politic

Nu vor mai ridica mâna! De astăzi, deputații din Parlamentul de la Chișinău vor utiliza votul electronic

09 сентября 2021, час 11:55
Делиться:

Nu vor mai ridica mâna! De astăzi, deputații din Parlamentul Republicii Moldova vor utiliza votul electronic. 

Potrivit deputatului PAS, Dumitru Alaiba, principalul avantaj al sistemului de vot electronic este că societatea va putea urmări mai ușor activitatea fiecărui deputat.

„Principalul avantaj, părerea mea, a acestui vot este faptul că societatea va putea vedea activitatea, vot după vot, a fiecărui deputat: ce proiecte a susținut, ce proiecte nu a susținut. Până acum nu exista asemenea informație. Deseori, unele scheme și amendamente dubioase treceau mai simplu pentru că deputații știau că se ascund după un fel de anonimitate. Nu exista un istoric al comportamentului fiecărui deputat. Astfel, acum veți putea întreba fiecare deputat de ce a susținut sau a respins, prin votul său, o lege sau alta”, a menționat Alaiba într-o postare pe Facebook.

Sistemul de vot electronic a fost cumpărat de autorități în urmă cu opt ani, după renovarea capitală a sediului Legislativului. Pentru acesta s-au cheltuit aproape 13 milioane de lei. Deși a ajuns în Legislativ încă 2013, abia peste un an, deputații l-au testat pentru prima dată, dar încercarea a eșuat din prima și nu a mai fost repetată până în prezent.

Автор
Redacția TV8
Делиться:
Подпишись на TV8.md: Facebook, Telegram, YouTube, Instagram и TikTok!
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram