Partidul Politic Șor, condus de deputatul fugar Ilan Șor, critică în termeni duri noile percheziții la sediile organizațiilor teritoriale și la activiștii formațiunii. Reprezentanții partidului insistă că dosarul ar fi fabricat la comandă politică. Potrivit lor, noile descinderi ar fi abuzive și ilegale.
„Sculele regimului Sandu au dat buzna în oficiile teritoriale, dar și în casele activiștilor și le-au confiscat bunuri personale, sub pretextul că acestea ar fi probe la dosarul penal, fabricat la comanda PAS. Considerăm aceste acțiuni ca fiind profund abuzive și ilegale, iar adevăratul motiv pentru care puterea recurge la asemenea măsuri extreme este teama cronică de proteste, care, de altfel, sunt pe deplin justificate”, se menționează într-un comunicat de presă al Partidului Politic „Șor”.
Am solicitat o reacție de la Procuratura Generală: „Procuratura Republicii Moldova este o instituție apolitică, în care procurorii acționează strict în conformitate cu legislația, fără a admite careva influențe necorespunzătoare în activitatea acestora. Mai mult, actul de justiție se face în sălile de judecată, unde judecătorii vor supune verificării legalitatea tuturor actelor și acțiunilor procurorilor, ci nu în dezbaterile care au loc în platourile de televiziune, rețelele de socializare sau în cadrul unor proteste, subiecții cărora nu sunt familiarizați cu probatoriul de care dispun procurorii. Prin urmare, conchidem că, procurorii nu se vor lăsa atrași în aceste dezbateri publice, deoarece dezbaterile judiciare urmează să aibă loc doar în sălile de judecată”, a menționat pentru tv8.md purtătoarea de cuvânt a PG, Mariana Cherpec.
Cei de la Partidul Șor au adus critici și Ministerului de Interne, despre care spun că ar fi acționat brutal în raport cu mai mulți activiști, care vroiau să protesteze duminică în fața Procuraturii.
„Aceștia au confiscat abuziv peste 150 de corturi care urmau a fi instalate în fața instituției și i-au escortat la poliție pe protestatari, deși nicio prevedere legală nu interzice manifestațiile pașnice, iar dreptul la protest este consfințit prin lege și prin toate normele internaționale la care Republica Moldova este parte”, mai spun reprezentanții PP Șor.
Reprezentanții MAI și cei de la PAS nu au răspuns la telefon pentru o reacție.
Totodată, reprezentanții formațiunii politice se plâng că ar fi hărțuiți, fiindu-le încălcate drepturile și libertățile, că s-ar atentat asupra principiilor statului de drept și ale pluripartidismului. Cei de la Șor fac apel la comunitatea internațională căreia îi sugerează să monitorizeze aceste evenimente.