timp liber

ABBA a susținut primul concert virtual, cu holograme. La premiera de la Londra au fost prezenți regele și regina Suediei

27 мая 2022, час 18:44
Делиться:

Celebra formație ABBA a susținut primul concert virtual, la Londra. Avatarurile celor patru membri ai formației au urcat pe scenă unde au interpretat cele mai cunoscute melodii, spre încântarea publicului. Cei patru membri ai grupului lansat în anii 70 - Anni-Frid Lyngstad, Agnetha Fältskog, Björn Ulvaeus şi Benny Andersson - au fost prezenţi la premiera acestui spectacol holografic, relatează Digi24.

„Voyage”, noul spectacol muzical cu holograme al cvartetului suedez ABBA, ce cuprinde şi primul lor album de studio după aproape patru decenii, se deschide vineri publicului larg, la Londra, după ce joi seară a avut loc premiera, la care au fost prezenţi şi regii Suediei, relatează EFE, preluată de Agerpres.

În acest muzical „revoluţionar”, la a cărui premieră a fost folosită o structură special construită în capitala britanică, artiştii au devenit versiuni digitale, supranumite „Abbatar-uri”, pentru a interpreta hiturile celebrului grup suedez care s-a destrămat în 1982.

„ABBA a fost mereu în inimile noastre. Nu ne-a fost greu să ne întâlnim din nou, deoarece muzica face parte din noi”, a declarat pentru BBC Agnetha Faltskog.

La premiera specială de joi seară au participat ca invitaţi, pe lângă regele Carl XVI Gustaf al Suediei şi regina Silvia, vedete precum cântăreaţa Kylie Minogue sau actriţa Keira Knightley, precum şi primarul Londrei, Sadiq Khan.

Grupul ABBA a lucrat din anul 2016 la acest spectacol, creat pe baza unei tehnologii de vârf care îi recreează pe componenţii grupului cu ţinutele vestimentare din anii 70 pentru a interpreta hituri ca „SOS”, „Voulez-Vous” sau „Chiquitita”.

Aşa-numiţii „Abbatari” au fost creaţi pe bază de captură a mişcărilor şi tehnicilor de interpretare ale celor patru membri ai trupei de o echipă de 850 de persoane de la Industrial Light &Magic, compania înfiinţată de George Lucas. Aceste figuri digitale au apărut pe un ecran uriaş, cu efecte speciale.

Primarul Londrei a declarat presei că se simte mândru că „după 40 de ani de la ultimul lor concert, una dintre cele mai mari trupe pop din toate timpurile a ales Londra ca destinaţie pentru noul lor spectacol inovator, Abba Voyage”.

Membrii Abba au devenit cunoscuţi după ce au câştigat concursul Eurovision cu piesa „Waterloo”, la ediţia care s-a desfăşurat la Brighton în 1974, iar de atunci au vândut peste 400 de milioane de albume şi de single-uri în întreaga lume.

Cei patru membri s-a despărţit, după ce au cântat pentru ultima oară împreună, în 1982.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Автор
Redacția TV8
Делиться:
Подпишись на TV8.md: Facebook, Telegram, YouTube, Instagram и TikTok!
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram