social

Stoianoglo, sceptic în privința raportului privind activitatea sa. Susține că documentul ar avea informații denaturate

03 июня 2022, час 12:17
Делиться:

Procurorul general suspendat, Alexandru Stoianoglo, a făcut primele declarații, după ce o comisie specială, instituită de CSP, i-a evaluat activitatea și i-a oferit calificativul „nesatisfăcător”, și doar 2 puncte din 10. Ultimul cuvânt îi revine președintei Maia Sandu, care urmează să decidă dacă îl demite sau nu. Într-o postare pe Facebook, Stoianoglo susține că „decizia este evidentă”. 

„Pentru mine, decizia președintei este evidentă, având în vedere modul în care acest proces a început și cel în care decurge. Societatea trebuie să cunoască, însă, adevărul și să înțeleagă că în felul acesta se încearcă să se scape de oamenii incomozi. Mă îndoiesc că după asta, toate vor reveni la locul lor în domeniul Procuraturii”, a scris șeful suspendat al PG, Alexandru Stoianoglo. 

Stoianoglo se declară sceptic în privința obiectivității raportului care conține 130 de pagini. Potrivit acestuia, documentul ar conține informații denaturate în mod intenționat sau chiar complet falsificate.

Șeful suspendat al PG răspunde și acuzației potrivit căreia ar fi abordat o atitudine părtinitoare în unele cazuri din gestiune. „În primul rând, personal nu am luat nicio decizie pe aceste dosar, iar luarea deciziilor procesuale este strict de competența procurorilor. În ciuda tuturor criticilor, după 8 luni de la plecarea mea din Procuratură, nimeni nu le-a anulat, ceea ce înseamnă că sunt legale”, a spus Alexandru Stoianoglo. 

Am solicitat un comentariu de la CSP și de la reprezentanții Comisiei de evaluare a performanțelor lui Alexandru Stoianoglo. Cei de la CSP au refuzat să facă o declarație, precizând doar că o va face doar după ce se va expune instanța, în condițiile în care Stoianoglo a constestat în instanța raportul. 

În 23 mai, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a luat act de raportul de evaluare a performanțelor procurorului general suspendat, Alexandru Stoianoglo, în perioada mandatului său, care a durat până în octombrie 2021. Astfel, Stoianglo poate fi demis. După examinarea raportului, CSP a anunțat că va propune eliberarea acestuia din funcția de procuror general. 

Comisia de evaluare a performanțelor procurorului general suspendat, Alexandru Stoianoglo a emis la începutul lunii mai un raport în privința activității acestuia la șefia Procuraturii Generale. Membrii Comisiei i-au oferit lui Stoianoglo calificativul nesatisfăcător și doar 2 puncte. Procurorul general suspendat a primit calificative la capitolul eficiență, integritate, comunicare internă și externă, dar și pentru managementul resurselor umane. Potrivit concluziilor membrilor Comisiei, deciziile adoptate de către Stoianoglo privind rotația procurorilor din procuraturile teritoriale, cărora le-a cerut să plece din sistem și inițierea procedurilor disciplinare în privința unor procurori sau angajați care nu au cedat presiunilor, arată un management defectuos al resurselor umane. 

Raportul Comisiei a fost prezentat Consiliului Superior al Procurorilor, pentru examinare și adoptarea unei decizii în privința lui Alexandr Stoianoglo. Potrivit ultimelor modificări operate la legea cu privire la procuratură, dacă activitatea lui Stoianoglo obține calificativul „nesatisfăcător”, acesta ar urma să fie demis de către șefa statului, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor.

La rândul său, Stoianoglo a contestat raportul de evaluare a performanțelor după ce Comisia i-a oferit calificativul „nesatisfăcător” la capitolul eficiență, integritate, comunicare internă și externă, dar și pentru managementul resurselor umane.  Stoianoglo a calificat procesul drept o „absurditate” menționând că nu a luat în viața lui „așa note”.

În 23 noiembrie, anul trecut, Consiliul Superior al Procurorilor a decis constituirea unei comisii de evaluarea a activității lui Alexandr Stoianoglo, la solicitarea președintei Maiei Sandu. Atunci, s-a stabilit că din comisie vor face parte cinci membri. Ulterior, președinta Comisiei, Lidia Bulgac, s-a retras, iar un alt membru a anunțat că nu poate participa. Într-un final, performanțele lui Stoianoglo au fost evaluate de o Comisie în componența căreia s-au regăsit: juristul Artur Reguș, care a fost președinte al Comisei, Angela Popil, Ion Matușenco și expertul internațional Drago Kos.

Avocații lui Alexandr Stoianoglo s-au plâns la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului pentru că procurorului general suspendat din funcție i s-ar fi încălcat dreptul la libera exprimare și libera circulație. A doua cerere se referă la decizia Consiliului Superior al Procurorilor din data de 5 octombrie prin care Stoianoglo a fost suspendat din funcție. 

Alexandr Stoianoglo a fost reținut la începutul lunii octombrie după ce Consiliul Superior al Procurorilor a dat curs demersului depus de deputatul Lilian Carp. Stoianoglo este învinuit pe cinci capete de acuzare precum abuz în serviciu, depășirea atribuțiilor, corupere pasivă și darea de informații mincinoase. El se declară nevinovat. La începutul lunii decembrie, Stoianoglo a fost eliberat din arest la domiciliu, iar în prezent este cercetat sub control judiciar.

Делиться:
Подпишись на TV8.md: Facebook, Telegram, YouTube, Instagram и TikTok!

social

Передвижные пункты вакцинации сегодня будут дежурить в Центре и на Буюканах

28 декабря 2021, час 09:13
Делиться:

В столице продолжают работу мобильные пункты вакцинации, оборудованные в общественном транспорте. 

Cегодня троллейбус будет находиться в секторе Центр на улице Арборилор вблизи ТЦ Shopping Malldova, а автобус на Буюканах по адресу:  Каля Ешилор, 10, возле магазина Fourchette.

Пункты вакцинации будут работать с 10:00 до 18:00.

Граждане могут идентифицировать эти транспортные единицы по стикерам со словами в поддержку кампании вакцинации против COVID-19.

Делиться:
Подпишись на TV8.md: Facebook, Telegram, YouTube, Instagram и TikTok!
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram