economic

Ultima Oră! Săptămâna începe cu scumpiri la pompă: Benzina va costa aproape 34 de lei

Foto: TV8.md
13 июня 2022, час 12:06
Делиться:

Majorarea tarifului la carburanți continuă și în această săptămână. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță noile prețuri la carburanți pentru marți, 14 iunie. Astfel, benzina se scumpește cu 22 de bani, iar motorina cu 43 de bani.

Prin urmare, benzina va ajunge să coste la pompă 33 de lei și 77 de bani, iar un litru de motorină va costa 31 de lei și 34 de bani.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), motivează că majorarea prețurilor este cauzată de creșterea fără precedent a prețurilor pentru carburanți la bursele internaționale.

„Doar în cadrul ultimei sesiuni, prețul unei tone de benzină a crescut cu 41 $/tona și a ajuns la un nou nivel record de aproape 1500 $/tona. În cazul motorinei creșterea a fost de 42 $/tona, ajungând la un nou maxim de 1370 $/tona”, precizează ANRE.

Cotațiile record pentru produsele derivate din petrol vin să confirme prognozele făcute la începutul lunii în cadrul unui interviu pentru publicația germană Spiegel de către directorul executiv al Agenției Internaționale pentru Energie, Fatih Birol, care anticipa o majorare semnificativă a prețurilor la carburanți în sezonul vacanțelor, atunci când cererea de combustibil în Europa și SUA va crește esențial. 

Motivele invocate de către oficialul AIE erau sancțiunile europene împotriva Federației Ruse și politicele de export înăsprite în alte țări ale lumii. Totodată, Fatih Birol estima că actuala criză energetică depășește ca amploare șocurile petroliere din anii 70.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:t.me/tv8md

Автор
Nadia Mihuță
Делиться:
Подпишись на TV8.md: Facebook, Telegram, YouTube, Instagram и TikTok!
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram