social

/ВИДЕО/ Atenuatoare de impact în Moldova: Unul a fost montat la Dănceni, iar altul la Peresecina

24 июня 2022, час 20:53
Делиться:

Premieră pe drumurile din țară! În raioanele Ialoveni și Orhei au fost montate atenuatoare de impact, de către o companie din Ucraina, în comun cu Administrația de Stat a Drumurilor. Sistemele au fost instalate pe sectoare de drum unde se produc accidente grave sau chiar fatale. În cazul în care un automobil se lovește de ea, instalația se face asemeni unui acordeon și reduce astfel puterea impactului. Dacă-și vor demonstra eficiența, la anul ar putea fi instalate alte câteva zeci astfel de mecanisme.

„Ele sunt fabricate în Ucraina. Sunt de producție ucraineană. Dețin certificate UE. Datorită faptului că elementele acestea, sunt 6 la număr, se strâng unul în altul, iar forța impactului scade. Respectiv, cei care se află în mașină, de cele mai multe ori rămân în viață, având în vedere și viteza de circulație. Ceea ce vedeți aici este un echipament care este fabricat pentru viteza de 100 de km la oră”, a declarat auditor, siguranța rutieră, Ilie Bricicaru.

Chiar și așa, instalația poate atenua impactul și poate salva viața celor din mașină doar în două cazuri.

„Atunci când automobilul se tamponează frontal, pe paralel, și în al doilea caz, atunci când automobilul se tamponează pe lateral, adică pe o traiectorie tangențială”, a mai vorbit  auditorul, Ilie Bricicaru.

Acest atenuator de impact a fost instalat la intersecția de lângă lacul Dănceni, acolo unde au loc, deseori, accidente rutiere grave. Locul a început să fie securizat după anul 2012, atunci când un microbuz cu pasageri și o autocisternă s-au ciocnit. Șase oameni, dintre care un minor, au murit pe loc, iar 11 au ajuns la spital.

„Au fost montate în legătură cu faptul că sectoarele aceste erau cele mai periculoase, se produceau mai multe accidente rutiere, cu impact. Erau lovite pe mediana de mijloc, se loveau pe parapetul metalic. După impact, în special mașinile mici, intrau prin salon și era un impact mare pentru pasager și pentru
șoferi”, a menționat reprezentantul ASD, Petru Bologan.

Experții spun că multe accidente nu ar fi fatale, dacă în locurile cu risc sporit s-ar instala astfel de mecanisme.

În momentul în care un automobil se tamponează în capul instalației, următoarele 6 secțiuni au capacitatea de stingere a energiei, iar mașina nu va fi aruncată în stradă. Mai mult, șoferul și pasagerii vor rămâne în viață.

Lucrările sunt finanțate cu bani din Fondul Rutier.

„ Un astfel de sector, de exemplu acesta, costă 235 de mii de lei”, a vorbit reprezentantul ASD, Petru Bologan.

Șoferii salută apariția acestor instalații, dar cred că trebuiau să fie instalate mai devreme, în special pe segmentele periculoase din trafic.

„E bine dacă se face, ca să nu se accidenteze. Accidentări sunt prea multe aici. La noi se face totul încet.”

„E clar că e foarte bine. Toate drumurile trebuie să fie protejate, să fie bine pentru toată lumea, pentru toți conducătorii auto.”
„- Cred că e ceva normal. E înspre bine.
  - Cum credeți, trebuia demult timp de realizat aceasta?
  - Sigur”, a menționat reprezentantul ASD, Petru Bologan.

Un alt dispozitiv a fost montat în preajma satului Peresecina, din raionul Orhei. 

Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor, la anul vor fi instalate încă 30 de atenuatoare de impact rutier pe diferite drumuri din țară.

Автор
Redacția TV8
Делиться:
Подпишись на TV8.md: Facebook, Telegram, YouTube, Instagram и TikTok!

social

Передвижные пункты вакцинации сегодня будут дежурить в Центре и на Буюканах

28 декабря 2021, час 09:13
Делиться:

В столице продолжают работу мобильные пункты вакцинации, оборудованные в общественном транспорте. 

Cегодня троллейбус будет находиться в секторе Центр на улице Арборилор вблизи ТЦ Shopping Malldova, а автобус на Буюканах по адресу:  Каля Ешилор, 10, возле магазина Fourchette.

Пункты вакцинации будут работать с 10:00 до 18:00.

Граждане могут идентифицировать эти транспортные единицы по стикерам со словами в поддержку кампании вакцинации против COVID-19.

Делиться:
Подпишись на TV8.md: Facebook, Telegram, YouTube, Instagram и TikTok!
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram