/LIVE/ Președinta Comisiei Europene susține un discurs despre starea Uniunii Europene. Elena Zelenski, invitată de onoare

14 сентября 2022, час 11:09

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, susține cel de-al treilea discurs al său privind starea Uniunii. Acesta va fi urmat de o dezbatere, în plen, cu membrii Parlamentului European. Invitată de onoare este prima doamnă a Ucrainei, Elena Zelenski.

În fiecare an, în luna septembrie, președintele Comisiei Europene rostește în fața Parlamentului European un discurs privind starea Uniunii, în care face un bilanț al realizărilor din ultimul an și prezintă prioritățile pentru anul următor. De asemenea, prezintă soluțiile Comisiei la cele mai mari provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană și idei pentru conturarea viitorului UE. Ursula von der Leyen va prezenta impactul activităţii Comisiei din ultimul an şi planurile sale viitoare, în special în ceea ce priveşte solidaritatea UE cu Ucraina, sancţiunile împotriva Rusiei, măsurile de asigurare a aprovizionării cu energie a UE şi de reducere a dependenţei sale de combustibilii fosili ruşi, dar şi actualele creşteri ale preţurilor la energie. Ea se va referi, de asemenea, la Pactul verde european şi tranziţia verde, digitalizare, răspunsul UE la pandemia de COVID-19 şi pregătirea pentru viitoarele pandemii, precum şi la planul de redresare NextGenerationEU. 

Eurodeputaţii vor evalua, în răspunsurile lor, activitatea Comisiei şi planurile acesteia pentru anul următor şi îşi vor exprima propriile opinii şi propuneri. Dezbaterea anuală privind starea Uniunii le permite eurodeputaţilor să examineze rezultatele şi priorităţile Comisiei Europene şi să contribuie la stabilirea direcţiei politice a Uniunii. Dezbaterea privind starea Uniunii Europene este un moment esenţial care evidenţiază responsabilitatea Comisiei Europene faţă de reprezentanţii UE aleşi în mod democratic şi promovează o Uniune mai transparentă şi mai democratică.

Разговор Шольца и Путина: Берлин призывает вывести войска из Украины, Кремль требует прекратить поддержку Киева
Разговор Шольца и Путина: Берлин призывает вывести войска из Украины, Кремль требует прекратить поддержку Киева
Страны ЕС согласовали потолок цен на российскую нефть
Страны ЕС согласовали потолок цен на российскую нефть
Киево-Печерскую Лавру зарегистрировали как монастырь в составе Православной церкви Украины
Киево-Печерскую Лавру зарегистрировали как монастырь в составе Православной церкви Украины
Неправильная парковка: в Кишиневе оштрафовали водителей тираспольской делегации
Неправильная парковка: в Кишиневе оштрафовали водителей тираспольской делегации
Цепное ДТП: в Ставченах столкнулись сразу 10 автомобилей
/ВИДЕО/ Цепное ДТП: в Ставченах столкнулись сразу 10 автомобилей

03 декабря 2022, час 05:05
Итоги недели: Министру юстиции попытались выдвинуть вотум недоверия
/ВИДЕО/ Итоги недели: Министру юстиции попытались выдвинуть вотум недоверия
Белорусская оппозиционерка Мария Колесникова попала из колонии в реанимацию
Белорусская оппозиционерка Мария Колесникова попала из колонии в реанимацию
Умер глава МИД Беларуси Владимир Макей
Умер глава МИД Беларуси Владимир Макей
Рождество-Новый Год-Рождество-Новый Год. Почему у нас двоятся зимние праздники?
Рождество-Новый Год-Рождество-Новый Год. Почему у нас двоятся зимние праздники?
Разговор Шольца и Путина: Берлин призывает вывести войска из Украины, Кремль требует прекратить поддержку Киева
Разговор Шольца и Путина: Берлин призывает вывести войска из Украины, Кремль требует прекратить поддержку Киева
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram