/DOC/ Rizea rămâne totuși fără cetățenie. Curtea de Apel Chișinău i-a respins cerea de suspendare a decretului președintelui privind retragerea cetățeniei

29 декабря 2021, час 14:34

Fostul deputat român, Cristian Rizea, condamnat în România la patru ani și opt luni de închisoare pentru corupție, și care se ascunde de mai mulți ani în Republica Moldova, a rămas fără cetățenie după ce Curtea de Apel Chișinău a respins recursul acestuia care a solicitat suspendarea executării decretului președintelui privind retragerea cetățeniei.

Informația a fost confirmată pentru tv8.md de către purtătoarea de cuvânt a Curții de Apel, Octeabrina Popa.

„I-a fost repins recursul prin care dumnealui a contestat încheierea instanței de fond prin care i-a fost respinsă cererea de suspendare a executării decretului președintelui Republicii Moldova privind retragerea cetățeniei. Curtea s-a expus pe supendarea executării decretului până la examinarea cauzei de fond. Instanța de fond i-a respins, iar Curtea de Apel a menținut respingerea suspendării. Dosarul se reîntoarce la Judecătoria Chișinău pentru examinarea cauzei în fond”, a declarat pentru tv8.md, purtătoarea de cuvânt a Curții de Apel, Octeabrina Popa.

Contactată de tv8.md, avocata acestuia, Corina Stratan a venit cu mai mai multe precizări și a declarat că decizia urmează a fi contestată la Curtea Supremă de Justiție.

„După ce pe 3 noiembrie a fost publicat decretul președintelui prin care i-a fost retrasă cetățenia, dumnealui a fost reținut. În momentul reținerii pentru a nu fi extrădat a cerut azil simplu de la Biroul Migrației și Azil al MAI și după a cerut azil politic. Azilul simplu cerut de la Borului Migrației a fost respins și respectiv noi am contestat în Instanța de Judecată repingerea azilului simplu. După ce a fost respins acordarea statului de refugiat, Judecătoria Chișinău a respins cererea noastră de chemare în judecată, ulterior noi am cotestat-o cu Apel. Astăzi, la Curtea de  Apel urma să fie examinat apelul însă noi eram în alt proces de judecată și am cerut amânarea, însă după cum vedem a fost respinsă”, a declarat Corina Stratan.

Amintim că, pe 3 noiembrie, Igor Dodon a anunțat că a semnat un decret prin care a anulat cetățenia fostului deputat Cristian Rizea.

„A fost un decret interesant pe care l-am semnat, s-a discutat foarte mult în presă despre un oarecare Rizea, cetățean al României care s-a ascuns în R. Moldova. La propunerea comisiei pentru cetățenie, am semnat un decret prin care am anulat cetățenia acestui personaj. Deja organele competente din România și R. Moldova trebuie să facă schimb de informații și să întreprindă acțiuni pentru a-l expulza din țară pe acest criminal conform justiției din România”, a declarat Igor Dodon. 

Jurnaliștii români au scris că el s-ar fi ascuns în țara noastră încă din 2017. Iar un an mai târziu a obținut și cetățenia moldovenească. De aproape un an, aceasta i-a fost retrasă, pentru că, așa cum informa Președinția condusă pe atunci de Igor Dodon, ar fi fost obținută ilegal. Rizea nu a fost de acord cu retragerea și a contestat actul în instanță, iar o decizie încă nu a fost luată.

 

 

 

 

 

/AUDIO/ Surse TV8: Un ex-șef adjunct SIS ar fi fost prins beat la volan. Propunerea pentru polițiști: „50 de grame și o masă”
/AUDIO/ Surse TV8: Un ex-șef adjunct SIS ar fi fost prins beat la volan. Propunerea pentru polițiști: „50 de grame și o masă”
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
Război în Ucraina, ziua 587: Lovitură lui Putin,  rublă slabă, buget belicos și acord cerealier. Zelenski a fost filmat pe front
Război în Ucraina, ziua 587: Lovitură lui Putin, rublă slabă, buget belicos și acord cerealier. Zelenski a fost filmat pe front
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni
/VIDEO/ Surpriză de neuitat într-un parc din Capitală! Un chitarist s-a trezit cu The Motans la microfon
/VIDEO/ Surpriză de neuitat într-un parc din Capitală! Un chitarist s-a trezit cu The Motans la microfon

Передвижные пункты вакцинации сегодня будут дежурить в Центре и на Буюканах

28 декабря 2021, час 09:13

В столице продолжают работу мобильные пункты вакцинации, оборудованные в общественном транспорте. 

Cегодня троллейбус будет находиться в секторе Центр на улице Арборилор вблизи ТЦ Shopping Malldova, а автобус на Буюканах по адресу:  Каля Ешилор, 10, возле магазина Fourchette.

Пункты вакцинации будут работать с 10:00 до 18:00.

Граждане могут идентифицировать эти транспортные единицы по стикерам со словами в поддержку кампании вакцинации против COVID-19.

/AUDIO/ Surse TV8: Un ex-șef adjunct SIS ar fi fost prins beat la volan. Propunerea pentru polițiști: „50 de grame și o masă”
/AUDIO/ Surse TV8: Un ex-șef adjunct SIS ar fi fost prins beat la volan. Propunerea pentru polițiști: „50 de grame și o masă”
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
Război în Ucraina, ziua 587: Lovitură lui Putin,  rublă slabă, buget belicos și acord cerealier. Zelenski a fost filmat pe front
Război în Ucraina, ziua 587: Lovitură lui Putin, rublă slabă, buget belicos și acord cerealier. Zelenski a fost filmat pe front
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni
/VIDEO/ EXCLUSIV! Noi imagini TV8 din momentul exploziei de la Anenii Noi! Geniștii au detonat componenta rachetei găsite în lac
/VIDEO/ EXCLUSIV! Noi imagini TV8 din momentul exploziei de la Anenii Noi! Geniștii au detonat componenta rachetei găsite în lac
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram