social

Arcadie Gherasim - noul președinte al Consiliului de Supraveghere şi Dezvoltare al TRM

29 ноября 2021, час 19:11
Делиться:

Jurnalistul Arcadie Gherasim este noul preşedinte al Consiliului de Supraveghere şi Dezvoltare (CSD) al IP Compania „Teleradio-Moldova”. Decizia a fost luată de către membrii CSD, reuniţi luni, 29 noiembrie, în prima şedinţă, transmite trm.

Tot în şedinţa de astăzi, Sergiu Stanciu a fost ales în funcţia de secretar al CSD. Candidatura lui a fost susţinută, desemenea, în unanimitate.

Noul preşedinte al Consiliului de Supraveghere şi Dezvoltare a menţionat pentru Moldova 1 că printre priorităţile sale se regăseşte reconceptualizarea rolului şi locului Instituţie Publice „Teleradio-Moldova”.

„E vorba de o echilibrare editorilă care să asigure drepturile constituţionale ale cetăţenilor de a fi informaţi corect şi deplin, în primul rând. De a sigura un editorial şi echilibrat pluralismul de opinie şi de a reflecta cu adevărat ceea ce se produce în societate, prin revederea grilei de programe şi prin producerea unor emisiuni. Trebuie să fie un post de televiziune şi de radio, o instituţie care să dea speranţă acestei societăţi”, a declarat pentru Moldova 1 noul preşedinte al CSD, Arcadie Gherasim.

Arcadie Gherasim este absolvent al Facultăţii de filologie, Secţia jurnalistică, a Universităţii de Stat din Moldova (USM). El a activat timp de două decenii la „Teleradio-Moldova” în calitate de corespondent, şef de secţie, redactor-şef al Redacţiei actualităţi a Radio Moldova şi director general TV Moldova. Din 2001, Arcadie Gherasim este lector la Facultatea de jurnalism şi ştiinţe ale comunicării a USM. Distins cu Diploma de Onoare a Republicii Moldova, are titlul onorific „Om emerit al Republicii Moldova”.

Pe 25 noiembrie, Parlamentul a numit în funcţie şapte membri noi ai Consiliului de Supraveghere şi Dezvoltare al furnizorului public naţional de servicii media – IP Compania „Teleradio-Moldova”. Noii membri ai CSD au fost desemnaţi pentru o perioadă de şase ani.

Автор
Redacția TV8
Делиться:
Подпишись на TV8.md: Facebook, Telegram, YouTube, Instagram и TikTok!
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram