„Investițiile în modernizarea sistemului centralizat de termoficare sunt o prioritate pentru Termoelectrica. Așadar, și în acest an, au fost selectate cele mai defectuoase trasee termice, care nu au beneficiat de modernizări în ultimii 35 de ani. Vom reabilita aceste porțiuni cu țevi moderne, preizolate și eficiente energetic”, a precizat Veaceslav ENI, directorul general S.A. Termoelectrica.
Pentru a nu afecta consumatorii din zonele respective, Termoelectrica S.A. a identificat soluții alternative de aprovizionare cu apă caldă menajeră, respectiv, doar în cazuri excepționale și pentru perioade scurte de timp vor fi deconectări.
Lucrările planificate, ce fac parte din planul de investiții pentru anul 2017:
– Reabilitarea rețelei termice cu diametrul de 500 mm, cu o lungime de 276 m, de pe str. T. Vladimirescu , pe segmentul str. A. Doga și D. Rîșcanu. Lucrările vor fi efectuate în perioada 5 iulie – 25 iulie.
– Reabilitarea rețelei termice cu diametrul 500 mm, cu o lungime de peste 280 m, de pe str. Independenței, între străzile Teilor și H. Botev. Lucrările vor fi efectuate în perioada 01 august – 20 august.
– Reabilitarea rețelei termice cu diametrul de 200 mm, cu o lungime de circa 300 m, de pe str. V. Lupu, pe segmentul str. Belinschi și Cornului. Lucrările vor fi efectuate în perioada 15 iulie – 05 august.
– Reabilitarea rețelei termice cu diametrul de 200 mm, cu o lungime de circa 130 m, de pe str. Cuza Vodă, 26/1, 24/2. Lucrările vor fi efectuate în perioada 10 iulie – 01 august.
– Reabilitarea rețelei termice cu diametrul de 300 mm, cu o lungime de peste 450 m, de pe str. M. Drăgan, în perimetrul str. Ciocana și Vadul lui Vodă. Lucrările vor fi efectuate în perioada 20 august – 10 septembrie.
Pe lângă lucrările efectuate în cadrul Planului de investiții pentru anul 2017, au fost inițiate cu succes și un șir de lucrări în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea Eficienței SACET”, creditat de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Lucrările presupun reabilitarea a cinci porțiuni de rețele:
– Reabilitarea rețelei termice cu diametrul de 400 mm, pe o lungime de aproape 1 km, în sect. Centru, cartierul Telecentru, de pe traseul termic dintre străzile Lomonosov și Drumul Viilor. Lucrările vor fi efectuate în perioada 28 iunie – 15 august.
– Reabilitarea rețelei termice cu diametrul 500 mm, cu o lungime de 400 m, de pe str. I. Neculce, între str. E. Coca și str. Belinschi. Lucrările urmează a fi efectuate în decursul a 20-25 de zile, până la sfârșitul lunii septembrie.
– Reabilitarea unei rețele termice cu diametrul 500 mm, pe o porțiune de circa 400 m, din sect. Centru, cartierul Telecentru, din str. Gh. Asachi spre str. Lech Kaczynski.
– Reabilitarea unei rețele termice cu diametrul 500 mm, pe o porțiune de circa 470 m, din sect. Rîșcani, de pe bd. Renașterii, spre str. Bogdan Voievod. Lucrările urmează a fi efectuate în perioada 25 iulie – 25 august.
– Reconstrucţia unei rețele termice cu diametrul 700 mm, pe o porțiune de circa 1,4 km, din str. Ciocana, în perimetrul străzilor Transnistria, M. Drăgan și Budăi. Lucrările urmează a fi efectuate până la sfârșitul lunii septembrie.