Reacția BNM la perchezițiile CNA la domiciliile mai multor angajați cu funcții de conducere

16 июля 2020, час 12:42

Cu referire la perchezițiile la domiciliilor mai multor angajați ai Băncii Naționale a Moldovei(BNM), instituția își exprimă profunda îngrijorare față de acțiunile date. Într-un comunicat, BNM spune că instituția și angajații săi au cooperat pe deplin cu ancheta, iar acțiunile organului de urmărire penală ar putea fi percepute ca o ingerință în competența exclusivă a BNM de evaluare și supraveghere a acționariatului bancar, „fapt inadmisibil inclusiv din perspectiva separării puterilor în statul de drept”.

Potrivit BNM asemenea acțiuni împiedică personalul unei bănci centrale să își exercite atribuțiile în mod adecvat și reduce capacitatea instituției de a asigura supravegherea, transparența și stabilitatea sectorului bancar.

Instituția spune că dosarul, în cadrul căruia au loc perchezițiile, vizează o hotărâre a BNM luată în conformitate cu angajamentele asumate de Republica Moldova în cadrul Memorandumului cu FMI, în contextul procesului amplu de reformare a sistemului bancar, desfășurat în ultimii aproape patru ani de Banca Națională, cu scopul de a asigura transparentizarea acționariatului, o guvernare corporativă sănătoasă în bănci și un cadru de reglementare necesar pentru afirmarea unui sector bancar stabil.

BNM mai spune că ea exercită un mandat complex care urmărește protejarea interesului public. „Măsurile de supraveghere sunt fundamentate pe evaluări calitative și judecată profesională de o complexitate deosebită ale angajaților BNM, susceptibile de interpretări divergente de către persoanele vizate de actul de supraveghere, precum și de terțe persoane și autorități. Interesele financiare deosebit de mari, afectate de măsurile adoptate de BNM, pe de o parte, precum și complexitatea raționamentelor profesionale aplicate de personalul BNM, pe de altă parte, sporesc exponențial riscurile litigioase la care este expusă BNM și angajații acesteia.

De asemenea, instituția notează că, potrivit legii, BNM este singura autoritate în măsură să se pronunțe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor și analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale privind aplicarea sancțiunilor, măsurilor sancționatoare și a altor măsuri.

„Procedurile judiciare și pre-judiciare de orice natură, indiferent de soluția finală, îndreptate împotriva BNM și/sau a angajaților acesteia au un puternic efect descurajator asupra BNM și intimidare a angajaților săi în exercitarea cu bună-credință a atribuțiilor funcționale de evaluare a riscurilor, compromițând capacitatea exercitării obiective și independente a atribuțiilor acesteia în scopul atingerii obiectivelor de interes public”, se mai spune în comunicat.

Percheziții CNA la domiciliile mai multor angajați BNM cu funcții de conducere

Министр обороны о военном городке в Бэчой: "Нам нужна база за пределами города"
Министр обороны о военном городке в Бэчой: "Нам нужна база за пределами города"
Ночи холодают. Прогноз погоды на сегодня, 30 ноября
Ночи холодают. Прогноз погоды на сегодня, 30 ноября
Молдавские учителя потребовали повышения зарплат, защиты от агрессивного поведения и достойных условий труда
Молдавские учителя потребовали повышения зарплат, защиты от агрессивного поведения и достойных условий труда
Обыски в Бельцах по делу о коррупции при выдаче водительских прав: задержаны шесть человек
Обыски в Бельцах по делу о коррупции при выдаче водительских прав: задержаны шесть человек
Перемирие в секторе Газа продлили на еще один день
Перемирие в секторе Газа продлили на еще один день

Передвижные пункты вакцинации сегодня будут дежурить в Центре и на Буюканах

28 декабря 2021, час 09:13

В столице продолжают работу мобильные пункты вакцинации, оборудованные в общественном транспорте. 

Cегодня троллейбус будет находиться в секторе Центр на улице Арборилор вблизи ТЦ Shopping Malldova, а автобус на Буюканах по адресу:  Каля Ешилор, 10, возле магазина Fourchette.

Пункты вакцинации будут работать с 10:00 до 18:00.

Граждане могут идентифицировать эти транспортные единицы по стикерам со словами в поддержку кампании вакцинации против COVID-19.

Молдова денонсировала еще семь соглашений с СНГ
Молдова денонсировала еще семь соглашений с СНГ
/ВИДЕО/ Румыния остается основным экономическим партнером Молдовы
/ВИДЕО/ Румыния остается основным экономическим партнером Молдовы
Бербок: "Украина усилит ЕС в обозримом будущем. Это в наших геополитических интересах"
Бербок: "Украина усилит ЕС в обозримом будущем. Это в наших геополитических интересах"
Главный прокурор Евросоюза:  "Молдова получит значительные средства из бюджета ЕС. Важно гармонизировать законодательство"
Главный прокурор Евросоюза: "Молдова получит значительные средства из бюджета ЕС. Важно гармонизировать законодательство"
/ВИДЕО/ В ГУР Украины подтвердили отравление жены главы ведомства Кирилла Буданова
/ВИДЕО/ В ГУР Украины подтвердили отравление жены главы ведомства Кирилла Буданова
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram