externe

/VIDEO/ Raid al aviaţiei ucrainene asupra Insulei Şerpilor. Imaginile atacului, filmate de o dronă Bayraktar

08 мая 2022, час 12:38
Делиться:

Două avioane Suhoi Su-27 ale aviaţiei ucrainene au efectuat un raid asupra Insulei Şerpilor din Marea Neagră. Avioanele au atacat la joasă înălţime şi au bombardat mai multe ţinte aflate pe insulă. Imaginile raidului, filmate de o dronă Bayraktar, au fost publicate duminică pe reţelele sociale, scrie digi24.

Din înregistrarea video se observă cum avioanele ucrainene atacă la la înălţime mic, aruncă bombele şi apoi lansează capcane termice.

Nu se observă nicio activitate sau reacţie a apărării antiaeriene de pe insulă. Zilele trecute, ucrainenii au publicat mai multe înregistrări cu drone Bayraktar lovind diverse ţinte pe Insula Şerpilor, inclusiv sisteme antiaeriene.

În alte imagini, despre care ucrainenii susţin că sunt realizate tot pe Insula Şerpilor, o dronă Bayraktar loveşte şi distruge un elicopter rusesc chiar în momentul în care trupe ruseşti se îmbarcau în respectivul aparat, pregătit să decoleze.

Conform unui bilanţ publicat sâmbătă, armata rusă susţine că a reuşit să doboare în zona Insulei Şerpilor un avion Su-24, un avion Su-27, trei elicoptere Mi-8 cu paraşutişti şi două drone Bayraktar - toate aparţinând forţelor armate ucrainene.

Raidul aviaţiei ucrainene - primul de acest fel confirmat până în prezent în Marea Neagră de la începutul războiului din Ucraina - vine în condiţiile în care scufundarea crucişătorului Moscova a redus capacitatea semnificativ capacitatea de luptă antiaeriană a forţelor ruseşti din zonă.

Prin cucerirea Insulei Șerpilor, încă din prima zi a invaziei Ucrainei, Rusia a ajuns să controleze în prezent cel mai apropiat teritoriu din apropierea graniţei cu România (insula se află la circa 45 de kilometri distanţă de litoralul românesc).

Insula Şerpilor este considerată a fi un obiectiv esenţial pentru Federaţia Rusă, din punct de vedere economic, militar, geopolitic şi geostrategic, conform unei analize realizate de Centru Euro-atlantic pentru Rezilienţă, iar o prezenţă permanentă a ruşilor pe acest teritoriu va permite Moscovei să blocheze transporturile comerciale din zonă.

Автор
Redacția TV8
Делиться:
Подпишись на TV8.md: Facebook, Telegram, YouTube, Instagram и TikTok!
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram