externe

/VIDEO/ Un jurnalist rus și-a vândut Premiul Nobel pentru Pace: Suma uriașă oferită copiilor din Ucraina

21 июня 2022, час 14:25
Делиться:

Jurnalistul rus Dmitri Muratov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, și-a licitat medalia în cadrul unei licitații ce s-a desfășurat la New York. Premiul a fost vândut contra sumei de 103, 5 milioane de dolari. Toți banii vor fi în beneficiul copiilor ucraineni strămutați din cauza războiului. 

Licitația a fost câștigată de un ofertant telefonic anonim, astfel că nu se știe identitatea acestuia. 

Dmitri Muratov a câştigat prestigiosul premiu în 2021 împreună de jurnalista filipineză Maria Ressa „pentru eforturile lor de a menţine libertatea de exprimare”, notează Agerpres. 

Ziarul Novaia Gazeta, unde Muratov era redactor-șef, a anunțat la sfârșitul lunii martie că își suspendă apariția online şi tipărită până la încheierea operațiunii din Ucraina. 

Decizia a fost luată în contextul înăspririi politicii Kremlinului faţă de vocile critice faţă de regim. 

Novaia Gazeta este cunoscută în special pentru investigațiile sale privind corupţia şi încălcările drepturilor omului în Cecenia. Acest angajament a costat vieţile a şase din angajaţii ziarului, printre care cunoscuta jurnalistă Anna Politkovskaia, asasinată în 2006. 

La începutul lunii aprilie, Dmitri Muratov a fost atacat într-un tren din Rusia de un bărbat necunoscut care l-a stropit cu un amestec roşu de vopsea pe bază de ulei şi acetonă, care i-a provocat arsuri la ochi.

Автор
Redacția TV8
Делиться:
Подпишись на TV8.md: Facebook, Telegram, YouTube, Instagram и TikTok!
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram