/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

/VIDEO/ Cazul Șevciuk, discutat în secret. Oficialii cunosc, dar refuză să ofere detalii despre cazul lui Șevciuk

missing
12 iulie 2017, ora 19:20

Potrivit lui Oleg Babin, vice-ministrul Afacerilor Interne, locul aflării lui Șevciuk este o informație de competența exclusivă a SIS.

Audierile s-au petrecut cu ușile închise. La sfârșit, președintele Comisiei de Securitate națională a declarat că rapoartele erau necesare pentru a putea iniția, ulterior, eventuale acțiuni în cadrul Parlamentului.

„Despre cazul lui Șevciuk s-a discutat și de asemenea, ceea ce ține de activitatea procuraturii, ar trebui să vă adresați direct dumnealor”, a menționat Roman Boțan, președintele Comisiei Securitate Națională, Apărare și Ordine Publică.

În același timp, liderul PAS a criticat pe rețelele de socializare inacțiunile autorităților în raport cu Evgheni Șevciuk. Maia Sandu a făcut referinţă la o știre publicata ieri de Newsmaker care a scris că fostul lider separatist ar locui într-un apartament de lux în capitală, împreuna cu familia. Iar securitatea acestuia este asigurată de agenți de pază civili.

„Poate e arest la domiciliu și noi nu știm? Poate organele de drept s-au autosesizat și își fac treaba? Mai degrabă cred că ospitalitatea autorităților de la Chișinău este răsplata pentru schemele economice comune din sectorul energetic, pentru votul organizat la alegerile prezidențiale, pentru multe alte ilegalități comise împreună de cei care fură cetățenii din dreapta și din stânga Nistrului și care și-au subordonat statul propriilor interese”, a scris Maia Sandu pe Facebook.

Și liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a acuzat guvernarea că-l protejează pe Evghenii Șevciuk, garantându-i libertatea. Ieri, Procurorul General, Eduard Harunjen, a declarat într-o intervenție pentru TV8 că organul de urmărire penală a întreprins mai multe măsuri în cazul lui Șevciuk. Acesta a evitat să specifice la ce se referă mai exact. El a promis însă că va veni cu o reacție doar după ce organul de ancheta va avea mai multe rezultate. Până acum niciuna dintre primele persoane în stat nu a manifestat interes față de aflarea fostului președinte separatist la Chișinău. Șeful statului, Igor Dodon, a declarat că nu a fost în contact cu Evghenii Sevciuk de un an si jumătate, iar cazul acestuia trebuie să intereseze Guvernul. Fostul lider separatist ar fi fugit din Tiraspol pentru că urma să fie reținut. Ieri, acesta a scris că la casa părinților lui și ai soției sale au fost efectuate percheziții de către miliția transnistreană.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram