Zeci de mii de străini vin anual în Republica Moldova pentru servicii medicale, în special, pentru cele stomatologice. Aceștia sunt atrași de prețurile mult mai ofertante decât în Europa, uneori și de zece ori mai mici. În același timp, pacienții străinii sunt încântați și de calitatea serviciilor medicale, astfel că numai anul trecut aceștia au lăsat în Moldova peste 50 de milioane de dolari. Inspirați de aceste cifre, cei din domeniul turismului vor să extindă oferta și să-i convingă pe europeni că pot veni în Moldova și pentru alte servicii, cum ar fi cosmetologia sau fertilizarea in vitro.
Angelo Mulas este un italian care a decis să vină în Moldova pentru a-și reface dantura. Este pentru a doua oară în țara noastră și spune că a decis să opteze pentru serviciile stomatologice din Moldova pentru raportul preț calitate. Astfel, dacă în Italia un implant l-ar costa cel puțin o mie de euro, la noi prețul acestora pornește de la 250 de euro. Și mai mult simt diferența pacienții din Marea Britanie, care pentru exact același serviciu trebuie să plătească de la 3000, dar poate ajunge chiar și la 5000 de euro. Astfel că europenii încearcă să își rezolve problemele stomatologice la mii de kilometri, iar Angelo spune că asta nu e problemă, cât timp, pe lângă prețul foarte bun, aici a găsit și servicii de o calitate foarte bună.
„Spuneam că trebuie că trebuie să mă simt sigur. Nu contează că mă aflu în Italia, Moldova sau Australia, important este ca rezultatul să fie bun”, a declarat un turist, Angelo Mulas.
Pe lângă procedurile stomatologice pentru care vine, în timpul liber Angelo se bucură și de gastronomia noastră și peisaje.
„Prima dată, când am venit în decembrie, am avut o problemă și nu mă simțeam bine, dar de data aceasta mi-a plăcut foarte mult, am vizitat mai multe parcuri, eu prefer să merg pe jos și m-am bucurat să văd peisajele frumoase, havuzuri”, a vorbit un turist, Angelo Mulas.
Inspirați de succesele stomatologilor moldoveni în rândul străinilor, autoritățile au decis să promoveze în afară și alte servicii medicale.
„În proporție de 60-80% sunt pacienți de peste hotarele țării. Țara noastră cu adevărat are specialiști de talie înaltă, dispunem de toate tehnologiile și metodologiile moderne posibile, sunt aduse aici demult, sunt aplicate deja, iar specialiștii au trecut acele specializări, formând grupe de profesioniști adevărați”, a menționat doctorul habilitat în științe medicale, Valeriu Fala.
„Oamenii din străinătate cunosc despre Republica Moldova ca și turism medical, pe domeniul dentar. Scopul și rolul Asociației de Turism Medical este să valorifice acest domeniu și să ajusteze noi direcții de turism medical, cum ar fi cardiologie interjecționale, stomatologie, fertilizarea in vitro și chirurgie plastică. R. Moldova este o țară mică, dar în inima Europei, cu acces ușor cu prețuri mult mai mici, în comparație cu alte țări. Un pacient străin ar putea să-și salveze din buget de la 30 până la 90%”, a vorbit președinta Asociației de Turism Medical din Moldova, Natalia Ciobanu.
Dacă străinii se vor lăsa convinși și de celelalte servicii prestate de medicii noștri, perspectivele turismului medical sunt foarte mari, estimează specialiștii.
„Dacă ONG-urile, guvernarea și sectorul privat vor lucra împreună, în următorii 5 ani se poate ajunge la un venit de cinci miliarde de dolari”, a declarat membrul fondator Global Healthcare Travel Council, Emin Cakmak.
„Credem că este semnificativ. USAID crede într-adevăr că această industrie are un mare potențial, de aceea facem foarte mult ca s-o ajutăm să crească. Evenimentul de azi este doar un exemplu despre cum încercăm să extindem oportunitățile în afara țării”, a menționat directorul adjunct USAID Moldova, John Riordan.
Potrivit Asociației de Turism Medical, în fiecare an, peste 35% din cetățenii străini care vizitează țara noastră, vin pentru tratamente medicale. În prezent, majoritatea sunt interesați de serviciile stomatologice. Numai anul trecut pacienții străini au lăsat în Moldova peste 50 de milioane de dolari.