/VIDEO/ Ultimele clipe din viața lui Mircea Snegur. Deputat din primul Parlament: „Voia ca noi toți să-l memorăm așa cum îl vedem”

16 сентября 2023, час 14:34

Deputatul din primul Parlament al Republicii Moldova, Constantin Tampiza, a adus un emoționant omagiu regretatului Mircea Snegur, dezvăluind detalii din ultimele momente de viață ale primului președinte. Tampiza a mărturisit că este cel mai greu discurs pe care l-a susținut vreodată și a subliniat: „chipul fratelui mai mare mă va însoți toată viața”.

„Ultimele 3 zile, când era în cunoștință, am stat alături de el și am să încep de la un moment care îl caracterizează. M-am așezat lângă el, i-am luat mâna și mi-a spus: 'Fratele meu, doctorii nu-mi permit să mă duc acasă. Am vrut măcar pentru un moment să intru în biroul meu și să scriu acest mesaj, dar nu-l pot scrie. Așa că ascultă-mă: te rog să transmiți că eu plec pe lumea cealaltă, dar plec cu sentimentele mele de recunoaștere față de tot stafful medical'”, a spus bunul prieten al lui Snegur.

De asemenea, Tampiza a dezvăluit că Mircea Snegur își exprimase durerea că nu a putut să răspundă la toate mesajele adresate și a cerut scuze pentru momentul în care nu a acceptat să vină președinta Maia Sandu la el.

„Și-a exprimat durerea că nu a putut să vă răspundă la toate mesajele adresate, doamnă președinte, m-a rugat să vă transmit să-l scuzați pentru momentul când n-a acceptat să veniți la el, el voia ca noi toți să-l memorăm așa cum îl vedem”, a subliniat ex-deputatul.

Constantin Tampiza a mai povestit că Mircea Snegur a suferit mult de când și-a pierdut soția: „Toate problemele lui s-au început pe 23 decembrie 2020, când a pierdut-o pe doamna. Am văzut un președinte disperat, veneam la dânsul și trebuia să-l ridic din disperarea asta, a suferit mult. Nu a iubit singurătatea. În ultima zi, mi-a zis să nu mă lăsați singur în biserică”.

În încheierea discursului, Tampiza a subliniat că „chipul fratelui mai mare (Mircea Snegur) mă va însoți toată viața”.

video: privesc.eu

Reamintim că Mircea Snegur s-a stins din viață în noaptea de 14 septembrie, din cauza unei boli incurabile. Fostul președinte avea 83 de ani.

Mircea Snegur a fost numit președinte al Republicii Sovietice Socialiste Moldova de către Sovietul Suprem pe 3 septembrie 1990, iar cu un an mai târziu, Parlamentul a adoptat Declarația de Independență.

Snegur a fost și principalul susținător al proiectului de lege care prevedea conferirea limbii române a statutului de limbă oficială, dar și revenirea la drapelul tricolor.

Acesta a deținut funcția de președinte timp de cinci ani, iar în decembrie 1996 a pierdut alegerile în fața lui Petru Lucinschi. 

/VIDEO/ Durere fără margini pentru copiii lui Mircea Snegur: Își iau adio de la tatăl lor, cu lacrimi în ochi
Maia Sandu a adus un ultim omagiu lui Mircea Snegur: „Țara pierde nu doar un părinte fondator, ci și un om politic veritabil”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 642: Furtuna secolului în Crimeea și asalt la Avdiivka! Alertă: „Războiul s-ar putea extinde”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 642: Furtuna secolului în Crimeea și asalt la Avdiivka! Alertă: „Războiul s-ar putea extinde”
/FOTO/ Descoperire șocantă la Căușeni: Două persoane, găsite moarte într-o mașină înzăpezită
/FOTO/ Descoperire șocantă la Căușeni: Două persoane, găsite moarte într-o mașină înzăpezită
/VIDEO/ Starea de urgență în Republica Moldova nu va mai fi prelungită. Precizările președintei Comisiei juridice, Olesea Stamate
/VIDEO/ Starea de urgență în Republica Moldova nu va mai fi prelungită. Precizările președintei Comisiei juridice, Olesea Stamate
Tragedie printre nămeți: Cadavrul unui bărbat, surprins de un trecător pe o stradă din Criuleni
Tragedie printre nămeți: Cadavrul unui bărbat, surprins de un trecător pe o stradă din Criuleni
Victimă a gerului aspru: Un bărbat, cu semne vizibile de îngheț, a fost găsit mort pe un câmp din Grigoriopol
Victimă a gerului aspru: Un bărbat, cu semne vizibile de îngheț, a fost găsit mort pe un câmp din Grigoriopol

Майя Санду выступает в Европейском парламенте / LIVE /

18 мая 2022, час 16:07

В среду, 18 мая, президент Молдовы Майя Санду выступает в Европейском парламенте. Предлагаем посмотреть исторический момент вместе.

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Cine se află în spatele gazului ieftin promis de Șor. Planul ascuns pus la cale
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Cine se află în spatele gazului ieftin promis de Șor. Planul ascuns pus la cale
/VIDEO/ Ca într-un film american! Cum arată spitalul din Taraclia, după reparația de milioane, susținută partenerii de dezvoltare ai UE
/VIDEO/ Ca într-un film american! Cum arată spitalul din Taraclia, după reparația de milioane, susținută partenerii de dezvoltare ai UE
/VIDEO/ Parlicov, despre gazul de 10 lei promis de Guțul: „Multe promisiuni înainte de alegeri. Toate s-au stins undeva”
/VIDEO/ Parlicov, despre gazul de 10 lei promis de Guțul: „Multe promisiuni înainte de alegeri. Toate s-au stins undeva”
/VIDEO/ Primele declarații ale celor doi fermieri cu dosar penal: „Mașina a fost zdruncinată, nu înseamnă că a fost distrusă”
/VIDEO/ Primele declarații ale celor doi fermieri cu dosar penal: „Mașina a fost zdruncinată, nu înseamnă că a fost distrusă”
/VIDEO/ Zăpada a adus și bucurie! Moș Crăciun pe lac și imagini de poveste din Capitală, surprinse de TV8
/VIDEO/ Zăpada a adus și bucurie! Moș Crăciun pe lac și imagini de poveste din Capitală, surprinse de TV8
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram