Getafe a reușit o surpriză de proporții, învingând-o pe Real Madrid cu 1:0 și obținând doar al doilea succes din istorie pe terenul acesteia. În prima repriză, Antonio Rüdiger a scăpat de eliminare, într-o fază care a generat mari controverse, transmite Eurosport.
Considerată mare favorită în confruntarea cu Getafe, Real Madrid își dorea victoria pentru a se apropia la un singur punct de FC Barcelona. Totuși, oaspeții au avut prima ocazie, în minutul 10, prin Rico, al cărui șut a fost blocat în extremis de Trent Alexander-Arnold, iar replica madrilenilor a venit rapid, însă Vinícius Júnior nu l-a putut învinge pe portar din poziție ideală. Mai târziu, Arda Güler a șutat puternic, dar David Soria a intervenit salvator.
Cel mai controversat moment al primei reprize l-a avut în prim-plan pe Rudiger, când acesta i-a dat cu genunchiul în față lui Rico. Cu toate acestea, fundașul a primit doar cartonașul galben.
Getafe a dat lovitura în minutul 39, când Satriano a marcat spectaculos, cu un voleu de la distanță, fără șanse pentru Thibaut Courtois, reușită ce poate fi considerată printre cele mai frumoase ale sezonului din La Liga.
În repriza secundă, deși a controlat jocul, Realul nu a găsit golul: Rodrygo a ratat o oportunitate mare, Rüdiger a trimis puțin pe lângă poartă cu capul, iar Soria a avut o intervenție decisivă la o nouă încercare a lui Rodrygo.
Pe final, Mastantuono și Lino au fost eliminați, iar Getafe a ajuns la 32 de puncte, pe locul 11, în timp ce Real Madrid a rămas cu 60, la patru în urma Barcelonei.
Precedentul succes al oaspeților pe acest stadion data din 24 februarie 2008, tot 1:0.
video: yt/LALIGA EA SPORTS




























































