economic

UCIPE a solicitat Băncii Mondiale anularea contractului pentru modernizarea blocurilor energetice de la Termoelectrica

12 апреля 2022, час 16:19
Делиться:

Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE) a înaintat solicitarea de rezoluțiune a contractului pentru modernizarea generării la CET Sursa-1 către Banca Mondială, finanțator al Proiectului de îmbunătățire a eficienței sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din Chișinău (PIESACET 2).

Solicitarea se bazează pe demersul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, justificat de riscurile de imagine pentru Republica Moldova, cât și de riscurile survenite pentru realizarea cu succes și în termen a lucrărilor de modernizare prevăzute de contract.

În acest sens, urmare recepționării poziției Băncii Mondiale, UCIPE va întreprinde toate măsurile procedurale necesare pentru rezoluțiunea contractului încheiat cu consorțiul companiilor ”LLC Horus – JSC Power Machines”, se arată într-un comunicat UCIPE. 

Licitația privind reabilitarea a două blocuri energetice de la Termoelectrica a provocat un adevărat scandal, după ce a fost câștigată de „Horus”, o companie moldovenească cu rădăcini în off-shore, care își propune să reabiliteze cele două blocuri de la Termoelectrica în parteneriat cu o companie rusă, aflată sub sancțiuni internaționale. Consortiul româno-american în domeniul energetic a anunțat că contestă rezultatele acesteia, după ce compania română a vrut să participe la licitație, dar nu s-a calificat la condițiile prevăzute de caietul de sarcini. Reprezentanții consorțiului sunt convinși că, alături de partenerul american, compania română Turboenergy Power deține tehnologii moderne, necesare pentru reabilitarea blocurilor energetice. Mai mult, aceștia se declară nemulțumiți de condițiile care le-au fost înaintate pentru participarea la licitație și susțin că au prezentat un caiet de sarcini mai bun decât firma adversară. Mai mult, potrivit reprezentanților companiei, licitația ar fi fost trucată. Aceștia aduc drept argument faptul că „Silovîe mașinî”, compania rusă parteneră a firmei „Horus”, nu putea participa la licitație în situația în care se află sub sancțiuni internaționale. 

Luni seară, 11 aprilie, premierul Natalia Gavrilița a anunțat la „Cutia Neagră” de la TV8 că „Silovîie Mașinî” nu va implementa proiectul de reabilitare al motoarelor de la Termoelectrica, deoarece licitația a fost întreruptă. 

Делиться:
Подпишись на TV8.md: Facebook, Telegram, YouTube, Instagram и TikTok!
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram