externe

/VIDEO/ Coreea de Nord anunță primul caz de COVID-19, varianta Omicron: Au fost introduse măsuri de izolare

12 мая 2022, час 12:47
Делиться:

Coreea de Nord, țară condusă de un regim dictatorial, anunță primul caz de coronavirus. Agenția de stat descrie situația ca fiind o „urgență națională majoră”. Liderul nord-coreean a ordonat măsuri de izolare în toate orașele. 

Nu este clar câte infecții au fost depistate, dar agenția de presă de stat a transmis că au fost găsite cazuri cu varianta Omicron, în capitala Phenian, transmite Digi24, care citează CNN. Cazurile au fost depistate după ce au fost prelevate probe de la un grup de persoane, care au avut febră în 8 mai. Este prima dată când Coreea de Nord recunoaște depistarea unui caz de coronavirus, deși puțini cred că o țară, în care locuiesc aproximativ 25 de milioane de oameni, a fost ocolită de un virus care a infectat milioane de oameni în întreaga lume. 

Un focar de Covid-19 s-ar putea dovedi îngrozitor pentru Coreea de Nord, în condițiile în care infrastructura sistemului de sănătate național este precară și ar putea să nu facă față unui număr mare de pacienți cu o boală foarte infecțioasă. Kim Jong Un a prezidat o reuniune a biroului politic al ţării, care a convenit să pună în aplicare măsuri de urgenţă „maximă” împotriva epidemiei. Nu este clar însă ce implică acestea. 

Echipa de specialiști care avea ca sarcină implementarea măsurilor de protecție la Covid a fost criticată de biroul politic și acuzată de „nepăsare, iresponsabilitate și incompetență”. 

Anterior, începând cu ianuarie 2020, Coreea de Nord a închis granițele, în încercarea de a ține virusul la distanță. Digi24 mai precizează că nu se știe dacă Coreea de Nord, izolată și sărăcită, a importat vreun vaccin împotriva coronavirusului. Ieri, pe plan internațional au fost raportate aproape 700 de mii de cazuri noi de coronavirus. prin comparație, atunci când a fost cel mai mare val, în lume fuseseră înregistrate 4 milioane. Cele mai multe cazuri - în jur de 93 de mii, au fost descoperite în Germania. În top, urmează Statele Unite cu 87 de mii de cazuri. 

Автор
Redacția TV8
Делиться:
Подпишись на TV8.md: Facebook, Telegram, YouTube, Instagram и TikTok!
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram