. Având în vedere statutul Partidului Politic Șor, menționăm că pledăm pentru suveranitatea și independența Republicii Moldova. Noi nu credem că deciziile altor state pot avea vreo valoare juridică sau pot influența anumite proteste în țara noastră. Statul nostru trebuie să apere cetățenii noștri, nu să ia atitudine la ceea ce au decis alte popoare”, a afirmat deputata Marina Tauber.

UPDATE: Reprezentanții Partidului Șor au fost întrebați dacă finanțarea necontrolată sau ilegală a partidelor politice are natura să influențeze opinia publică și electorală a cetățenilor.

„Nu este nicio finanțare ilegală. Noi ne-am conformat rigorilor, însă un partid politic fără un cont bancar generează această problemă. Nu poate influența, deoarece când partidul politic sau concurentul electoral a fost sancționat de către Comisia Electorală, actele sunt examinate și neadmiterea la alegeri nu poate genera careva efecte”, a spus unul din avocații PP Șor.

UPDATE: Ședința a fost reluată.

UPDATE: Curtea a luat o pauză de o oră.

UPDATE: Un judecător a cerut partidului să explice de ce Ilan Șor, care ar avea drept de veto în cadrul formațiunii, nu este prezent fizic la ședință.

„Acum, Șor nu se află pe teritoriul Republicii Moldova din mai multe considerente: viața lui este aici în pericol, statul Isreal e examinează de două ori cererile de extrădare, au fost respinse. Noi considerăm că de către instanțele judecătorești, au fost emise decizii cu mari abateri de la legislația națională și pe teritoriul Moldovei, domnul Șor nu se bucură de toate drepturile, prevăzute de Constituție și Codul de procedură penală. Discutând cu clientul nostru, el a insistat ca avocatul partidului să înainteze o cerere privind adresarea posibilității lui Ilan Șor să facă declarații în fața Curții”, a spus un avocat al formațiunii.

„Considerăm că să rămână în țară fizic este periculos pentru dumnealui. Ca partid, avem grijă ca el să aibă posibilitatea să conducă partidul mai departe. Eu sunt una din cei care i-au sugerat să plece din țară, pentru că era pericol pentru viața lui”, a subliniat deputata Marina Tauber.

UPDATE: Judecătoarea Liuba Șova a cerut reprezentanților PP Șor să concretizeze poziția formațiunii în raport cu rezoluțiile semnate la proteste: „În pledoariile deputatului Ulanov, toate rezoluțiile sunt acte ale partidului politic și exprimă politica acestuia. În ședință, doamna Tauber spune că politica partidului pe termen lung prevedea chemări către demisia Guvernului și, pe de altă parte, spune că nu se asociază cu aceste declarații. Toate sunt cu ștampilă cu logo, antet care reflectă apartenența la Partidul Șor”.

„Nu numai Partidul Șor a fost prezent la aceste manifestații. Fiind susținător al acestor manifestații, PP Șor e unul din administratorii procesului și respectiv, acesta a rezumat acele declarații aprobate de către manifestanți la adunare”, a explicat un avocat al PP Șor.

UPDATE: Un judecător al Curții a precizat că deputatul Denis Ulanov a declarat anterior că Partidul Șor nu dispune de cont bancar și a cerut avocaților să concretizeze de când și de ce nu există și cum sunt administrate problemele financiare ale partidului.

„Partidul Șor deținea mai multe conturi bancare la o bancă comercială. În luna iulie 2020, banca a reziliat contractul unilateral. Este un litigiu civil la biroul Curții de Apel Chișinău, inițiat la cererea de chemare în judecată a PP Șor față de bancă, unde au fost atrași în calitate de intervenienți Comisia Electorală Centrală și Banca Națională a Moldovei și odată ce partidul nu are cont bancar, nu-și poate realiza activitatea inclusiv politică. 

Avem peste 30 de organizații teritoriale, oficii luate în chirie, persoane oficial angajate care primeau salarii pe card bancar. Respectiv, toată activitatea lui este stopată. Au fost situații când în campania electorală, nu puteam să realizăm activitatea financiară”, a explicat un reprezentant al Partidului.

„PP Șor a fost pus într-o situație când nu avea conturi bancare pe teritoriul Republicii Moldova”, a adăugat altul.

UPDATE: Domnica Manole a solicitat să fie argumentată crearea unor organe, precum scutul poporului.

„Este o asociație obștească înregistrată a veteranilor structurilor de forță, care conform statutului, protejau persoanele și și-a manifestat dreptul la acțiune civică”, a spus un avocat al PP Șor.

Iar tribunalul popular ar fi „o practică preluată din SUA. Credem că în mare parte, și dosarele de rezonanță și alte cazuri de interes public trebuie să fie judecate de mai multe persoane din rândul societății”, a menționat Tauber.

UPDATE: Unul din judecătorii CC a cerut avocaților PP Șor să explice cum rezoluțiile adoptate la proteste pot fi o probă pe caz.

„Aceste rezoluții reprezintă o voință a cetățenilor, participanților la protest și au fost transpuse într-o formă politică”, a spus un avocat.

„Reprezintă doleanțele și revendicările protestatarilor. În cea mai mare parte, acestea sunt solicitări de a compensa facturi, a majora pensii, a indexa pensiile conform inflației, a păstra pacea în țară. Toate doleanțele eu fost pașnice și adecvate unui partid de opoziție”, a explicat și deputata Marina Tauber.

Aceasta a mai precizat că prin intermediul rezoluțiilor, se dorește a demonstra că protestele organizate nu duc la destabilizare, nu sunt violente sau instigă la ură: „Niciodată nu a fost constatată violența noastră”.

UPDATE: Unul din reprezentanții Guvernului a reamintit că pe 13 mai, Executivul a depus un set de probatoriu la materialele dosarului, pentru a fi anexate. 

„Curtea le-a recepționat și se va expune pe etapa cuvenită și va informa audiența”, a precizat președintele CC, Nicolae Roșca.

UPDATE: Domnica Manole a rugat reprezentanții PP Șor să nu fure timpul judecătorilor Curții: „Duceți evidența documentelor prezentate”.

UPDATE: Curtea Constituțională a respins demersul reprezentanților Partidului Șor privind anexarea și cercetarea materialelor în partea cu privire la adresările unor persoane către protestatari și cele referitoare la protestele organizate în Georgia. Celelalte materiale au fost restituite, pentru că au fost anexate anterior în ședința din 10 mai.

UPDATE: Curtea s-a retras în deliberări pentru a examina demersul reprezentanților PP Șor privind anexarea și cercetarea unor documente la materialele cauzei.

UPDATE: Guvernul s-a expus pe marginea probatoriului solicitat pentru a fi anexat la materialele cauzei.

„Lista realizărilor cu eventuale proiecte ale domnului Ilan Șor și a partidului, considerăm că urmează a fi respinse. Curtea a examinat deja posibilitatea administrării probei video legate de aceste realizări. A fost respinsă și tocmai din acest motiv, urmează a fi respinse și probele scrise în acest sens. Totodată, acele informații rezultă din site-urile oficiale ale Primăriei și APL și nu sunt informații care țin de Partidul Șor, nu au nicio relevanță cu examinarea cauzei și Curtea nu poate fi un instrument sau instanță unde se prezintă laudele unui partid. Totodată, acestea sunt prezentate unilateral, nu pot fi verificate”, a spus unul din avocații care reprezintă Executivul.

„A fost prezentată o listă cu proiecte de legi, înaintate de către deputații PP Șor și urmează a fi respinse. Parlamentarii au obligația de a activa în interesul cetățenilor și a prezenta proiecte. După cum am văzut, acestea nici nu au avut realizare definitivă. Legat de o informație cu mercenarii, Guvernul nu susține nicio amenințare față de nicio persoană fizică sau juridică, ce poate fi realizată împotriva altei persoane. Acestea nu au nicio legătură cu sesizarea și urmează a fi respinsă. 

Au fost prezentate două plângeri depuse la Procuratură, prin care se pretinde a fi încălcat un drept cu privire la demolarea corturilor sau de montare și cu împiedicarea deplasării cetățenilor către proteste. Nu au legătură cu obiectul sesizării. Ce ține de cererea depusă la CEDO, aceasta dacă este autentică, lăsăm la discreția Curții să se expună. Declarațiile altor partide politice cu privire la Partidul Șor sunt politice și rezoluțiile prezentate asupra deciziilor în cadrul protestul, considerăm că pot fi admise”, a adăugat avocatul.

UPDATE: Magistrații au revenit în ședință. CC a primit actele din partea reprezentaților PP Șor.

UPDATE: CC a luat o pauză de 15 minute după ce reprezentanții PP Șor au cerut timp pentru a aduce toate copiile autentificate de către avocați.

UPDATE: Avocații Partidului Șor au prezentat Curții o plângere a lui Ilan Șor, adresată Procuraturii Generale, depusă la 9 mai 2023 și este semnată personal de acesta.

Întrebați în ce mod au dobândit documentul, reprezentanții PP Șor menționează că „Șor efectuează corespondență, chiar dacă nu se află în Republica Moldova Am fost și eu în deplasare de serviciu relație avocat-client. De multe ori, domnul Șor, de multe ori, semnează actele și transmite prin poștă sau prin persoanele care au tangență”.

Potrivit Domnicăi Manole, documentul nu este autentificat că corespunde originalului, fiind copii și a îndemnat reprezentanții PP Șor să perfecteze documentele și să le înainteze repetat.

UPDATE: „Nu sunt de acord cu decizia că ați selectat doar unele video. Putem să nu ne grăbim foarte mult să închidem un astfel de partid și să dăm voie să arate și videouri, secvențe, poze. Nu este nimic violent în protestele noastre”, susține deputata Marina Tauber.

UPDATE: După vizionarea materialelor video, avocatul reprezentant al Guvernului, Eduard Digore, a declarat: „Ei insuflă protestatarilor niște circumstanțe legate de faptul precum că statul ar fi capturat și urmează să adopte toate deciziile în consecință, iar aceste organe urmează să exercite toate funcțiile unui Guvern și tribunal care să judece tocmai politicienii sau reprezentanții organelor de conducere a actualei puteri și un scut care un rol particular și cu siguranță, sunt ilegale. Astea sunt constatările noastre de bază”.

UPDATE: Curtea Constituțională examinează materialele video.

UPDATE: Magistrații CC au admis demersul reprezentanților Partidului Șor privind anexarea și cercetarea a patru materiale video și au respins altele cinci.

UPDATE: Deputata Partidului Șor, Marina Tauber, e prezentă la ședință, deși se află în arest la domiciliu. Și deputata Reghina Apostolova este prezentă.

Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței din 9 noiembrie, proiectul hotărârii de Guvern prin care propune Ministerul Justiției verificarea constituționalității Partidului Șor.

Potrivit ministrului de atunci al Justiției, Sergiu Litvinenco, în sesizarea înaintată sunt prezentate suficiente argumente care denotă faptul că, prin toate activitățile de până acum, Partidul Șor a acționat în contradicție cu principiile statului de drept și pune în pericol suveranitatea și independența Republicii Moldova.

„La toate scrutinele la care a participat, Partidul Șor a fost sancționat pentru încălcarea legislației electorale, inclusiv pentru finanțare ilegală. Mai mult, acțiunile de finanțare ilegală capătă proporții tot mai mari față de ceea ce a fost în trecut, partidul fiind investigat chiar și în prezent în cadrul unor cauze penale privind finanțarea ilicită venită din partea unui grup criminal organizat, dar și pentru sprijinul larg de care a beneficiat și beneficiază acest partid din partea serviciilor secrete ale Federației Ruse”, a menționat fostul ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco.

Conform sesizării, acțiunile comise de Partidul Șor pe parcursul ultimilor 6 ani sunt incompatibile cu principiile fundamentale ale democraţiei. În plus, pe lângă investigațiile jurnalistice, care demonstrează încercările partidului de a submina vectorul de dezvoltare europeană a Republicii Moldova cu implicarea serviciilor secrete din alte state, în document este menționat și faptul că, recent, liderul formațiunii a fost inclus pe lista de sancțiuni a SUA.

/VIDEO/ Viitorul deputaților PP Șor, în cazul scoaterii în afara legii a formațiunii. Deputat PAS: „Sunt foarte multe scenarii”
/VIDEO/ Moldova neștiută. Top patru destinații turistice uimitoare, dar neexploatate pe deplin
/VIDEO/ Moldova neștiută. Top patru destinații turistice uimitoare, dar neexploatate pe deplin
/VIDEO/ Limuzine pentru oficialii europeni veniți la Summitul din 1 iunie. Un producător german pune la dispoziție 16 mașini
/VIDEO/ Limuzine pentru oficialii europeni veniți la Summitul din 1 iunie. Un producător german pune la dispoziție 16 mașini
/VIDEO/ Foc la Ghete spre Ialoveni și Cimișlia: Admirăm mănăstirea Horești, mănăstirea Zloți și piatra misterioasă
/VIDEO/ Foc la Ghete spre Ialoveni și Cimișlia: Admirăm mănăstirea Horești, mănăstirea Zloți și piatra misterioasă
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
/VIDEO/ Ploaia a făcut ravagii în unele zone ale țării: Străzi „transformate” în cascade, grindină și mașină avariată
/VIDEO/ Ploaia a făcut ravagii în unele zone ale țării: Străzi „transformate” în cascade, grindină și mașină avariată

/VIDEO/ Agenda Summitului CPE: Ce subiecte vor fi abordate de liderii europeni care vor veni pe 1 iunie în țara noastră

28 mai 2023, ora 18:30

Într-un moment de tensiune și incertitudine în Europa, liderii europeni se vor reuni în cadrul Summitului Comunității Politice Europene, pentru a examina mai multe subiecte cruciale, menite să asigure stabilitatea continentului european. În centrul discuțiilor se va afla războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, care determină liderii europeni să analizeze modalități de consolidare a păcii și securității în regiune.

Unul dintre subiectele de primă importanță pe agendă este și securitatea energetică a Europei și tranziția către surse de energie regenerabilă.

Un alt subiect important pe agendă va fi crearea unei Europe mai bine conectate. Liderii europeni vor pune accent pe soluții pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, interconectarea rețelelor de gaz și energie electrică, cu scopul de a crea mai multe oportunități pentru cetățenii din țările europene.

„Oferindu-ne o platformă de dialog și colaborare cu liderii europeni, Summitul Comunității Politice Europene va contribui la accelerarea procesului de integrare europeană al Republicii Moldova”, se menționează într-un video, publicat pe pagina de Facebook a Summitului CPE în Moldova.

TV8.md reamintește că pe 1 iunie, în Republica Moldova, va avea loc Summitul Comunității Politice Europene. Astfel, în satul Bulboaca, în cadrul unui complex vitivinicol, țara noastră va găzdui, pentru prima dată, aproximativ 50 de șefi de state și de guverne din Europa și oficiali ai Uniunii Europene. 

Comunitatea Politică Europeană a fost creată în 2022, la inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron.

Europa se unește în sprijinul Moldovei, înainte de Summitul CPE. Mesajul clar al liderilor europeni: „Moldova nu este singură”
Cât de important e Summitul CPE pentru RM? Popescu: „Ocazie istorică de a convinge statele membre UE să ne voteze”
/VIDEO/ Detalii despre tragicul accident de la Orhei: Cum s-a întâmplat totul și cine s-ar face vinovat
/VIDEO/ Detalii despre tragicul accident de la Orhei: Cum s-a întâmplat totul și cine s-ar face vinovat
/VIDEO/ Limuzine pentru oficialii europeni veniți la Summitul din 1 iunie. Un producător german pune la dispoziție 16 mașini
/VIDEO/ Limuzine pentru oficialii europeni veniți la Summitul din 1 iunie. Un producător german pune la dispoziție 16 mașini
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Secretul din Larnaca. Conexiunile dintre soțul Emmei Tăbîrță și fiul patronului Trans-Oil
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Secretul din Larnaca. Conexiunile dintre soțul Emmei Tăbîrță și fiul patronului Trans-Oil
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
/VIDEO/ Moldova neștiută. Top patru destinații turistice uimitoare, dar neexploatate pe deplin
/VIDEO/ Moldova neștiută. Top patru destinații turistice uimitoare, dar neexploatate pe deplin
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram