Românii din diaspora merg în continuare la vot, deși Curtea Constituțională a anulat alegerile. Până să fie anunțată decizia, circa 8.000 de alegători au reușit să ajungă la urne în Moldova. Ce se întâmplă la secțiile din Chișinău, ne spune jurnalista TV8, Camelia Ciornocan.
Potrivit HotNews, Biroul Electoral Central (BEC) urmează să se reunească în ședință în această seară pentru a stabili pașii de urmat după decizia Curții Constituționale. BEC va trebui să dea o decizie pentru a opri votarea din străinătate.
„Ni s-a comunicat informal că se așteaptă decizia BEC care să aplice hotărârea CCR, iar până atunci totul continuă în regim normal. Nu există niciun mesaj oficial pe tablete”, a declarat Vlad Zaha, membru într-o comisie de votare din Marea Britanie.
Până la anularea alegerilor, în Moldova au votat peste 7.000 de cetățeni. La poarta Consulatului României de la Chișinău, unde a fost deschisă una dintre secții, alegătorii au făcut coadă încă înainte de ora 12.
„- Cât ați așteptat, nu ați înghețat? - De la ora zece? - De ce ați venit așa devreme? - Nu am știut că se deschide la 12, așa că am așteptat. - Ați fost foarte motivată. - Foarte tare”.
Oamenii erau siguri că luni dimineață România se va trezi cu un nou președinte, care va fi alături și de Republica Moldova.
„Pentru bunăstarea bilaterală a țărilor noastre și pentru o bună cooperare”.
„Sperăm că am votat candidatul care merită, să fie mai aproape de popor și mai puțin să se gândească la cariera sa politică”.
„Am votat pentru o Românie liberă, să fie cu succes, europeană, să avem și noi un sprijin de la români”.
Cele trei secții de la Liceul Spiru Haret au fost deschise în timp ce elevii erau la ore. Ion Ungureanu spune că și-a redobândit cetățenia româna acum 15 ani, pe când era profesor la liceu. Astăzi, a venit să voteze exact în locul în care a predat limba și literatura română.
„Avem cetățenie română doar din simțeminte patriotice, nu am interese economice să mă duc să muncesc, nu, sunt român și punct. Vreau ca țara să prospere, pentru că de situația țării depinde și Basarabia”.
În orele amiezii, și unii alegători au avut impresia că turul doi al prezidențialelor a trezit un interes sporit.
„Pentru viitorul tuturor, al copiilor, a maturilor, celor bogați, și celor mai săraci. De această dată sunt mai mulți, până la această oră, data trecută nu erau așa mulți, sperăm să vină, să nu fie speriați de zăpadă și de ploaie”.
În primul tur al alegerilor prezidențiale la cele 59 de secții deschise în Republica Moldova au votat peste 80 de mii de români, dintre care 56 la sută pentru Elena Lasconi.
TV8.md amintește că Curtea Constituțională a decis anularea primului tur al alegerilor prezidențiale. Asta înseamnă că se reia de la capăt tot procesul electoral.
Decizia a fost luată în urma consultărilor de urgență ale judecătorilor Curții, care au analizat documentele desecretizate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Acestea au arătat cum campania lui Georgescu a fost susținută de o rețea amplă de conturi false, aproximativ 30.000, utilizate pentru a amplifica mesajele de propagandă pro-Kremlin.
Guvernul urmează să stabilească o nouă dată pentru alegerea preşedintelui României, precum şi un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare.
La scurt timp, candidata USR la prezidențiale, Elena Lasconi, a calificat drept ilegală decizia de anulare. Călin Georgescu a anunțat că va veni cu o reacție la ora 21:00.