/ВИДЕО/ Poliția R. Moldova, despre manifestațiile organizate de PP „Șor”: Au fost încălcate grav prevederile CSE”

13 марта 2023, час 17:44

„Au fost încălcate grav prevederile Comisiei pentru Situații Excepționale”. Poliția Republicii Moldova a venit cu o reacție în contextul în care reprezentanții Partidul Politic „ȘOR” au organizat, luni, 13 martie, un flashmob, la nivel național, prin blocarea temporară a mai multor străzi și trasee, în municipiul Chișinău și în șase raioane din țară. 

Totodată, Poliția informează că pe parcursul zilei au fost înregistrate, în repetate rânduri, apeluri la serviciul unic de urgență din partea cetățenilor deranjați de blocaje. 

„Încălcările participanților vor fi documentate prin prisma cadrului legal. Amintim că, pentru blocarea căilor de acces de către persoanele cu funcții de răspundere, acestea sunt pasibile de suspendarea dreptului de a ocupa funcția”,informează Poliția.

În context, Poliția atenționează participanții, inclusiv deputații, la întrunirile organizate pe parcursul zilelor de muncă asupra următoarelor riscuri și deranjamente, în cazul blocării străzilor sau traseelor:

-perturbarea sau, după caz, blocarea activităților economice ale întreprinzătorilor în ziua desfășurării întrunirilor, ceea ce agravează per ansamblu situația economică din țară;
-îngreunarea transportării persoanelor ce necesită asistență medicală de urgență, ceea ce pune în pericol grav viața acestora;
-majorarea numărului de accidente rutiere din cauza perturbării regimului obișnuit al traficului rutier, ceea ce impune șoferii să fie mai grăbiți și, în consecință, neatenți la trafic;
-afectarea rutinei zilnice a locuitorilor municipiului Chișinău, planurile cărora pot fi date peste cap din cauza perturbării circulației transportului public;
-dezorientarea copiilor care nu pot ajunge acasă de la orele de instruire conform itinerarului obișnuit;
-sustragerea atenției forțelor de ordine de la exercitarea unor atribuții mai prioritare ce țin de investigarea crimelor grave.

Duminică, duminică, 12 martie, Partidul Politic „Șor” au organizat un nou protest în centrul Capitalei, unde au participat peste 2.100 de persoane. 

Poliția susține că pe parcursul întrunirii au fost înregistrate șase informații cu privire la infracțiuni și incidente, fiind documentate 77 de persoane, printre care 24 de minori. Totodată, cele patru alerte false cu bombă din dimineața zilei de 12 martie, efectuate de aceeași persoană, au fost calificate ca acțiuni de destabilizare „în scopul implicării forțelor polițienești suplimentare și tensionării situației”.

Poliția a inițiat mai multe proceduri pe faptul blocării traficului rutier pe cinci drumuri naționale, unde oamenii legii au intervenit la deblocarea traseelor pentru autospecialele cu regim prioritar de circulație, dar și pentru ignorarea cerințelor legale ale forțelor de ordine, manifestate prin comportament violent și agresiv față de polițiști, ultragiere și deteriorarea mijloacelor speciale din dotarea Poliției”, au transmis reprezentanții Poliției Republicii Moldova într-un comunicat.

Totodată, Poliția Republicii Moldova susține că în timpul protestului, unii participanți au fost depistați cu arme (cuțite, pumnale etc.), obiecte explozive și substanțe sau obiecte ce pot pune în pericol viața sau sănătatea oamenilor.

Un nou protest al simpatizanților PP „Șor”: Au blocat mai multe drumuri naționale și din Chișinău
Норвегия присоединилась к пакету санкций ЕС против олигархов и политиков дестабилизирующих ситуацию в Молдове
Норвегия присоединилась к пакету санкций ЕС против олигархов и политиков дестабилизирующих ситуацию в Молдове
В Дрокиевском районе утонул четырехлетний ребенок
В Дрокиевском районе утонул четырехлетний ребенок
Минобороны России заявило о начале контрнаступления Украины
Минобороны России заявило о начале контрнаступления Украины
США ввели санкции против семи граждан РФ. Их подозревают в попытке дестабилизации ситуации в Молдове
США ввели санкции против семи граждан РФ. Их подозревают в попытке дестабилизации ситуации в Молдове
В Фалештах женщина скончалась в машине скорой помощи: ее избил собственный сын
В Фалештах женщина скончалась в машине скорой помощи: ее избил собственный сын

Передвижные пункты вакцинации сегодня будут дежурить в Центре и на Буюканах

28 декабря 2021, час 09:13

В столице продолжают работу мобильные пункты вакцинации, оборудованные в общественном транспорте. 

Cегодня троллейбус будет находиться в секторе Центр на улице Арборилор вблизи ТЦ Shopping Malldova, а автобус на Буюканах по адресу:  Каля Ешилор, 10, возле магазина Fourchette.

Пункты вакцинации будут работать с 10:00 до 18:00.

Граждане могут идентифицировать эти транспортные единицы по стикерам со словами в поддержку кампании вакцинации против COVID-19.

Зеленский: "Кишинев не просил Украину вводить войска в Приднестровье"
Зеленский: "Кишинев не просил Украину вводить войска в Приднестровье"
 Итоги недели: вклад в ПВО. В Молдове установят радар для воздушного наблюдения
/ВИДЕО/ Итоги недели: вклад в ПВО. В Молдове установят радар для воздушного наблюдения
"Историческое событие". Как международные СМИ освещали саммит ЕПС
/ВИДЕО/ "Историческое событие". Как международные СМИ освещали саммит ЕПС
Взрыв на пересечении трех границ. Сообщается о подрыве РФ трассы на Черниговском направлении
/ВИДЕО/ Взрыв на пересечении трех границ. Сообщается о подрыве РФ трассы на Черниговском направлении
В Молдове завершился саммит Европейского политического сообщества
В Молдове завершился саммит Европейского политического сообщества
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram