O nouă aplicație va fi lansată în Republica Moldova. Dumitru Alaiba: „În secolul 21, statul este în telefonul mobil”

20 марта 2023, час 22:42

În Republica Moldova, urmează a fi lansată o nouă aplicație, ce ar putea „schimba modul în care cetățenii și antreprenorii văd statul”, a anunțat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba. Potrivit acestuia, prin intermediul aplicației, cetățenii vor putea plăti taxe și impozite, deschide o afacere, lua o autorizație, depune petiții sau plângeri.

„În secolul 21, statul nu este un „ghișeu” (fie el și unic), nu este un sediu cu inscripție la intrare, nici coridoare cu birouri și hârțoage ștampilate. În secolul 21, statul este în telefonul mobil. Păi iată că noi tot pregătim o super-aplicație care vrea să schimbe modul în care cetățenii și antreprenorii văd statul. Agenția de Guvernare Electronică muncesc de zor, iar USAID Moldova susține acest efort. Au rămas câteva luni până la prima versiune care va putea fi lansată pentru utilizatori”, a spus Dumitru Alaiba.

Ministrul a anunțat și un concurs pentru a găsi un nume potrivit aplicației.

„Dar avem nevoie de un nume bun. Foarte bun! Este șansa noastră să redefinim ce înseamnă statul pentru cetățean. Să apropiem statul de oameni. Să inspirăm mai multă încredere, transparență și, important, calitate a serviciilor. Să minimizăm riscul de corupție.

Deci, avem nevoie de un nume. Un nume scurt, de maxim două silabe, sonor, ușor de memorat, dar care are o puternică asociație pozitivă. Poate fi despre viitor, modernizare, schimbare, evoluție, înainte, dezvoltare, acțiune, plus. Nu vrem un nume abstract. Am rata o ocazie să spunem ceva clar și răspicat: că o să schimbăm complet modul în care este perceput acest stat de către cetățenii și antreprenorii săi.

Vrem ca, de fiecare dată când cetățenii vor vorbi despre această aplicație, spunându-i pe nume, să transmită un mesaj clar despre ce înseamnă ea. Avem șansa să redefinim relația statului cu cetățenii și antreprenorii”, a precizat Alaiba, potrivit căruia autorul numelui se va alege cu un premiu și dacă va dori, va fi invitat într-un consiliu consultativ despre promovarea aplicației.

Ministrul a mai subliniat că o aplicație asemănătoare există în Ucraina.

„Ați auzit despre Diia? Super-aplicația ucraineană? Prin Diia poți să faci tot mai multe lucruri. Interacționezi cu statul din aplicație. Soliciți tot felul de extrase și certificate, depui o petiție, inclusiv ai în telefon actele de identitate electronice (buletin, permis de conducere, etc). 

Totul într-un singur loc, fără să trebuiască să navighezi o multitudine de platforme. De acolo poți plăti taxele, deschide o afacere, lua o autorizație, plăti impozite sau face o donație la armata ucraineană, depune o petiție sau plângere. De Diia se folosesc și adolescenții, și pensionarii”, a spus Dumitru Alaiba.

Vicepremierul a adăugat că „Diia” în limba ucraineană înseamnă „acțiune”, ce inspiră „o anumită dispoziție și o percepție. De fiecare dată când oamenii povestesc despre Diia, ei își transmit un mesaj clar despre ce înseamnă. Numele este important”.

Министр обороны о военном городке в Бэчой: "Нам нужна база за пределами города"
Министр обороны о военном городке в Бэчой: "Нам нужна база за пределами города"
Ночи холодают. Прогноз погоды на сегодня, 30 ноября
Ночи холодают. Прогноз погоды на сегодня, 30 ноября
Молдавские учителя потребовали повышения зарплат, защиты от агрессивного поведения и достойных условий труда
Молдавские учителя потребовали повышения зарплат, защиты от агрессивного поведения и достойных условий труда
Обыски в Бельцах по делу о коррупции при выдаче водительских прав: задержаны шесть человек
Обыски в Бельцах по делу о коррупции при выдаче водительских прав: задержаны шесть человек
/ВИДЕО/ Директор Службы 112 отправлен в отставку
/ВИДЕО/ Директор Службы 112 отправлен в отставку

Передвижные пункты вакцинации сегодня будут дежурить в Центре и на Буюканах

28 декабря 2021, час 09:13

В столице продолжают работу мобильные пункты вакцинации, оборудованные в общественном транспорте. 

Cегодня троллейбус будет находиться в секторе Центр на улице Арборилор вблизи ТЦ Shopping Malldova, а автобус на Буюканах по адресу:  Каля Ешилор, 10, возле магазина Fourchette.

Пункты вакцинации будут работать с 10:00 до 18:00.

Граждане могут идентифицировать эти транспортные единицы по стикерам со словами в поддержку кампании вакцинации против COVID-19.

Молдова денонсировала еще семь соглашений с СНГ
Молдова денонсировала еще семь соглашений с СНГ
/ВИДЕО/ Румыния остается основным экономическим партнером Молдовы
/ВИДЕО/ Румыния остается основным экономическим партнером Молдовы
Бербок: "Украина усилит ЕС в обозримом будущем. Это в наших геополитических интересах"
Бербок: "Украина усилит ЕС в обозримом будущем. Это в наших геополитических интересах"
Главный прокурор Евросоюза:  "Молдова получит значительные средства из бюджета ЕС. Важно гармонизировать законодательство"
Главный прокурор Евросоюза: "Молдова получит значительные средства из бюджета ЕС. Важно гармонизировать законодательство"
/ВИДЕО/ В ГУР Украины подтвердили отравление жены главы ведомства Кирилла Буданова
/ВИДЕО/ В ГУР Украины подтвердили отравление жены главы ведомства Кирилла Буданова
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram