politic

Mureșan: Aderarea Moldovei la UE „este un proces care va dura”, însă „chestiunea transnistreană nu ne împiedică”

08 июня 2022, час 12:57
Делиться:

Vicepreședintele Partidului Popular European (PPE), europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan, a declarat marți într-un interviu pentru G4Media.ro că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană „este un proces care va dura”, însă „chestiunea transnistreană nu ne împiedică să îi acordăm statutul de candidat” la aderarea la UE, scrie G4media.

„Aderarea nu este un lucru care să se întâmple acum, este un proces care va dura, suntem conștienți de acest lucru. Până la aderare mai sunt încă multe lucruri de făcut, atât în Republica Moldova, dar și la nivelul Uniunii Europene, inclusiv soluționarea chestiunii transnistrene. Însă, situația transnistreană nu ne împiedică să acordăm Republicii Moldova statutul de candidat și să începem negocierile de aderare”, a declarat Siegfried Mureșan.

Totodată, acesta a precizat că „chestiunea transnistreană nu este un argument pentru a ține Republica Moldova blocată. Procesul de soluționare a chestiunii transnistrene este un proces pe care trebuie să îl soluționăm în paralel cu negocierile de aderare”, a mai spus Mureșan.

La sfârșitul lunii iunie este așteptat un Consiliu European prin care Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei să le fie validat statutul de țări candidate la aderarea la Uniunea Europeană. Care considerați că sunt punctele forte pentru Republica Moldova?

„În primul rând, Republica Moldova a dovedit de la începutul războiului din Ucraina că a acționat în profund spirit european. Republica Moldova este statul european care a primit mai mulți refugiați raportat la propria populație decât orice țară membră al Uniunii Europene. În al doilea rând, avem în Republica Moldova un guvern susținut o majoritate clară, transparentă, pro-europeană – Guvern pro-european, președinte pro-european, majoritate parlamentară pro-europeană – care au început, în sfârșit, să realizeze reformele de modernizare a Republicii Moldova, reforme necesare în vederea apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană. În al treilea rând, autoritățile de la Chișinău au depus la începutul lunii martie cererea de aderare la Uniunea Europeană, cerere care se bucură de sprijinul popular”.

„Noi am aprobat în Parlamentul European cu largă majoritate o rezoluție prin care cerem ca Republica Moldova să primească statutul de țară candidată, iar săptămâna trecută, în cadrul Congresului Partidului Popular European de la Rotterdam, am solicitat același lucru. Deci, începem să organizăm sprijinul politic – Parlamentul European este în favoare, întreaga familie politică a Partidului Popular European este în favoare. De exemplu, săptămâna trecută, președintele Partidului Creștin-Democrat din Germania, lider al opoziției, a spus public pentru prima dată la televiziunea publică germană că solicită acordarea imediată a statutului de țară candidată pentru Ucraina și Republica Moldova... Republica Moldova este pentru siguranța Uniunii Europene la fel de importantă ca Ucraina”.

Ce rezolvare vedeți pentru regiunea transnistreană?

„Nu aș specula în momentul de față. Procesul de soluționare a chestiunii transnistrene este un proces pe care trebuie să îl soluționăm în paralel cu negocierile de aderare și el trebuie soluționat conform voinței oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, conform voinței autorităților de la Chișinău. Noi putem avea un sprijin de suport, atât din partea României, cât și din partea Uniunii Europene, însă soluțiile, așteptările trebuie să vină de la Chișinău, de la oamenii implicați la fața locului. Ar fi incorect că cineva din Uniunea Europeană sau de oriunde din afara Republicii Moldova să dicteze o anumită soluție. Rolul nostru va fi doar un rol de mediator și de sprijin”, a conchis Mureșan.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:t.me/tv8md

Автор
Redacția TV8
Делиться:
Подпишись на TV8.md: Facebook, Telegram, YouTube, Instagram и TikTok!

politic

Майя Санду выступает в Европейском парламенте / LIVE /

18 мая 2022, час 16:07
Делиться:

В среду, 18 мая, президент Молдовы Майя Санду выступает в Европейском парламенте. Предлагаем посмотреть исторический момент вместе.

Делиться:
Подпишись на TV8.md: Facebook, Telegram, YouTube, Instagram и TikTok!
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram