Gemenii simt nevoia să iasă din tiparele care le complică viața, mai ales cele dictate de persoanele prea autoritare. Leii sunt ca un vulcan, iar Săgetătorii privesc cu încredere spre viitor. Vezi ce prezic astrele pentru zodia ta:
Horoscop Berbec – 25 mai 2023: Ești foarte cald, în toate sensurile posibile și asta se vede, în primul rând, în felul în care alegi să te comporți cu cei dragi. Sunt și multe dureri acolo, dar dacă le vei înfrunta cu mult curaj, le vei depăși rapid.
Horoscop Taur – 25 mai 2023: Situația generală este destul de confuză, dar dacă vei ști să îți asculți vocea interioară, vei face cele mai bune alegeri, în special în abordarea problemelor din familie.
Horoscop Gemeni – 25 mai 2023: Astăzi simți nevoia să ieși din tiparele care îți complică viața, mai ales cele dictate de persoanele prea autoritare din anturaj. În spatele acestei nevoi se ascunde, discretă, o altă nevoie, aceea de a le face viața mai frumoasă celorlalți.
Horoscop Rac – 25 mai 2023: Este un moment bun pentru a duce la bun sfârșit acele intenții bune la care te tot gândești de câteva zile, acelea despre care știi că ar putea înclina balanța spre partea bună a lucrurilor.
Horoscop Leu – 25 mai 2023: Ești ca un Vulcan, ceea ce nu e deloc o problemă, decât dacă vei începe să arunci cu lavă fierbinte în jur. Poate că vei reuși să înlături unele obstacole, în acest fel, dar te vei întreba, la final, dacă a meritat să te consumi atât de mult.
Horoscop Fecioară – 25 mai 2023: E prea multă agitație și prea puțină coordonare în jur, așa că vei simți nevoia să te retragi, cu preocupările tale cuminți. Vor apărea, însă, solicitări de la apropiați și ar fi bine să nu-i refuzi, doar pentru că vrei să te liniștești.
Horoscop Balanță – 25 mai 2023: Unii dintre apropiați au preocupări extravagante care te atrag, cu toate că știi că sunt pline de potențiale pericole. Este bine să cauți o cale de mijloc, nici ca ei, nici ca tine.
Horoscop Scorpion – 25 mai 2023: Ești tentat să atragi toată atenția asupra ta, pe motiv că așa te simți tu bine. Problema e că atât de multă lumină poate însemna și un mare dezavantaj, poate evidenția și lucruri pe care nu vrei să le știe nimeni.
Horoscop Săgetător – 25 mai 2023: Ai foarte mult curaj și privești cu încredere spre viitor, dar trebuie să știi că pentru a menține acest nivel al curajului vei avea nevoie de un consum important, de o mare putere interioară.
Horoscop Capricorn – 25 mai 2023: Se aprind alte conflicte cu rudele și alți apropiați, pe motive care au legătură cu resursele comune, de orice fel. E clar că cel mai deștept cedează, dar în această perioadă și cel mai deștept poate fi dominat de orgoliu.
Horoscop Vărsător – 25 mai 2023: Chiar și cele mai optimiste gânduri ale tale se vor dovedi iluzorii, dacă nu vei ști ce ai de făcut pentru a detensiona atmosfera din cuplu sau alte parteneriate, la fel de importante. Sau dacă vei ști și nu vei face.
Horoscop Pești – 25 mai 2023: Este esențial să te ocupi de problemele celor care îți cer ajutorul, să te detașezi puțin de tine și de problemele tale. Vei obține un strop de relaxare, mai mult decât binevenită și recunoștința celor din jur.
Sursa: Libertatea