Luni, când vor avea loc funeraliile reginei Elisabeta a II-a, mii de persoane din Marea Britanie se vor confrunta cu programări la medic anulate, bănci de alimente şi supermarketuri închise în contextul acestei zi naţionale neaşteptate, informează Reuters, citat de Agerpres.
Mulţi pacienţi au fost dezamăgiţi după ce li s-a spus că programările prin Serviciul Naţional de Sănătate (NHS), pentru care au aşteptat luni întregi, au fost pur şi simplu anulate.
„Pentru pacienţii care e posibil să fi aşteptat până la doi ani pentru o intervenţie chirurgicală electivă sau pentru programări - dacă acestea sunt apoi anulate pe 19, va fi incredibil de stresant””, a declarat pentru Reuters Ellen Welch, copreşedinta asociaţiei medicilor DAUK.
„Ca personal în primele rânduri NHS, DAUK se întreabă dacă responsabilii însărcinaţi să ia decizii în guvern înţeleg cu adevărat efectele reale ale hotărârilor lor”, a spus Welch.
NHS, un sistem finanţat de stat, se confruntă deja cu cea mai gravă criză de personal din istoria sa şi are peste şase milioane de persoane pe liste de aşteptare pentru a primit tratament în spital. Realizează în medie 880.000 de programări de medicină generală în fiecare zi, potrivit calculelor realizate de Reuters din datele ultimelor şase luni.
Există totodată îngrijorări în ceea ce priveşte resursele NHS necesare pentru a reface programările şi medicii care vor trebui să acorde asistenţă pentru copii într-un timp foarte scurt.
„Adevărata problema este termenul foarte scurt. Mereu ne putem organiza în jurul sărbătorilor planificate”, a spus Helen Salisbury, medic şi profesor la Universitatea Oxford.
„Dacă te gândeşti la oamenii care aşteaptă un diagnostic de cancer sau cei care fac chimioterapie, e destul de dificil de ştiut cum vor proceda”.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md