politic

Sergiu Litvinenco își justifică amenințarea la adresa celor care-și publică factura: În acea declarație nicidecum nu n-am referit la cetățeni...

26 января 2022, час 08:57
Делиться:

Ministrul justiției vine cu explicații, după ce și-a întors o parte a societății împotriva sa, spunându-le celor care-și fac publice facturile că ar putea ajunge în vizorul Autorității Naționale de Integritate. Deși opoziția parlamentară a perceput mesajul ca pe o amenințare la adresa celor care-și manifestă nemulțumirea față de tarifele mari la resursele energetice, Sergiu Litvinenco spune că în postarea sa nu s-a referit la cetățeni, ci la demnitarii de stat, notează IPN.

Ministrul Justiției se justifică după valul de critici care s-a abătut asupra sa, după ce i-a amenințat pe cei care-și postează facturile pe rețelele sociale că s-ar putea trezi cu inspectorii de integritate la ușă.

„În acea declarație nicidecum nu n-am referit la cetățeni. Eu înțeleg foarte bine situația prin care trec cetățenii Republicii Moldova, suntem într-o năpastă când au venit peste noi aceste creșteri exorbitante a tarifelor. Eu înțeleg pe toată lumea. Declarația mea a vizat exclusiv situația în care un demnitar public care toată viața a lucrat la stat afișează o factură în care apare o suprafață de 200 metri pătrați și evident, o factură mare la gaz. În situația în care în declarația lui de avere nu apare această proprietate cu această suprafață, mi-am pus întrebarea, dacă nu se teme acest funcționar care a avut salariu de 10 mii de lei, dar trăiește într-un castel, nu se teme că cineva va constata această discrepanță?”, a spus Sergiu Litvinenco, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.

Mai mult, ministrul Justiției spune că în Republica Moldova se impune confiscarea averilor pentru toți demnitarii de stat care declară la fisc salarii modeste, dar dețin averi fabuloase. Ministrul spune că nu se referă la colegii săi din PAS care și-au agonisit cinstit bunurile, muncind peste hotare.

„Eu consider că, la un moment dat, trebuie să se producă și confiscarea averilor. Avem legi care spun că funcționarii publici care nu-și pot justifica averile, urmare a unor proceduri, se pot trezi în situația în care averea lor este confiscată. Pentru că omul a obținut averi în perioada exercitării unei funcții la stat, care depășește veniturile sale declarate. În PAS avem persoane care vin din sectorul privat, vin din străinătate. E firesc, au muncit în sectorul privat, și-au făcut avere și au venit la stat nu să-și crească averile, dar să muncească în beneficiul public având salariul pe care-l are un funcționar la stat”, a mai spus Sergiu Litvinenco.

Sergiu Litvinenco a declarat că factura sa la gazele naturale pentru luna decembrie este de 2800 de lei. Ministrul spune că ia în considerare opțiunea de a renunța la compensațiile oferite din partea statului. Potrivit datelor Moldovagaz, 51 de persoane au completat formularul prin care anunță că renunță la compensațiile la gazele naturale oferite de Guvern.

Автор
Andreea Josan
Делиться:
Подпишись на TV8.md: Facebook, Telegram, YouTube, Instagram и TikTok!
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram