Nume anunțat în premieră! Cine este ofițerul SIS care a avut un rol cheie în operațiunea de expulzare a profesorilor turci

captură video: privesc.eu
12 сентября 2022, час 17:10

În operațiunea organizată de Serviciul de Informații și Securitate pe 6 septembrie 2018, pentru reținerea și expulzarea celor 7 angajați ai rețelei de licee „Orizont” au fost implicate zeci de persoane, de la șefi de instituții, până la simpli ofițeri SIS, mascați de la Alfa, polițiști de patrulare și polițiști de frontieră, arată datele consultate de Cutia Neagră PLUS din dosarul desecretizat al fostului șef de la SIS Vasile Botnari. Dar un rol cheie în toată operațiunea SIS-ului l-a avut Sergiu Mițelescu, șeful Direcției nr 1 a Centrului Antiterorist al SIS și omul de încredere al lui Botnari.

Sergiu Mițelescu cunoștea în detalii dosarul numit convențional „Feto” în cadrul căruia se efectuau măsuri speciale de investigații în privința profesorilor turci de la liceele „Orizont”.  Despre implicarea activă a Direcției lui Mițelescu în organizare și coordonarea nemijlocit a expulzării profesorilor turci indică în dosar mai mulți martori din cadrul SIS, audiați de procuror.

Fostul director adjunct al SIS-ului Alexandru Balan de exemplu a declarat următoarele: „Până la numirea lui Vasile Botnari la conducerea SIS, din partea serviciilor partenere turcești veneau solicitări de extrădare a cetățenilor turci, membri ai organizației Fethullah Gulen, însă în coordonare cu ex-directorul SIS, Mihai Balan și respectiv, prin informarea președintelui Parlamentului Andrian Candu, nu li s-a dat curs. Odată cu numirea în funcție a noului director SIS, Sergiu Mițelescu și Iulian Caraman au sistat raportarea integrală a informațiilor care se acumulau în cadrul dosarului operativ legat de activitatea organizației „Fethullah Gulen”. Uneori eram informat selectiv sau post-factum”.

Tot Sergiu Mițelescu, împreună cu Iulian Caraman au contrasemnat la vicedirectorul SIS Alexandru Baltaga, demersul către Biroul de Migrație pentru a-i declara indezirabili pe profesorii turci, fără avizul vicedirectorului Alexandru Balan, care avea în subordine directă Centrul Antitero.

A coordonat grupele de intervenție

Sergiu Mițelescu a condus personal și unul dintre grupurile de intervenție SIS, care pe 6 septembrie a participat la reținerea lui Mujdat Celebi, directorul financiar al rețelei de licee Orizont. Mițelescu le-a însoțit și la bordul avionului pe cele 7 persoane expulzate din R. Moldova.

Sergiu Mițelescu a confirmat la audieri că a participat la operațiunea de extrădare a profesorilor turci, inclusiv i-a însoțit la bordul avionului până în Turcia, dar neagă faptul că ar fi deținut vreun rol de coordonare în operațiune. Ofițerul SIS aruncă vina pe superiorul său, Iulian Caraman, evitând să pomenească despre ordinele primite direct de la Botnari.

„În noaptea de 5 spre 6 septembrie, Iulian Caraman, din câte am înțeles la indicația conducerii SIS, dar a cărui anume dintre conducători eu nu cunosc, a organizat o ședință de lucru în cadrul căreia au fost distribuite obligațiunile colaboratorilor Serviciului implicați în operațiune. Pentru coordonarea operațiunii a fost creat un grup de Whats App la indicația lui Caraman. Echipa în care m-am aflat eu, după reținerea lui Celebi Mujdat s-a deplasat în drum spre BMA, dar am primit indicația de a ne deplasa spre aeroport. Conducerea Serviciului a desemnat 4 ofițeri CAT, printre care și eu, pentru a însoți în avion persoanele îndepărtate pe calea aerului”,

Șeful Centrului Antitero, Iulian Caraman, a declarat procurorilor exact inversul.

„Pe 6 septembrie 2018 a fost organizată o ședință de lucru condusă de către Mițelescu în cadrul căreia au fost distribuite obligațiunile colaboratorilor implicați în misiune. Nu cunosc dacă a existat vreun demers oficial din partea BMA prin care a solicitat acordarea suportului SIS la reținerea și îndepărtarea cetățenilor turci. Dar în ziua în care a fost efectuată operațiunea, pot spune cu certitudine că a fost indicația verbală a șefului SIS, Vasile Botnari, le- a declarat Caraman procurorilor .

Încercările noastre de a lua legătura cu Sergiu Mițelescu au eșuat. Pe parcursul mai multor zile în care l-am sunat, aceasta a avut telefonul închis. 

Iulian Caraman, care conduce și în prezent Centrul Antiterorist al SIS-ului a refuzat să ofere comentarii la subiect.

„Nu comentez nimic. Toate informațiile prin serviciul nostru de presă”, ne-a răspuns scurt Caraman.

Mițelescu a fost la sediul Serviciilor secrete din Ankara

În martie 2018, Sergiu Mițelescu a făcut parte și dintr-o delegație din R. Moldova care s-a deplasat la Ankara, chiar la sediul serviciilor speciale turcești unde s-a discutat despre extrădarea unor membri ai organizației Fhetullah Gulen. Turcii au propus atunci să pună la dispoziția autorităților de la Chișinău un avion care să preia direct persoanele extrădate. În iunie 2018, Serviciul de Securitate din Turcia a transmis la Chișinău informații suplimentare despre presupusele activități teroriste ale membrilor grupării Feto și mandate de arest pe numele mai multor persoane, printre care se regăseau și cei 7 angajați ai liceelor Orizont, se arată într-o notă semnată de fostul director SIS, Alexandru Esaulenco, expediată în toamna anului 2019 procurorului general interimar Dumitru Robu. 

Demis din funcție și procesul de judecată pentru a reveni la SIS  

 

Sergiu Mițelescu a activat în cadrul SIS din anul 2012, în cea mai mare parte în cadrul Direcției Antitero. În octombrie 2021, Mițelescu a condus personal echipa de mascați a detașamentului ALFA din cadrul SIS care a participat la reținerea fostului procuror general Alexandr Stoianoglo. Ofițerul SIS este singurul din toată echipa care nu purta mască. În acel moment, Sergiu Mițelescu deținea deja funcția de șef al securității interne a SIS, unde a fost promovat la sfârșitul anului 2020 de către fostul director Alexandru Esaulenco. Ultimul a făcut mai multe încercări în ultimii ani de a-l proteja pe Mițelescu. În pofida, insistențelor venite de la Președinție de a-l elibera pe Mițelescu din SIS, Esaulenco a dispus inițial detașarea acestuia la Căile Ferate, iar apoi la ANSA.

În vara acestui an, Mițelescu a fost demis din sistem, pentru mai multe încălcări admise în perioada în care a condus serviciul de securitate internă. În acest moment, fostul ofițer încearcă să se restabilească în funcție prin intermediul instanței de judecată. Unul dintre ultimele dosare în care a fost implicat Mițelescu este cel al finanțării ilicite a Partidului Șor.

Întreaga investigație a echipei Cutia Neagră Plus despre evenimentele care s-au produs în septembrie 2018, cu detalii exclusive din dosarul desecretizat al fostului șef de la SIS Vasile Botnari, citiți AICI.

Război în Ucraina, ziua 281: Starea de urgență, prelungită în R. Moldova. Zelenski anunță când se va încheia războiul
/ВИДЕО/ Război în Ucraina, ziua 281: Starea de urgență, prelungită în R. Moldova. Zelenski anunță când se va încheia războiul
/METEO/ Va ninge sau nu în prima zi de iarnă din acest an? Începem dimineața cu ceață, iar temperaturile vor scădea noaptea
/METEO/ Va ninge sau nu în prima zi de iarnă din acest an? Începem dimineața cu ceață, iar temperaturile vor scădea noaptea
FOTO/VIDEO Un TIR cu numere de înmatriculare ucrainene s-a răsturnat în raionul Căușeni
FOTO/VIDEO Un TIR cu numere de înmatriculare ucrainene s-a răsturnat în raionul Căușeni
Primul concert anunțat la Chișinău Arena: Trupa ucraineană Okean Elzy va cânta în ajunul Crăciunului pe stil nou
Primul concert anunțat la Chișinău Arena: Trupa ucraineană Okean Elzy va cânta în ajunul Crăciunului pe stil nou
/VIDEO/ Un automobil a rămas fără bara de protecție, după ce a derapat de pe traseu: Accident la intrarea în Opaci
/VIDEO/ Un automobil a rămas fără bara de protecție, după ce a derapat de pe traseu: Accident la intrarea în Opaci

Передвижные пункты вакцинации сегодня будут дежурить в Центре и на Буюканах

28 декабря 2021, час 09:13

В столице продолжают работу мобильные пункты вакцинации, оборудованные в общественном транспорте. 

Cегодня троллейбус будет находиться в секторе Центр на улице Арборилор вблизи ТЦ Shopping Malldova, а автобус на Буюканах по адресу:  Каля Ешилор, 10, возле магазина Fourchette.

Пункты вакцинации будут работать с 10:00 до 18:00.

Граждане могут идентифицировать эти транспортные единицы по стикерам со словами в поддержку кампании вакцинации против COVID-19.

Cei care s-au înregistrat pe compensatii.gov.md își pot deja afla categoria de vulnerabilitate: Cum anume
Cei care s-au înregistrat pe compensatii.gov.md își pot deja afla categoria de vulnerabilitate: Cum anume
Din 1 decembrie, vor fi comercializați brazi în toate sectoarele Capitalei: Locurile stabilite de autorități
Din 1 decembrie, vor fi comercializați brazi în toate sectoarele Capitalei: Locurile stabilite de autorități
„Sunt deja hazlii”: Ce spune Andrei Spînu după ce Platforma DA i-a cerut demisia în urma unei avarii la Termoelectrica
/ВИДЕО/ „Sunt deja hazlii”: Ce spune Andrei Spînu după ce Platforma DA i-a cerut demisia în urma unei avarii la Termoelectrica
/VIDEO/ A încercat să evite ciocnirea cu un automobil, dar s-a izbit într-un alt obstacol. Detalii despre accident
/VIDEO/ A încercat să evite ciocnirea cu un automobil, dar s-a izbit într-un alt obstacol. Detalii despre accident
Război în Ucraina, ziua 277: Avertizare din Estonia și petiția unor mame. RLI: Rusia complotează pentru a-l lichida pe Lukașenko
Război în Ucraina, ziua 277: Avertizare din Estonia și petiția unor mame. RLI: Rusia complotează pentru a-l lichida pe Lukașenko
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram