Paginile web ale instituțiilor de stat au îmbrăcat astăzi straie de doliu, drept omagiu solemn pentru cel care a fost primul președinte al țării, Mircea Snegur, numit arhitectul independenței Republicii Moldova.
Astfel, paginile web ale Guvernului, Președinția, Parlamentului și altor instituții publice sunt toate alb-negru, semn al profundului respect pentru primul președinte Mircea Snegur.
„Cu reculegere și gratitudine, îi rememorăm contribuția semnificativă la formarea statului independent și suveran, Republica Moldova. Odihniți-vă în pace, domnule Președinte Mircea Snegur!”, a scris Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului.