politic

Ce crede Ghimpu despre alertele cu bombă: „Până nu ne unim cu țara membră UE și NATO, nu scăpăm de aceste porcării”

26 июля 2022, час 22:33
Делиться:

Mihai Ghimpu susține că alertele cu bombă care deja terorizează țara noastră de câteva săptămâni, s-ar putea încheia odată cu unirea Republicii Moldova cu România. Totodată, invitat în cadrul emisiunii „Freedom” de la TV8, președintele de onoare al Partidului Liberal (PL), a mai precizat că nu exclude implicarea Kremlinului în toate aceste alerte, care, până în prezent s-au dovedit a fi false.

„Până nu o să ne unim cu țara care e membră UE și NATO (România) nu vom scăpa de porcăriile și urgiile acestea. Eu nu exclud că e mâna Moscovei, vedeți ce s-a întâmplat, aceste sunete cu bombă sunt după ce Moldova a obținut statut de stat candidat UE. Prin acestea vor să arate cetățenilor că, cât ați fost cu Rusia era liniște și pace, dar acum...”, a precizat Ghimpu.

Întrebat despre actuala guvernare, Ghimpu a precizat că, oricine nu ar veni la putere, nivelul de trai nu se va schima, atâta timp cât nu există o economie în stat.

„Din păcate, rar în acești 30 de ani am văzut bucurii pe fața oamenilor. Cine n-ar fi la noi la guvernare, n-are cum ridica nivelul de trai, la nivelul cerințelor cetățenilor, pentru că noi nu avem economie. Trăim din banii care vin de peste hotare și din ajutoare... Rolul Guvernului este nu să bată cu bâta, dar să regleze așa, încât afacerea să meargă bine și oamenii să fie mulțumiți”, a precizat Ghimpu.

Ghimpu, nemulțumit de activitatea Maiei Sandu: „Lumea s-a gândit că daca va vota o doamnă, va curge laptele la deal”

26 июля 2022, 21:07

Ghimpu, despre dosarele lui Dodon și Tauber: „Sper că e cu probe. Ajunge să ne jucăm de-a reținerile televizate”

27 июля 2022, 08:07

Автор
Andreea Josan
Делиться:
Подпишись на TV8.md: Facebook, Telegram, YouTube, Instagram и TikTok!

politic

Майя Санду выступает в Европейском парламенте / LIVE /

18 мая 2022, час 16:07
Делиться:

В среду, 18 мая, президент Молдовы Майя Санду выступает в Европейском парламенте. Предлагаем посмотреть исторический момент вместе.

Делиться:
Подпишись на TV8.md: Facebook, Telegram, YouTube, Instagram и TikTok!
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram