Bărbați în uniforme speciale - „fostele panglici albastre”, în fruntea coloanei de protestatari ai „Mișcării pentru Popor”

28 февраля 2023, час 15:04

În fruntea coloanei de protestatari, aduși marți, 28 februarie, în centrul Capitalei, în mod organizat, de așa-numita Mișcare pentru Popor, în spatele căreia stă Partidul Politic Șor, se află un grup de bărbați îmbrăcați în uniforme speciale de culoare neagră, cu inscripția „Scutul Poporului”.

Pe lângă faptul că conduc coloana de protestatari, bărbații par să supravegheze atent mulțimea. De la magazinul UNIC, acolo unde s-a adunat mulțimea, până la Primăria municipiului Chișinău, aceștia se întorc de mai multe ori cu fața spre mulțimea din spatele lor, o supraveghează, însă nu se îndepărtează pentru niciun moment din fruntea coloanei de protestatari. 

„Scutul Poporului” este o asociație de foști veterani, condusă de Chiril Guzun. Același personaj s-a aflat și în spatele „panglicilor albastre”, adică foști polițiști, militari și angajați ai trupelor speciale, purtători de berete purpurii, care au condus coloanele de protestatari la manifestațiile organizate în toamna anului trecut tot de Partidul Politic Șor. Deși Guzun dădea asigurări că menirea „panglicilor albastre” era de a menține ordinea publică și de a nu permite provocatorilor să se infiltreze printre protestatari, oamenii legii anunțau atunci că bărbații cu banderole albastre la braț ar fi avut menirea de organiza provocări.

Potrivit unei investigații realizate de „Cutia Neagră PLUS” în noiembrie 2022, Chiril Guzun este fost angajat al Poliției de Frontieră demis în 2021 pentru suspiciuni de lipsă de integritate. În perioada 2002-2004, Chiril Guzun a lucrat în Detașamentul cu destinație specială „Pantera” al Administrației Naționale a Penitenciarelor. La protestele din toamnă,  Chiril Guzun coordona acțiunile împreună cu alte persoane de la distanță, folosind tehnică specială de comunicare - o cască cu fir alb pe care o vedem de obicei la polițiști sau bodyguarzi.

Soția lui Chiril Guzun, Natalia Guzun, este vicepreședintă a PACE, responsabilă de domeniul social. Ea a candidat din partea formațiunii lui Cavcaliuc la alegerile parlamentare din 11 iulie 2021. Când s-a lansat în campanie electorală în localitatea sa de baștină, orașul Drochia, a fost susținută și de fostul polițist Livii Baziuc, vicepreședinte al aceluiași partid, responsabil de domeniul organelor de drept, forță și aplicare a legii. În perioada 2018-2021, Chiril Guzun a fost inspector principal în cadrul Poliției de Frontieră. A fost demis pentru probleme de integritate în martie 2021. Chiril Guzun consideră actul de demitere abuziv și a acționat în judecată Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

În declarațiile de avere din anii lucrați la Poliția de Frontieră, Guzun a trecut trei mașini. Un Mercedes de 50 de mii de euro a fost cumpărat până la venirea lui în poliție, după ce a lucrat mai mulți ani peste hotare. Un alt Mercedes și un Lexus, trecute în declarații la prețul de câte 10 mii de lei, Guzun a indicat că au fost cumpărate în perioada în care era în slujba statului. Astfel de mașini se vând pe piață cu circa 20 de mii de euro fiecare. Până a fi angajat în Poliția de Frontieră, Guzun a muncit mai mulți ani în sectorul privat.

Jurnaliștii „Cutiei Negre PLUS” au identificat după protestele din toamna anului 2022 și alte persoane purtătoare de panglici albastre. Câtеva persoane dintre cele cu panglici albastre la braț apar într-o fotografie colectivă în berete maro, postată pe pagina de Facebook a fostului ministru al Apărării, Valeriu Troenco, fost președinte de onoare al Asociației „Bereta Purpurie”. 

În fruntea coloanei aderenților Șor au fost și bărbați cu constituție atletică. Ei au intervenit de câteva ori în mulțime când s-au iscat altercații. Unul dintre ei este Stanislav Harcenco, despre care am reușit să aflăm doar că este fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne.  

Un alt personaj cu panglică albastră, care a mers alături de Harcenco la protest, este Vitalie Mistreanu. Analizând pagina sa de pe Facebook, aflăm că practică luptele. În fotografia de copertă de pe profilul lui Nistreanu apare o panteră neagră utilizată frecvent pe rețelele sociale drept simbol de către angajații Detașamentului cu destinație specială „Pantera”.

Citește continuarea investigației „Operațiunea „Panglicile albastre” AICI. 

В Италии автобус упал с эстакады: погиб 21 человек, еще 15 пострадали
/ВИДЕО/ В Италии автобус упал с эстакады: погиб 21 человек, еще 15 пострадали
/ФОТО/ Всем привет из "Учительской": создатели сериала поделились эксклюзивными кадрами со съемок
/ФОТО/ Всем привет из "Учительской": создатели сериала поделились эксклюзивными кадрами со съемок
«Наше вино покоряет мир»: 7 и 8 октября в Молдове пройдет День вина
/ВИДЕО/ «Наше вино покоряет мир»: 7 и 8 октября в Молдове пройдет День вина
Осенняя премьера на TV8! "Императрица Ки" - история рабыни, пришедшей к вершине власти могущественной империи
Осенняя премьера на TV8! "Императрица Ки" - история рабыни, пришедшей к вершине власти могущественной империи
Экс-редактора «Первого канала» Овсянникову заочно приговорили к 8,5 года колонии по делу о «военных фейках»
Экс-редактора «Первого канала» Овсянникову заочно приговорили к 8,5 года колонии по делу о «военных фейках»

Передвижные пункты вакцинации сегодня будут дежурить в Центре и на Буюканах

28 декабря 2021, час 09:13

В столице продолжают работу мобильные пункты вакцинации, оборудованные в общественном транспорте. 

Cегодня троллейбус будет находиться в секторе Центр на улице Арборилор вблизи ТЦ Shopping Malldova, а автобус на Буюканах по адресу:  Каля Ешилор, 10, возле магазина Fourchette.

Пункты вакцинации будут работать с 10:00 до 18:00.

Граждане могут идентифицировать эти транспортные единицы по стикерам со словами в поддержку кампании вакцинации против COVID-19.

Тарнавский: "Молдова идет по пути евроинтеграции, не учитывая, что Гагаузия - это часть страны"
Тарнавский: "Молдова идет по пути евроинтеграции, не учитывая, что Гагаузия - это часть страны"
/ФОТО/ Всем привет из "Учительской": создатели сериала поделились эксклюзивными кадрами со съемок
/ФОТО/ Всем привет из "Учительской": создатели сериала поделились эксклюзивными кадрами со съемок
Нагорный Карабах - всё. Подписан указ о ликвидации непризнанной республики
Нагорный Карабах - всё. Подписан указ о ликвидации непризнанной республики
Осенняя премьера на TV8! "Императрица Ки" - история рабыни, пришедшей к вершине власти могущественной империи
Осенняя премьера на TV8! "Императрица Ки" - история рабыни, пришедшей к вершине власти могущественной империи
Ссора закончилась трагедией: в Чадыр-Лунге 74-летний мужчина застрелил сына
Ссора закончилась трагедией: в Чадыр-Лунге 74-летний мужчина застрелил сына
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram