/DOC/ Ministrul Voicu ar fi privatizat încăperi ale IP Botanica, pe vremea când era comisar, și le-a transformat în apartamente, scrise ulterior pe membri ai familiei sale 

18 июля 2020, час 10:48

Deputatul PAS, Dumitru Alaiba, susține că ministrul de Interne, Pavel Voicu, deține un apartament care ar fi scos de la balanța Ministerului de Interne în 2009 și a fost inițial înscris pe numele părinților acestuia. Ulterior, acesta a fost donat soției sale, care, la rândul său, l-a donat surorii sale.

Deputatul afirmă că etajul 2 al sectorului de poliție nr 4, bd Dacia 37 al Inspectoratului de Poliție Botanica a fost privatizat și au fost create două apartamente, în timp ce Voicu era comisarul sectorului Botanica.

„Un apartament la data de 10.02.2009 este scos de pe balanța MAI și înscris cu drept de proprietate pe părinții actualului ministrul Pavel Voicu. Peste un an, la data de 17.02.2010 același apartament este donat soției ministrului, ca mai târziu cu titlu de donație să fie donat surorii acesteia. Donația pare a fi una fictivă pentru ca Voicu să nu declare apartamentul. Apartamentul până acum este la dispoziția familiei Voicu”, a scris Alaiba.

Datele de la Cadastru arată că la 10 februarie 2009 soții Ana și Teodosie Voicu devin primii proprietari ai unui apartament de pe bd. Dacia 37. Un an mai târziu, la 17 februarie, apartamentul de 58.7 metri pătrați a fost transmis printr-un contract de donație Stelei Voicu – soției ministrului de Interne. Iar, în 2012, aceasta îl donează surorii sale Pușcașu Maria, care este proprietară și în prezent.

Din CV-ul ministrului Voicu, plasat pe pagina oficială a Guvernului, observăm că în perioada iulie 2007 – februarie 2010- acesta a deținut funcția de Comisar al Comisariatul de Poliție al sectorului Botanica al Comisariatului General de Poliţie mun. Chișinău.

Cu referire la cel de-al doilea apartament, deputatul PAS scrie că la 28 mai 2010 a fost înscris pe Vasile Adașan (2016-2019 șef al IP Orhei). La scurt timp, pe 15.06.2010 apartamentul este trecut cota 2/3 pe soția acestuia, și 1/3 pe fiul său. Datele de la Cadastru confirmă acest lucru.

L-am contactat în ultimele două zile repetat pe Pavel Voicu pentru a-i solicita o replică, dar acesta nu a răspuns la apelurile reporterilor tv8.md. Îl vom aborda repetat și vom reveni cu reacția ministrului la acest subiect.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 642: Furtuna secolului în Crimeea și asalt la Avdiivka! Alertă: „Războiul s-ar putea extinde”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 642: Furtuna secolului în Crimeea și asalt la Avdiivka! Alertă: „Războiul s-ar putea extinde”
/FOTO/ Descoperire șocantă la Căușeni: Două persoane, găsite moarte într-o mașină înzăpezită
/FOTO/ Descoperire șocantă la Căușeni: Două persoane, găsite moarte într-o mașină înzăpezită
/VIDEO/ Starea de urgență în Republica Moldova nu va mai fi prelungită. Precizările președintei Comisiei juridice, Olesea Stamate
/VIDEO/ Starea de urgență în Republica Moldova nu va mai fi prelungită. Precizările președintei Comisiei juridice, Olesea Stamate
Tragedie printre nămeți: Cadavrul unui bărbat, surprins de un trecător pe o stradă din Criuleni
Tragedie printre nămeți: Cadavrul unui bărbat, surprins de un trecător pe o stradă din Criuleni
Victimă a gerului aspru: Un bărbat, cu semne vizibile de îngheț, a fost găsit mort pe un câmp din Grigoriopol
Victimă a gerului aspru: Un bărbat, cu semne vizibile de îngheț, a fost găsit mort pe un câmp din Grigoriopol

Передвижные пункты вакцинации сегодня будут дежурить в Центре и на Буюканах

28 декабря 2021, час 09:13

В столице продолжают работу мобильные пункты вакцинации, оборудованные в общественном транспорте. 

Cегодня троллейбус будет находиться в секторе Центр на улице Арборилор вблизи ТЦ Shopping Malldova, а автобус на Буюканах по адресу:  Каля Ешилор, 10, возле магазина Fourchette.

Пункты вакцинации будут работать с 10:00 до 18:00.

Граждане могут идентифицировать эти транспортные единицы по стикерам со словами в поддержку кампании вакцинации против COVID-19.

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Cine se află în spatele gazului ieftin promis de Șor. Planul ascuns pus la cale
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Cine se află în spatele gazului ieftin promis de Șor. Planul ascuns pus la cale
/VIDEO/ Ca într-un film american! Cum arată spitalul din Taraclia, după reparația de milioane, susținută partenerii de dezvoltare ai UE
/VIDEO/ Ca într-un film american! Cum arată spitalul din Taraclia, după reparația de milioane, susținută partenerii de dezvoltare ai UE
/VIDEO/ Parlicov, despre gazul de 10 lei promis de Guțul: „Multe promisiuni înainte de alegeri. Toate s-au stins undeva”
/VIDEO/ Parlicov, despre gazul de 10 lei promis de Guțul: „Multe promisiuni înainte de alegeri. Toate s-au stins undeva”
/VIDEO/ Primele declarații ale celor doi fermieri cu dosar penal: „Mașina a fost zdruncinată, nu înseamnă că a fost distrusă”
/VIDEO/ Primele declarații ale celor doi fermieri cu dosar penal: „Mașina a fost zdruncinată, nu înseamnă că a fost distrusă”
/VIDEO/ Zăpada a adus și bucurie! Moș Crăciun pe lac și imagini de poveste din Capitală, surprinse de TV8
/VIDEO/ Zăpada a adus și bucurie! Moș Crăciun pe lac și imagini de poveste din Capitală, surprinse de TV8
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram