Pe reţelele de socializare a fost publicată o înregistrare video cu momentul în care un vehicul al armatei ruse detonează o mină într-o regiune neprecizată din estul Ucrainei. Conducătorii de tancuri de origine rusă par să repete aceeaşi greşeală săvârşită de maşină blindată distrusă cu puţin timp înainte, notează Adevărul.
Din imagini se poate observa cum o maşină de luptă a infanteriei de tip BMP-2 depăşeşte în viteză un vehicul distrus pe un drum de ţară.
La scurt timp, blindatul detonează concomitent mai multe mine care produc trei explozii violente. Potrivit ultimului bilanţ publicat marţi, 17 mai, de Statul Major al armatei ucrainene, Rusia a pierdut până în prezent în războiul declanşat peste 1.200 de tancuri şi peste 3.000 de vehicule blindate.
Conform site-ului Oryx, specializat în supravegherea fotografiilor şi clipurilor video publice şi care raportează pierderile de echipament, atât ale Rusiei, cât şi ale Ucrainei, forţele ruse au pierdut peste 600 de tancuri şi peste 1.100 de vehicule blindate.
Pierderile Rusiei, potrivit ultimului bilanţ al armatei ucrainene:
- 27.400 soldaţi
- 200 avioane
- 164 elicoptere
- 1.220 tancuri
- 2.958 APV
- 555 sisteme de artilerie
13 nave maritime