Republica Moldova vrea să coopereze în domeniul energetic cu Grecia. Acesta a fost unul dintre subiectele de discuție a președintei Maia Sandu cu premierul elen Kyriakos Mitsotakis, la Davos.
„Ne propunem să intensificăm cooperarea în mai multe domenii, în special în cel al energiei, având în vedere creșterea rolului Greciei în asigurarea Europei cu gaz natural lichefiat”, a menționat șefa statului, potrivit unui comunicat al Președinției.
Maia Sandu a apreciat împreună cu Kyriakos Mitsotakis relațiile „foarte bune” în domeniul social, consolidat prin Acordul în domeniul securității sociale intrat în vigoare în acest an, la 1 ianuarie.
De asemenea, șefa statului a solicitat sprijinul partenerilor greci în accelerarea inițierii negocierilor pentru aderarea noastră la Uniunea Europeană.