Protestele escaladează în Franța, la o zi după ce președintele Macron a ales să adopte reforma controversată a pensiilor, prin care vârsta de pensionare va fi majorată fără un vot în Parlament. Vineri seară, 17 martie, manifestanții adunați pentru a doua zi în Place de la Concorde au aruncat cu sticle și pietre în forțele de ordine, care au ripostat cu gaze lacrimogene, a relatat agenția Reuters. Totodată, două moțiuni de cenzură au fost depuse împotriva Guvernului condus de Elisabeth Borne, notează Libertatea.
Protestatarii au dat foc unor echipamente de construcție în Place de la Concorde, iar Poliția franceză face față cu greu asediului oamenilor furioși. Oamenii au aruncat cu sticle și pietre, iar forțele de ordine au fost nevoite să riposteze cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a-i dispersa.
Totodată, mulțimea a dat foc unui poster care îl înfățișează pe președintele francez Macron, arată imaginile difuzate de agențiile de presă internaționale.


Manifestanții s-au adunat în Place de la Concorde, pentru a doua zi consecutiv, aproape de clădirea parlamentului, Assemblee Nationale, a informat agenția Reuters. Protestatarii furioși încearcă să exercite presiuni asupra parlamentarilor pentru a dărâma guvernul, a relatat și The Washington Post. Oamenii contestă creșterea vârstei de pensionare pe care Guvernul Borne încearcă să o impună fără un vot în Parlament. Totodată, gunoierii și-au prelungit greva de 12 zile și au lăsat grămezi de gunoaie în Paris.
Francezii, care protestează de câteva luni împotiva proiectului de lege al pensiilor, au ieșit în stradă și joi, 16 martie, imediat după ce președintele Macron a decis să forțeze adoptarea legii. Premierul Élisabeth Borne a invocat articolul 49.3 din Constituție, care permite guvernului să adopte o lege fără un vot în Parlament, pe motiv că reprezintă un risc economic pentru țară. Această decizie a generat o reacție violentă din partea protestatarii joi seară când s-au ciocnit cu forțele de ordine în Place de la Concorde.

Peste 300 de oameni au fost reținuți, în urma violențelor. Vineri, ministrul de interne a condamnat faptele oamenilor, acuzându-i că au provocat haos și distrugeri. Protestele au continuat vineri. Aproximativ 200 de protestatari au blocat pentru scurt timp șoșeaua de centură a Parisului.