Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 873: Atac masiv, sat capturat, situație fierbinte și unde verde Kievului! Securitatea lui Putin, întărită

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 706: Explozii la Odesa și spion rus în Parlamentul European. Zalujnîi rămâne la cârma armatei

30 ianuarie 2024, ora 14:21

Alarmele aeriene au fost pornite noaptea trecută în mai multe regiuni ale Ucrainei, inclusiv Odesa, Nikolaev, Herson, Zaporojie, Harkov. De cealaltă parte, Ministerul rus al Apărării acuză Kievul că a lansat atacuri în peninsula ocupată Crimeea, dar și în alte patru regiuni rusești. Între timp, apar tot mai multe zvonuri că Valeri Zalujnîi, comandantul șef al armatei ucrainene ar fi fost demis.

UPDATE Ministerul ucrainean al Apărării a infirmat, luni seară, informațiile care au circulat timp de câteva ore, potrivit cărora comandantul forțelor armate, generalul Valeri Zalujnîi, ar fi fost demis. "Dragi jurnaliști, vă răspundem imediat tuturor: nu, nu este adevărat", a precizat ministerul pe Telegram. Administrația prezidențială a dezmințit, de asemenea, zvonurile. Luni seara, pe rețelele de socializare din Ucraina s-au răspândit informațiile conform cărora Zelenski l-a eliberat pe Zalujnîi de la comanda armatei, acestea fiind preluate și de câțiva jurnaliști occidentali. Una dintre surse a susținut că lui Zalujnîi i s-ar fi oferit un post de ambasador într-o țară europeană, iar acesta ar fi refuzat propunerea. Un jurnalist ucrainean a scris că în locul generalului ar fi fost numit Kirilo Budanov, șeful spionajului militar. În ultimele luni zvonurile despre o dispută între Zelenski și Zalujnîi au ajuns în spațiul public. Totuşi, este posibil să nu existe niciun conflict între cei doi și aceste informații să fie întreținute de Rusia.

UPDATE Europarlamentarul leton Tatjana Ždanoka a colaborat timp de aproape 20 de ani cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, FSB (fostul KGB). Ea a fost racolată în 2004, potrivit unor emailuri consultate de publicația rusă independentă The Insider, centrul pentru jurnalism de investigație Re:Baltica din Letonia și ziarul suedez Expressen. Ždanoka și-a raportat cu conștiinciozitate activitățile către serviciile ruse de informații și le-a ajutat să se infiltreze în UE. Ea a fost motivată în primul rând de ideologie, mai degrabă decât de câștiguri materiale. În 2005, aceasta a intrat în contact cu Dmitri Gladei, un ofițer FSB din Sankt Petersburg, și a continuat să se întâlnească cu el în Europa și în Rusia. Deși susține că nu cunoștea cu ce se ocupa Gladei, emailurile sale arată că îi cerea scuze fiindcă nu a trimis informațiile promise de la Strasbourg și pentru că nu a organizat audieri în Parlamentul European despre protestele de la Tallinn privind mutarea unui monument pentru un soldat sovietic. În 2013, Ždanoka a început să corespondeze cu alt ofițer FSB. De asemenea, ea a ajutat alt agent rus să obțină viză Schengen ca să viziteze Parlamentul European.

UPDATE O investigația a fost deschisă cu privire la acuzațiile aduse Tatjanei Ždanoka, iar dezvăluirile sunt tratate "foarte serios", a spus un oficial al Parlamentului European citat de Politico. Ždanoka neagă informațiile despre colaborarea sa cu spionajul rus: "Nu mă voi lăsa intimidată de acuzații false. Nu am fost niciodată asociată cu KGB… și nu am colaborat cu niciun serviciu de informații", a spus ea, într-o înregistrare video postată pe Facebook.

UPDATE Rusia a lansat 35 de drone şi două rachete ghidate asupra infrastructurii militare din apropierea frontului şi altor regiuni din Ucraina, au anunţat marţi forţele aeriene ucrainene citate de Reuters. Antiaeriana a distrus 15 drone. Nu este clar ce s-a întâmplat cu dronele care nu au fost distruse şi cu cele două rachete lansate de pe sisteme sol-aer S-300, cu rază lungă de acţiune, notează sursa citată. De asemenea, artileria rusă a bombardat peste 130 de zone locuite din regiunile Cenișev, Sumî, Harkov, Lugansk, Donețk, Zaporojie, Dnipropetrovsk, Herson și Nikolaiev.

UPDATE Cinci oameni au murit în urma atacurilor aeriene lansate de ruși în ultimele 24 de ore asupra unor localități din nordul și estul Ucrainei. Obuzele rusești au ucis patru persoane în două sate din regiunea Sumî, lângă granița cu Rusia. Regiunea e atacată frecvent de ruși. De asemenea, o femeie a murit într-un atac asupra orașului Avdiivka, din estul Ucrainei, au declarat oficialii locali. Statul Major al forțelor armate ucrainene a anunțat că militarii au respins 13 atacuri rusești în jurul orașului Avdiivka în ultimele 24 de ore.

UPDATE Cel puțin o dronă a lovit rafinăria Slavneft-Ianos, în apropiere de Moscova. Mihail Evraev, guvernatorul regiunii Iaroslavl, a susținut că un atac cu drone a fost prevenit de sistemul de bruiaj electronic al rafinăriei, însă localnicii au scris pe rețelele de socializare că din mai multe părți ale orașului s-a auzit o explozie. Potrivit presei ruse, nimeni nu a fost rănit, iar muncitorii au fost trimiși acasă.

UPDATE Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, le-a transmis cetățenilor ruși să se pregătească pentru un lung "război proxy" cu Occidentul. "În repetate rânduri, dușmanul a venit cu foc și sabie pe pământul nostru. Iar acum Statele Unite, NATO și sateliții lor, prin mâinile regimului nazist de la Kiev și ale tot felul de mercenari, duc un război prin proxy (indirect - n.red.) împotriva poporului și a statului nostru, ceea ce lumea anglo-saxonă nu va înceta nici măcar la sfârșitul 'fazei fierbinți' a conflictului din Ucraina", a spus acesta.

UPDATE O pensionară în vârstă de 72 de ani a fost condamnată la cinci ani și jumătate de închisoare pentru că ar fi distribuit o postare online despre victimele militare ale Rusiei în Ucraina, au declarat luni organizațiile pentru drepturile omului, relatează Moscow Times.

UPDATE Un război la scară largă continuă în Ucraina împotriva rușilor, iar fostul reprezentant special al Departamentului de Stat al SUA pentru afacerile de stat ucrainene, membru de onoare la Centrul de analiză a politicilor europene Kurt Volker consideră că Federația Rusă va continua să atace teritoriul ucrainean cu drone și rachete. Partea ucraineană va deveni mai bună în utilizarea tuturor tehnologiilor inovatoare, în special a dronelor navale, pentru atacuri împotriva forțelor ruse atât pe propriul pământ, cât și în Federația Rusă, a spus expertul în prognoza sa despre război. În opinia sa, partea americană va continua să sprijine apărarea antiaeriană a Ucrainei și trebuie să facă mai mult pentru a consolida producția de produse de apărare, inclusiv de muniție.

UPDATE Comandantul-șef al Ucrainei, Valeri Zalujnîi, posibil să fi fost demis pe 29 ianuarie, potrivit surselor Kyiv Independent și ale altor câteva trusturi de presă ucrainene. Pe site-ul președintelui Volodimir Zelenski nu a fost încă publicat niciun decret oficial. O sursă Kyiv Independent din cadrul Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a confirmat că Zalujnîi a fost concediat. Nici Zalujnîi, nici Zelenski nu au făcut încă niciun comentariu public, potrivit Hotnews.

UPDATE Armata rusă susține că a doborât 21 de drone noaptea trecută, în mai multe regiuni și peste Crimeea ocupată temporar. Ministerul rus al Apărării a raportat că 21 de drone ar fi fost doborâte și interceptate peste noapte: 11 dintre ele peste Crimeea anexată, 5 peste regiunea Belgorod, 3 peste regiunea Briansk și încă una peste regiunile Kaluga și Tula. În același timp, dimineața din Crimeea a fost și ea alarmantă. Potrivit paginilor publice din Crimeea, o explozie puternică a avut loc în regiunea Saki. Martorii oculari spun că pereții caselor lor s-au cutremurat și au declanșat alarmele mașinilor.

UPDATE O victorie a Rusiei în Ucraina ar putea duce la „distrugerea” NATO - cel puțin a modului în care Alianța Nord-Atlantică este în prezent structurată. Pentru a evita un astfel de scenariu, Occidentul trebuie să furnizeze Kievului de cel puțin trei ori mai mulți bani decât alocă în prezent Rusia lui Putin pentru armată și înzestrare. Astfel, dacă Federația Rusă a anunțat că va aloca în 2024 un buget de 100 de miliarde de dolari strict în scopuri militare, țările occidentale trebuie să livreze Ucrainei echivalentul a cel puțin 300 de miliarde de dolari pe an - practic echivalentul PIB-ului României. Iar acest ajutor va trebui continuat an de an, până la asigurarea victoriei forțelor Kievului, se arată într-o analiză publicată de Institutul pentru Studii Strategice de la Londra (RUSI). Totodată, experții militari britanici au atras atenția că, în cazul unui conflict militar NATO-Rusia, stocul de muniții de artilerie al Marii Britanii s-ar epuiza în 7 zile, iar cel al Germaniei în doar 2 zile.

UPDATE În noaptea de 30 ianuarie, armata rusă a continua să atace Ucraina cu vehicule aeriene fără pilot, armata raportând cel puțin cinci grupuri de UAV în spațiul aerian al țării. Alarma a fost declanșată în regiunile Odesa, Nikolaev, Herson, Zaporojie, Dnepropetrovsk, Donețk, Harkov, Dnepropetrovsk, Kirovograd, Poltava și Cerkasi, scrie Unian.

UPDATE „Sunt recunoscător fiecărui vecin al nostru - fiecărei țări, fiecărui lider - care este dispus să aibă relații complet pragmatic și reciproc benefice, și să susțină implementarea acordurilor noastre. Productivitatea cu fiecare vecin din Uniunea Europeană este necesară. Mulțumesc tuturor celor din lume care ajută! Mulțumesc tuturor celor care lucrează în beneficiul Ucrainei, în beneficiul războinicilor noștri, astfel încât Forțele noastre de Apărare și Securitate să aibă capacități sporite. Slavă Ucrainei!”, a spus Volodimir Zelenski, în discursul de luni seara.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 705: Întâlnire crucială, criză de muniții și atacuri reciproce! Zelenski cere mai multe sancțiuni
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 704: Alertă aeriană masivă și fraudă uriașă! Rușii au luat cu asalt Avdeevka din mai multe părți simultan
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 872: Mesaj lui Trump, bombă de 3 tone și ordinul lui Lukașenko! General: „Rusia luptă deja cu NATO”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 872: Mesaj lui Trump, bombă de 3 tone și ordinul lui Lukașenko! General: „Rusia luptă deja cu NATO”
/PROMO/ Renato Usatîi - invitatul de astăzi al emisiunii „Новая неделя” cu Anatolie Golea
/PROMO/ Renato Usatîi - invitatul de astăzi al emisiunii „Новая неделя” cu Anatolie Golea
/VIDEO/ Finala EURO 2024 i-a scos din casă pe caniculă! Zeci de moldoveni - adunați în centrul Chișinăului
/VIDEO/ Finala EURO 2024 i-a scos din casă pe caniculă! Zeci de moldoveni - adunați în centrul Chișinăului
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Locotenenții propagandei”. Mesajele toxice transmise de portavocele Rusiei în Moldova
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Locotenenții propagandei”. Mesajele toxice transmise de portavocele Rusiei în Moldova
/EXCLUSIV/ „M-am abținut să nu plâng”: Cleopatra Stratan spune cum a ajuns la sufletele oamenilor cu „Știu că ți-e dor”
/EXCLUSIV/ „M-am abținut să nu plâng”: Cleopatra Stratan spune cum a ajuns la sufletele oamenilor cu „Știu că ți-e dor”

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 873: Atac masiv, sat capturat, situație fierbinte și unde verde Kievului! Securitatea lui Putin, întărită

15 iulie 2024, ora 13:57

Ucraina are dreptul, în conformitate cu dreptul internațional, să atace ținte militare situate pe teritoriul Rusiei, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Totodată, șeful NATO se opune ca Polonia să își folosească sistemele de apărare aeriană pentru a doborî rachete rusești deasupra teritoriului Ucrainei. Între timp, ministerul rus al Apărării a declarat că forțele sale au preluat controlul asupra satului Urojaine din regiunea ucraineană Donețk, iar Vladimir Putin, președintele Rusiei, a promulgat o lege prin care interzice parlamentarilor să părăsească Rusia fără permisiune.

Rusia a lansat noi atacuri cu rachete „double tap” lângă Harkov. Douăzeci și cinci de persoane au fost rănite în timpul atacului, inclusiv copii, spun autoritățile. Pe de altă parte, ucrainenii au lansat 22 de drone în vestul teritoriului rus şi în Crimeea, în timpul nopţii de duminică spre luni, a anunţat Ministerul Apărării de la Moscova, informează AFP, potrivit Agerpres. 

UPDATE „Securitatea șefului statului se asigură la nivelul cuvenit, ținându-se cont, bineînțeles, de escaladarea tensiunilor la nivel internațional, în general”, a declarat Peskov, întrebat dacă vor fi introduse schimbări în planurile vizitelor de lucru ale lui Putin, dacă va fi întărită securitatea pe fondul evenimentelor din SUA, legate de atentatul asupra fostului președinte Donald Trump, scrie Rador. „Securitatea, după cum vă dați seama, din motive de înțeles, a fost întărită, independent de incidentele menționate”, a spus Peskov

UPDATE În regiunea Odesa, patru militari ucraineni au încercat să treacă ilegal granița Ucrainei cu Moldova. În timpul unei încercări nereușite de evadare, a avut loc un incident în care polițiștii de frontieră au deschis focul asupra unuia dintre fugari și acesta a murit, informează Biroul de Investigații de Stat al Ucrainei, scrie Libertatea.

UPDATE Statul Major al forţelor armate ucrainene, într-un raport de duminică dimineaţă, a precizat doar că Rusia a lansat 18 atacuri asupra Urojaine şi a altor localităţi din apropiere. Acesta nu a făcut nicio menţiune cu privire la sat într-un raport de după-amiază. DeepState, un popular blog militar ucrainean, a raportat duminică capturarea Urojaine, afirmând că forţele ruse au lansat „atacuri în masă în sudul satului”. Acesta a descris pierderea ca fiind o „prăbuşire a apărării” a cărei cauză va trebui investigată, scrie Spotmedia.

UPDATE Ingineri din sute de laboratoare, aflate în locuri secrete din Ucraina, construiesc o armată de roboţi care urmează să fie folosiţi pe front. Având un deficit de trupe și beneficiind de o asistență internațională inegală, Kievul speră să găsească un avantaj strategic împotriva armatei mai numeroase, notează Adevărul.

UPDATE Premierul Estoniei a demisionat din funcție, pentru a prelua șefia diplomației europene. Kaja Kallas militează ca țările UE să aloce măcar 1% din PIB pentru Ucraina, notează Ziare.com.

UPDATE Ministerul rus al Apărării a anunţat că forţele sale au preluat controlul asupra satului Urojaine din estul regiunii ucrainene Doneţk, ceea ce, dacă se confirmă, ar fi ultima dintr-o serie de câştiguri teritoriale de la capturarea oraşului strategic Avdiivka, în februarie, relatează Reuters, transmite News.ro. Şi unii bloggeri ucraineni au declarat că forţele Kievului au cedat controlul asupra satului, situat la sud-vest de oraşul Doneţk, controlat de ruşi. Armata ucraineană susţine însă că luptele sunt încă în desfăşurare în zonă. Reuters nu a fost în măsură să confirme în mod independent rapoartele ucrainene sau ruseşti.

UPDATE Rusia a lansat un atac cu rachete „double tap” asupra unui orășel de lângă Harkov. De asemenea, oficialii au raportat patru morți într-o serie de atacuri în regiunea Donețk din sud-est și încă două persoane în regiunea de sud a Hersonului.

UPDATE Statul Major al armatei ucrainene a raportat duminică atacuri rusești intense în zona Pokrovsk din regiunea Donețk, creând „cea mai fierbinte situație” de-a lungul liniei frontului, invadatorii încercând să obțină noi câștiguri. Într-o actualizare, statul major a declarat: „inamicul a atacat deja pozițiile noastre de 35 de ori astăzi în zonele Novooleksandrivka, Vozdvizhenka, Progress, Lozuvatskyi, Novoselivka Pershoya și Yasnobrodivka … Situația rămâne tensionată în apropiere de Novooleksandrivka, Novoselivka Persha și Progress, unde șase confruntări sunt încă în desfășurare. Apărătorii noștri împiedică inamicul”, scrie Gândul.

UPDATE Bruxelles-ul ia în calcul să boicoteze summit-ul Afacerilor Externe organizat de Ungaria luna viitoare, în contextul în care premierul Viktor Orbán, a cărui țară deține președinția Europeană, a obstrucționat ajutorul pentru Kiev și a efectuat o vizite inoportună la Moscova și Beijing, anunță Politico.

UPDATE Situația rămâne tensionată în orașul Torețk din regiunea Donețk, iar cele mai grele lupte se concentrează în apropiere de Pokrovsk, a anunțat Statul Major al armatei ucrainene. Sectorul Torețk a devenit un punct fierbinte al frontului în ultimele săptămâni, iar comandantul armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskîi, a anunțat că luptele intense din apropiere de Torețk și Pokrovsk au extins linia activă a frontului. Luptele continuă în aceste locuri și în localitatea Niu-Iork (sau Niu-York, localitate din raionul Bahmut, regiunea Donețk – n.red.). În ultimele 24 de ore s-au dat 114 lupte pe toată linia frontului, a anunțat dimineață Statul Major ucrainean, scrie Spotmedia.

UPDATE În Rusia, cheltuielile publice au depășit veniturile cu zeci de miliarde de euro de la începutul ofensivei din Ucraina, în februarie 2022. Deficitul federal a atins 0,5% din PIB în primele șase luni ale anului 2024, potrivit Ministerului de Finanțe, și se prognozează un deficit de 1,1% în acest an, un nivel care rămâne totuși mult sub cel al majorităţii economiilor mondiale majore. Pentru a încerca să compenseze acest dezechilibru, statul rus va introduce noi praguri de impozitare pentru cele mai mari venituri (la 18, 20 și 22%) și va crește impozitul pe profit (de la 20 la 25%). „Aceste schimbări au ca scop instituirea unui sistem fiscal echitabil și echilibrat”, a explicat recent ministrul de finanțe, Anton Siluanov, scrie G4media.

UPDATE Vladimir Putin mută provocator, sfidează încă o dată regulile și reușește să ocolească plafonul mondial al prețului petrolului rusesc, folosind o „flotă din umbră” de tancuri petroliere pentru a evita sancțiunile internaționale. Paradoxal, în plin conflict cu Ucraina, veniturile din petrol și gaze ale Rusiei au crescut, din cauza „portiței” descoperite de Moscova, cu 41% în prima jumătate a anului 2024, scrie Gândul.

UPDATE Militarii ucraineni care foloseau drone FPV au lovit complexe de comunicații și supraveghere rusești, a anunțat Direcția Principală de Informații (GUR) a Ucrainei pe Telegram. „Vânătoarea continuă!”, a transmis GUR, într-un montaj video care prezintă o serie de lovituri asupra turnurilor de comunicații, urmate de explozii. La sfârșit este prezentat un atac asupra unei baze militare rusești. GUR a prezentat anterior două înregistrări video care arată distrugerea unor echipamente militare și neutralizarea militarilor ruși de către forțele speciale ale armatei ucrainene, relatează Kyiv Post, scrie Spotmedia.

UPDATE Sediul central al companiei de armament Rheinmetall din Düsseldorf este păzit de ofițeri de poliție înarmați până în dinți, iar agenți a Oficiului de Investigații Criminale din landul Renania de Nord-Westfalia lucrează non-stop pentru a-l proteja Armin Papperger, directorul general al celui mai mare producător german de muniție din Europa. Papperger este cel mai bine păzit CEO din Germania. Probabil și cel mai vulnerabil, în condițiile angajamentului său ferm față de Ucraina, scrie Spotmedia.

UPDATE Kremlinul vine cu un avertisment dur la adresa Europei și spun că „staționarea rachetelor americane cu rază lungă de acțiune în Germania ar putea face capitalele europene ținte pentru rachetele rusești”. Mai exact, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a vorbit despre un „paradox” în care „Europa devine o țintă pentru rachetele noastre, iar țara noastră este o țintă pentru rachetele americane în Europa”.

UPDATE O substație electrică din regiunea Lipețk a fost vizată noaptea trecută de un atac cu dronă, a anunțat luni guvernatorul Igor Artamonov. Drona a lovit perimetrul unei substații din districtul municipal Stanovlianski. Nu s-au înregistrat victime, iar serviciile de urgență au intervenit rapid, activitatea acestei unități nefiind întreruptă, relatează Kyiv Independent.

UPDATE Alexandru Lukașenko spune că tensiunile s-au diminuat la granița cu Ucraina și că trupele suplimentare dislocate acolo au fost trimise înapoi la bazele lor. Aliatul lui Vladimir Putin a mai spus că serviciile de informații din Belarus au determinat Ucraina șă-și retragă trupele din zone sensibile. Războiul din Ucraina. Liderii europeni se vor întâlni la viitoarea reuniune a EPC pentru a discuta despre Ucraina și „arcul de conflict și instabilitate” care amenință granițele Europei.

UPDATE Noul premier al Marii Britanii, Keir, a avertizat că „Europa se află în fața unora dintre cele mai mari provocări din ultimul timp”, făcând referire la „războiul barbar al Rusiei” care „continuă să se răspândească pe continent”.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 872: Mesaj lui Trump, bombă de 3 tone și ordinul lui Lukașenko! General: „Rusia luptă deja cu NATO”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 871: Pericol pentru Putin, atac mortal și pierderi astronomice! Alertă: Rusia va ataca iarăși din Nord
/EXCLUSIV/ Alexandr Stoianoglo o dă în judecată pe Maia Sandu. Ion Munteanu: „Este o acțiune neîntemeiată”
/EXCLUSIV/ Alexandr Stoianoglo o dă în judecată pe Maia Sandu. Ion Munteanu: „Este o acțiune neîntemeiată”
/PROMO/ Renato Usatîi - invitatul de astăzi al emisiunii „Новая неделя” cu Anatolie Golea
/PROMO/ Renato Usatîi - invitatul de astăzi al emisiunii „Новая неделя” cu Anatolie Golea
/VIDEO/ Cine îi topește inima jurnalistei TV8, Natalia Ghețu? Alături de cine am surprins-o la o plimbare în Capitală
/VIDEO/ Cine îi topește inima jurnalistei TV8, Natalia Ghețu? Alături de cine am surprins-o la o plimbare în Capitală
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Locotenenții propagandei”. Mesajele toxice transmise de portavocele Rusiei în Moldova
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Locotenenții propagandei”. Mesajele toxice transmise de portavocele Rusiei în Moldova
/VIDEO/ Experiment TV8 pe caniculă: Pericolele mașinilor lăsate sub soarele arzător. Câte automobile au luat foc
/VIDEO/ Experiment TV8 pe caniculă: Pericolele mașinilor lăsate sub soarele arzător. Câte automobile au luat foc

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram