politic

MAI a pornit o anchetă, după ce în plină pandemie fiul premierului Chicu ar fi făcut nuntă

15 сентября 2020, час 09:04
Делиться:

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a pornit o anchetă în urma petrecerii care s-a desfășurat la vinăria Poiana, unde a avut loc o ceremonie cu ocazia căsătoriei fiului premierului Ion Chicu, în plină pandemie.

Chiar dacă prim-ministrul spune că pe 28 august nu a fost nuntă, dar o masă de sărbătoare, ministrul Afacerilor Interne Pavel Voicu declară că pe acest caz a fost pornită o anchetă, întrucât o persoană a apelat la Serviciul 112 și-a a spus că are loc o nuntă, lucru interzis la acel moment.

„Indiferent a premierului sau altcineva, noi toți trebuie să fim egali în fața legii. Acest caz a fost mediatizat, dar s-a încercat cumva să fie politizat, fiindcă mai întâi de toate trebuie să înțelegem că prim-ministrul este o persoană protejată și atunci când își dorește cineva să intre în viața lui personală, clar că nu se permite, însă a fost format 112 de către persoane stabilite de noi unde au anunțat că are loc o nuntă și sunt mai mult de 50 de persoane. Noi am înregistrat acest caz, la moment se află încă în examinare, am discutat și cu administratorul și cu chelnerii, bucătarii, suntem în desfășurarea anchetei”, a declarat Pavel Voicu în cadrul emisiunii UNInterviu.

Pavel Voicu a declarat că a discutat cu premierul Ion Chicu și ultimul ar fi spus să întreprindă măsuri conform legislației în vigoare.

Делиться:
Подпишись на TV8.md: Facebook, Telegram, YouTube, Instagram и TikTok!

politic

Майя Санду выступает в Европейском парламенте / LIVE /

18 мая 2022, час 16:07
Делиться:

В среду, 18 мая, президент Молдовы Майя Санду выступает в Европейском парламенте. Предлагаем посмотреть исторический момент вместе.

Делиться:
Подпишись на TV8.md: Facebook, Telegram, YouTube, Instagram и TikTok!
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram